Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu a inițiat un proiect pentru ”Diminuarea impozitului pe clădire datorat de către persoanele fizice pentru locuinţa de domiciliu unde se execută lucrările de reabilitare în perioada 2014-2015 se face în proporție de 100% pe o perioadă de 7 ani”, care va fi supus dezbaterii..
”În cazul reabilitării termice a clădirii tip condominiu, la finalul lucrărilor de reabilitare energetică se eliberează un certficat de performanta energetică al clădirii reabilitate care trebuie să se încadreze cu consumul anual de energie pentru încălzire la o valoare cel mult 100 kWh/mp/an. În vederea îmbunătăţirii aspectului urbanistic al municipiului, reabilitarea trebuie făcută unitar pe blocul întreg sau pe un tronson de bloc separat prin rost, nu individual de către fiecare proprietar al apartamentului din blocul de locuinţe. De asemenea, odată cu reabilitarea acoperişurilor tip terasă sau şarpantă se pot aduce îmbunătăţiri aspectului exterior şi anume înlocuirea învelitorilor existente din azbociment cu învelitori din ţiglă de culoare roşie până la maro şi de asemenea se pot schimba culorile exterioare ale faţadelor, unitar. Pe cale de consecinţă, propunem diminuarea cu 100% a impozitului pe clădiri datorat pentru apartamentele din bloc, pentru o perioadă de 7 ani, pentru contribuabilii persoane fizice care realizează în perioada 2014-2015 aceste lucrări”, potrivit proiectului
Pentru a beneficia de aceste facilități fiscale trebuie executate următoarele lucrări:
– anveloparea tuturor fațadelor în întregime si refacerea finisajelor cu vopsea decorativă;
– înlocuirea tâmplăriei vechi cu tamplărie performantă energetic inclusiv la casa scării si ușa (ușile) de la intrare;
– izolarea planșeului peste ultimul nivel;
– izolarea planșeului de peste subsol în cazul în care sunt locuințe la parter;
– refacerea completă a finisajelor anvelopei, inclusiv reparaţii la elementele de construcţie care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea blocului de locuinţe, inclusiv de refacere în zonele de intervenţie.
Mai multe aici.