SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului
şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos 2010
Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor şi de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători, precum şi tuturor creştinilor de Dumnezeu cinstitori, arhierească binecuvântare şi creştinească salutare la mărita sărbătoare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Vă aduc aminte fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care staţi, prin care sunteţi mântuiţi; (…) Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi» (cf. I Cor 15,1-3).
Iubiţi credincioşi,
Continuând ultimul mesaj pastoral cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, vă propun să aprofundăm împreună prorociile Sfintelor Scripturi despre Patima, Moartea şi Învierea Domnului, pentru a pătrunde mai adânc în tainele providenţialului plan de mântuire a neamului omenesc, în care suntem fiecare dintre noi cuprinşi. Astfel vom înţelege că atât patimile şi moartea răscumpărătoare prin răstignire, cât şi glorioasa înviere a Domnului au fost prevestite cu multe secole înainte prin proroci şi nu au fost doar un joc al întâmplărilor, un concurs defavorabil de împrejurări, ci a fost voinţa lui Dumnezeu ca Dreptul, Sluga Sa (cf. Is 53,11) să fie «pedepsit pentru mântuirea noastră» (cf. Is 53,5).
De asemenea, vom înţelege că Slujitorul lui Dumnezeu, marele Preot, Domnul nostru Isus Hristos, vine pentru a se aduce Jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, fiind deplin conştient de misiunea Sa răscumpărătoare şi dorind să împlinească întru totul Sfintele Scripturi.
În timpul vieţii Sale publice, fiind împreună cu ucenicii Săi, Isus vesteşte adeseori momente din cadrul patimilor, morţii şi învierii Sale (Mc 10,33-34; Mt 20,18-19; Lc 18,31-33). Meditând asupra acestor prevestiri ale Mântuitorului, înţelegem că El a mers în mod conştient şi liber pe acest drum al patimilor. Nu a fost nici trădarea lui Iuda, nici judecata cu martori mincinoşi în faţa sinedriului, nici nehotărârea şi frica lui Pilat, nici strigătele poporului care cerea răstignirea şi eliberarea lui Baraba, care au decis soarta lui Isus. Dincolo de toţi cei care au avut impresia că şi-au impus propria voinţă cu forţa sau cu viclenia, şi mult mai presus de aceştia, a fost Voinţa lui Dumnezeu şi Planul Său mântuitor pentru răscumpărarea păcatelor noastre, aşa cum au prezis în scrierile lor, cu multe secole mai înainte, prorocii (cf. Ps 21; 68; Is 53; 59; 62; Zah 11; 12, etc.). După cum pedagogia divină a descoperit treptat omenirii misterul întrupării, în mod asemănător dezvăluie treptat şi misterul răscumpărării. Mai întâi prin scrierile Vechiului Testament, prin revelaţii făcute patriarhilor, regilor sau prorocilor şi chiar prin prevestirile făcute de către Isus şi de cei din timpul Noului Legământ.
1. Vechiul Testament anticipează Patima Domnului. Marele Preot prevestit.
«El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat » (Is 53,5).
Cea dintâi prevestire a răscumpărării mântuitoare răsună încă în raiul pământesc prin vocea Tatălui ceresc:«Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei înţepa călcâiul» (cf. Gen 3,15). Binecuvântările făgăduite patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacob pot fi considerate prorocii despre poporul răscumpărat prin Hristos (Unsul lui Dumnezeu, Mesia). Jertfa lui Isaac, unicul fiu iubit al patriarhului Avraam, pe care acesta este gata să o aducă la porunca divină, prefigurează jertfa Unicului Fiu iubit al lui Dumnezeu. Isaac a fost salvat prin intervenţia îngerească, dar Fiul Său unic Isus Hristos va bea paharul suferinţei până la capăt, trecând pragul sacrificiului suprem al morţii (cf. Gen 22,1-13).
Patriarhul Iacob, pe patul morţii, vorbeşte fiilor săi despre Împăciuitorul care va veni şi căruia i se vor supune toate popoarele. El «va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Va spăla în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său» (cf. Gen 49,10-11).
