Angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară primesc stimulente financiare, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud.

 

„Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud acordă angajatorilor din judeţul Bistriţa – Năsăud un stimulent financiar lunar în valoare de 50% din valoarea  indicatorului social de referinţă în vigoare, pentru încadrarea în muncă a elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei de vară. Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Stimulentul financiar se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia i s-a încheiat un contract individual de muncă, pe durată determinată.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână, se consideră încheiat cu normă întreagă.

„Stimulentul financiar se acordă angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară de la data începerii perioadei de vacanţă, dacă încadrarea s-a facut la acea dată sau, după caz, de la data încadrării în muncă a elevilor / studenţilor în situaţia în care încadrarea în muncă este ulterioară datei începerii perioadei de vacanţă stabilite potrivit legii şi până la data ultimei zile din perioada de vacanţă, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare în anul calendaristic respectiv”, mai precizează sursa citată.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM BN, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. În vederea încheierii convenţiei angajatorii depun o cerere, însoţită de următoarele documente:

– tabel nominal cuprinzând elevii şi studenţii încadraţi în muncă pe perioada vacanţei ;

– adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ prin care se atesta că persoana are statut de

elev sau student şi urmează cursurile într-o instituţie de învăţământ de stat sau particular, cuprinzând şi precizarea expresă a perioadei de vacanţă ;

– actul de identitate al elevului sau studentului, în copie ;

– contractul de muncă, în copie ;

– declaraţie pe proprie răspundere a angajatorului ;

Stimulentul financiar se acorda angajatorilor lunar, proporţional cu timpul efectiv lucrat de către elevii şi studenţii în cauză pe perioada de vacanţă din luna respectivă, fără a depăşi numărul de ore corespunzătoare programului normal de lucru şi nu se acordă pentru perioada concediului de odihnă cuvenit. În perioada în care raporturile de muncă ale elevilor şi studenţilor încadraţi în muncă sunt suspendate potrivit legii, stimulentul financiar lunar nu se acordă şi această perioadă nu face parte din perioada maximă de acordare a stimulentului financiar lunar.

Angajatorii bistriţeni care doresc să încadreze în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară sunt aşteptaţi să-şi anunţe ofertele de muncă la sediul AJOFM BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.