Se echivalează probele de evaluare a competențelor.

Miercuri, a fost adoptat, în ședință de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență inițiat de Ministerul Educației pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, în anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul național de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor, respectiv:

proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
proba de evaluare a competenţelor digitale.
Ministerul Educației va emite ordinul de punere în aplicare a acestei măsuri – prin aprobarea unei metodologii – în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă aprobate astăzi.

De asemenea, în vederea flexibilizării și eficientizării cadrului normativ, în contextul efectelor pandemiei și organizării activităților didactice în sistem on-line, pentru sprijinirea accesului elevilor la învățământul on-line a fost modificată Legea nr 269/2004, astfel încât calendarul pentru acordarea ajutorului financiar să fie stabilit și actualizat prin ordin al ministrului educației.

Proiectul ordonanței de urgență care va face posibil decontul navetei elevilor se află în procedură de avizare, urmând a fi supus adoptării in următoarea ședință a Executivului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.