Mielul pascal fără de prihană din timpul lui Moise, ale cărui oase nu se vor zdrobi (cf. Ex 12,5.10.46) şi semnul sângelui său care va feri casele de moarte (cf. Ex 12,13.23-24), îl prefigurează pe Isus, «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii» (cf. Io 1,29). Aşa va fi prezentat de către Ioan Botezătorul, lui Andrei şi Ioan, ca Mielul lui Dumnezeu, Căruia nu-i vor fi zdrobite oasele pe Cruce (cf. Io 19,33.36), iar Sângele Său va dobândi viaţa veşnică (cf. Io 6,53-54).
2. Isus prevesteşte patimile Sale. Marele Preot jertfă.
«Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin proroci despre Fiul Omului » (Lc 18,31).
Prorociile patimilor şi morţii răscumpărătoare a Domnului nu se limitează doar la timpul Vechiului Legământ, ci continuă prin aleşii poporului lui Dumnezeu, care au crezut în cuvintele Scripturilor şi aşteptau cu încredere şi cu teamă sfânta eliberare din sclavia păcatului. Evangheliile ne vorbesc despre prevestirile preotului Zaharia, ale dreptului Simeon, ale prorociţei Ana şi ale măritului proroc Ioan Botezătorul. Însă revelaţia deplină şi clară este cea făcută de însuşi Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru Isus Hristos.
La Cina cea de taină Isus prevesteşte ceea ce va urma. Ştie că va fi trădat, ştie şi pe cel care avea să-L vândă (cf. Mt 23,25; Io 13,11.26), dar nu-i pronunţă numele, ba chiar mai mult îi spală şi lui picioarele, îl primeşte la masa comună. Isus pomeneşte doar de fiul pierzării, cel care îl va vinde şi va pieri pentru ca să se împlinească Scriptura (cf. Io 17,12; Ps 108,1-5.15). De asemenea, ştiind că va fi abandonat de către apostoli în seara aceea (cf. Zah 13,7; Mt 26,31) şi tăgăduit chiar de către Petru, cel care se arătase atât de zelos şi sigur pe sine, Isus îi dezvăluie cu exactitate momentul întreitei lepădări, atenţionându-l: «tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine» (cf. Mc 14,30; Lc 22,21-23.34; Io 13,38). Vom fi poate tentaţi să afirmăm cât de greu i-a fost lui Isus, ca om, să se conformeze planului providenţei divine, prevestit cu secole mai înainte prin prorociile Vechiului Legământ. Dar, dacă ne gândim bine, acelaşi aspect este valabil şi pentru viaţa noastră, a tuturor celor care prin Taina Sf. Botez «ne-am îmbrăcat în Hristos» (cf. Gal 3,27). Căci, pentru a putea dobândi mântuirea sufletelor noastre este nevoie să ne preocupăm în fiecare clipă a vieţii să alegem şi să înţelegem voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este deja înscrisă în Planul divin, menit să ne conducă pe drumul sigur al bucuriei în fericirea veşnică. Aceasta trebuie să fie scopul pelerinajului nostru pământesc: o întoarcere, o convertire spre fericirea raiului redeschis prin Patima, Moartea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, Marele Preot.
3. Împlinirea prorociilor prin Învierea Domnului. Marele Preot răscumpărător.
«Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi» (Lc 24,45-46).
În scrierile Vechiului Testament, atât în Psalmi cât şi în scrierile profetice, observăm această contradicţie aparentă între umilirea, suferinţa, slăbiciunile, chinurile şi moartea Slujitorului celui drept, pe de o parte şi măreţia, gloria, puterea, tăria şi strălucirea aceluiaşi Slujitor al Domnului, pe de altă parte. De fapt, nu se poate vorbi de pătimire şi moarte, fără a privi mai departe spre scopul răscumpărător şi spre bucuria învierii. Pedagogia divină, cu înţeleaptă şi paternă grijă, pregătea sufletele pentru revelarea marelui mister al răscumpărării noastre din păcat.
În prevestirile făcute ucenicilor Săi, Isus, după ce enumeră momentele patimilor, adaugă de fiecare dată«dar a treia zi va învia» (cf. Mc 9,31).
