Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud informează contribuabilii că în Monitorul oficial nr. 540 din data de 20 iulie 2015 s-a publicat Legea  nr. 209/20.07.2015 privind anularea unor obligaţii fiscale.

Se anulează:

– diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/ reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii;

– diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

– diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

– contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012-30 iunie 2015 şi neachitate.

 

Anularea obligaţiilor fiscale se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale care se comunică contribuabilului, conform unei proceduri care se va stabili, prin ordin al ANAF, în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.