Documentația necesară pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km), cel mai complicat tronson al Autostrăzii „Unirii” – A8, a fost înaintată vineri Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), conform Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, lotul respectiv este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, deoarece include lucrări majore de artă (tuneluri, viaducte, poduri şi pasaje) şi volume considerabile de lucrări de excavare şi consolidări.

Lungimea pasajelor şi a tunelurilor de pe acest lot este de aproximativ 20 de kilometri, echivalentul a aproape 70% din lungimea întregului lot: 16 tuneluri (cel mai lung, de 940 de metri); 60 de poduri şi viaducte (două poduri de peste 1.000 de metri lungime – cel mai lung fiind podul peste râul Bistriţa şi DN 15 – de 1.275 metri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.