Lucrările la sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râul Someșul Mare sunt în plină desfășurare. Acesta este amplasat în localitatea Beclean din județul Bistrița-Năsăud, în amonte de podul pietonal care asigură legătura între Beclean și Beclenuț, anunță Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa.

Deșeurile vor fi colectate de pe suprafața apei cu ajutorul unor construcții realizate din gabioane.

Sistemul de intervenție este alcătuit din:

– drum de acces din piatră spartă și balast;

– platformă din piatră spartă;

– cuvă de colectare a deșeurilor plutitoare, încastrată în malul stâng;

– secțiune de colectare a plutitorilor, realizată din gabioane;

– epiu de dirijare a plutitorilor, realizat din gabioane;

– protecție de mal din gabioane (102 metri pe malul drept, 120 de metri pe malul stâng).

Investiția face parte dintr-un demers amplu, prin care Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa vizează amplasarea a patru sisteme de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râuri, care constituie proiecte pilot și vor fi realizate în două etape.

În prima etapă, sunt realizate aceste secțiuni, pe Someșul Mare, la Beclean, județul Bistrița-Năsăud și pe Someș, în localitatea Odoreu, județul Satu Mare.

Aceste sisteme sunt finanțate de la bugetul de stat, iar valoarea totală a investiției sistemelor realizate în prima etapă este de 4.683.042 lei.

Etapa a doua vizează secțiunile situate pe râul Lăpuș, în zona satului Mocira, comuna Recea, județul Maramureș și pe râul Someșul Mare, în localitatea Mica, județul Cluj.

Implementarea la nivel bazinal a unor astfel de secțiuni de intervenție va aduce beneficii atât pentru factorii de mediu, cât și pentru dezvoltarea socio-economică a zonelor vizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.