După scena “Schimbării la faţă”, Isus atrage atenţia ucenicilor Săi să nu spună nimănui ceea ce au văzut «până când Fiul Omului va învia din morţi» (cf. Mt 17,9). Mai târziu explică ucenicilor scopul prevestirilor patimilor Sale, pentru ca atunci când cuvintele Sale aveau să devină realitate, ei să creadă: «v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla» (cf. Io 14,29).
La Cina cea de taină după ce mai întâi prevesteşte apostolilor că-L vor abandona, precizează: «după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea» (cf. Mt 26,32). Deci, aşa cum a mers deplin conştient spre Patima Sa, la fel a cunoscut mai înainte şi a prevestit şi Învierea Sa. Aceasta o confirmă şi îngerii aflaţi la mormântul gol, care vestesc femeilor mironosiţe Învierea Domnului şi apoi le reamintesc profeţia pe care Isus o făcuse: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi, să fie răstignit iar a treia zi să învie» (cf. Lc 24,7).
După Învierea Sa, Isus însoţeşte drumul celor doi ucenici spre Emaus, ascultându-i şi dojenindu-i pentru necredinţa lor: «O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima să credeţi toate câte au spus prorocii!» (cf. Lc 24,25). În continuare El le arată că trebuia să se întâmple acestea pentru că aşa fusese scris, începând apoi să le explice «de la Moise şi de la toţi prorocii, din toate Scripturile cele despre El» (cf. Lc 24,27).
Arătându-se înviat apostolilor, le aminteşte cuvintele spuse fiind încă împreună cu ei «trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi» (cf. Lc 24,44). Cu alte cuvinte, le arată că exista un plan al Providenţei divine revelat în parte prorocilor, pe care El îl prevestise în timpul vieţii Sale publice. Apostolii însă nu au înţeles cuvintele Sale, şi chiar s-au temut atunci să-l întrebe mai mult (Lc 9,45). Înainte de Înălţarea Sa la ceruri, Mântuitorul înviat le conferă un har special pentru a înţelege Cuvântul divin, «le deschide mintea pentru a pricepe Scripturile» (cf. Lc 24,45) şi repetă apoi pecetluind afirmaţia făcută «aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi» (cf. Lc 24,46).
După înălţarea la ceruri, rememorând cuvintele lui Isus şi recitind cuvintele Scripturilor la lumina Învierii Sale, ucenicii au înţeles că El cunoştea atât planul divin, cât şi rolul Patimii Sale răscumpărătoare şi al Învierii Sale triumfătoare.
Iubiţi credincioşi,
Întăriţi în credinţa în Sfintele Scripturi ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu adresat nouă, oamenilor, vom putea continua cu mai multă încredere pelerinajul nostru pământesc, încercând să privim spre bucuria şi fericirea Învierii la care cu toţii suntem chemaţi, căci: «Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis are viaţa veşnică» (cf. Io 5,24). În această viaţă, însă, va trebui mai întâi să gustăm şi noi din paharul suferinţei şi al ispitirilor aici pe pământ, căci Isus Hristos, Marele Preot răscumpărător, ni se adresează şi astăzi: “Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.” (Mc 10,39).
Acesta este şi sensul profund al celebrului motto: «Credinţa noastră este viaţa noastră!», rostit de către Eminentul Cardinal de binecuvântată memorie, Iuliu Hossu, întâiul purpurat al neamului românesc, mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste, de la a cărui naştere aniversăm 125 de ani.
Amintindu-ne de înaintaşii noştri şi primind cu luare aminte exemplul credinţei lor (cf Ev 13,7), să celebrăm cu bucurie sfântă, Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului, să-I cerem harul ca, citind şi meditând sfintele Scripturi, participând la sfintele Sacramente şi cunoscând Magisteriul Bisericii, să-L putem cunoaşte mai profund pe El şi puterea Învierii Sale. Astfel, ca făcându-ne asemenea cu El întru moartea Lui, să ajungem şi noi să ne bucurăm, la Învierea cea din morţi, de Viaţa bucuriei veşnice de-a dreapta Tronului glorios al Tatălui, dimpreună cu Fiul, Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, în puterea, harul şi iubirea Spiritului Sfânt, Bunul şi de Viaţă dătătorul. Amin.
