Lucrările de pe tronsonul de aproape 10 km de pe DJ 162, care leagă localitățile Sânmihaiu de Câmpie de Visuia, sunt în toi. Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a început execuția primului strat de asfalt.

„Se lucrează de zor și la modernizarea Drumului Județean 162, care leagă Sânmihaiu de Câmpie de Visuia! A început execuția primului strat de asfalt! Se lucrează la rigole, podețe, ziduri de sprijin, iar în curând se merge pe drum modernizat și pe acest tronson!”a notat Radu Moldovan pe pagina sa de Facebook.

Modernizarea DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Visuia (10,1 km) face parte dintr-un proiect cu bani guvernamentali prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2) și cofinanțare de la Consiliul Județean care cuprinde încă două drumuri județene: DJ 172A Beclean – Nușeni – Chiochiș (26 km) și DJ 154D Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței (7,5 km).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.