La concursul „Bistrița Verde” s-au înscris 16 candidaţi până în această dimineaţă.

Cei care s-au înscris în concurs, au optat pentru cele trei secţiuni astfel:
I. „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”: 5 candidaţi;
II. „Cel mai frumos balcon cu flori”: 5 candidaţi;
III. „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”: 6 candidaţi.

Înscrierile în concursul „Bistriţa Verde” se fac până la data de 31 august 2015, la Centrul de Relaţii Publice al Primăriei municipiului Bistriţa, cu sediul pe strada Gheorghe Şincai, nr. 2.

Concursul se desfăşoară în perioada iunie – septembrie 2015, iar cele trei secţiuni ale întrecerii nu fac altceva decât să aprecieze eforturile prin care concurenţii îşi înfrumuseţează fie balconul, fie grădina casei, fie spaţiul verde aferent blocului în care locuiesc.

„În acest concurs se pot înscrie persoane fizice, dar şi asociaţiile de proprietari care „adoptă” spaţiul verde din jurul blocurilor de locuinţe în vederea întreţinerii şi amenajării acestuia conform destinaţiei”, informează municipalitatea.

Pentru fiecare secţiune a concursului sunt alocate trei premii, care constau în sume de bani a căror valoare totală este de 2.700 lei. Pentru premiul I se acordă suma de 500 lei, pentru premiul II suma de 250 lei, iar pentru premiul III suma de 150 lei.

Comisia constituită pentru evaluarea concurenţilor va analiza portofoliile înscrise în concurs şi va acorda un punctaj care va reprezenta 75% din punctajul final.

„Cetăţenii pot vota şi ei, pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa (www.primariabistrita.ro), în perioada 1 septembrie – 11 septembrie 2015, după consultarea informaţiilor despre locaţiile aflate în concurs şi postate pe site-ul primăriei la secţiunea „Bistriţa verde”. Punctajul acordat de cetăţeni reprezintă 25% din punctajul final.
Premierea câştigătorilor concursului „Bistriţa Verde” se va face în cadrul festiv al evenimentului „Toamna Fanfarelor”, în ziua de 26 septembrie 2015”, mai adaugă municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.