Sărbători luminate de bucuria Celui ce porţile morţii a sfărâmat, şi la Viaţă ne-a chemat, după cum de veacuri prorocii au pre-anunţat, tuturor iubiţilor credincioşi:
HRISTOS A ÎNVIAT!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului
şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos 2010
Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor şi de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători, precum şi tuturor creştinilor de Dumnezeu cinstitori, arhierească binecuvântare şi creştinească salutare la mărita sărbătoare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Vă aduc aminte fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care staţi, prin care sunteţi mântuiţi; (…) Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi» (cf. I Cor 15,1-3).
Iubiţi credincioşi,
Continuând ultimul mesaj pastoral cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, vă propun să aprofundăm împreună prorociile Sfintelor Scripturi despre Patima, Moartea şi Învierea Domnului, pentru a pătrunde mai adânc în tainele providenţialului plan de mântuire a neamului omenesc, în care suntem fiecare dintre noi cuprinşi. Astfel vom înţelege că atât patimile şi moartea răscumpărătoare prin răstignire, cât şi glorioasa înviere a Domnului au fost prevestite cu multe secole înainte prin proroci şi nu au fost doar un joc al întâmplărilor, un concurs defavorabil de împrejurări, ci a fost voinţa lui Dumnezeu ca Dreptul, Sluga Sa (cf. Is 53,11) să fie «pedepsit pentru mântuirea noastră» (cf. Is 53,5).
De asemenea, vom înţelege că Slujitorul lui Dumnezeu, marele Preot, Domnul nostru Isus Hristos, vine pentru a se aduce Jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, fiind deplin conştient de misiunea Sa răscumpărătoare şi dorind să împlinească întru totul Sfintele Scripturi.
În timpul vieţii Sale publice, fiind împreună cu ucenicii Săi, Isus vesteşte adeseori momente din cadrul patimilor, morţii şi învierii Sale (Mc 10,33-34; Mt 20,18-19; Lc 18,31-33). Meditând asupra acestor prevestiri ale Mântuitorului, înţelegem că El a mers în mod conştient şi liber pe acest drum al patimilor. Nu a fost nici trădarea lui Iuda, nici judecata cu martori mincinoşi în faţa sinedriului, nici nehotărârea şi frica lui Pilat, nici strigătele poporului care cerea răstignirea şi eliberarea lui Baraba, care au decis soarta lui Isus. Dincolo de toţi cei care au avut impresia că şi-au impus propria voinţă cu forţa sau cu viclenia, şi mult mai presus de aceştia, a fost Voinţa lui Dumnezeu şi Planul Său mântuitor pentru răscumpărarea păcatelor noastre, aşa cum au prezis în scrierile lor, cu multe secole mai înainte, prorocii (cf. Ps 21; 68; Is 53; 59; 62; Zah 11; 12, etc.). După cum pedagogia divină a descoperit treptat omenirii misterul întrupării, în mod asemănător dezvăluie treptat şi misterul răscumpărării. Mai întâi prin scrierile Vechiului Testament, prin revelaţii făcute patriarhilor, regilor sau prorocilor şi chiar prin prevestirile făcute de către Isus şi de cei din timpul Noului Legământ.
1. Vechiul Testament anticipează Patima Domnului. Marele Preot prevestit.
«El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat » (Is 53,5).
Cea dintâi prevestire a răscumpărării mântuitoare răsună încă în raiul pământesc prin vocea Tatălui ceresc:«Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei înţepa călcâiul» (cf. Gen 3,15). Binecuvântările făgăduite patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacob pot fi considerate prorocii despre poporul răscumpărat prin Hristos (Unsul lui Dumnezeu, Mesia). Jertfa lui Isaac, unicul fiu iubit al patriarhului Avraam, pe care acesta este gata să o aducă la porunca divină, prefigurează jertfa Unicului Fiu iubit al lui Dumnezeu. Isaac a fost salvat prin intervenţia îngerească, dar Fiul Său unic Isus Hristos va bea paharul suferinţei până la capăt, trecând pragul sacrificiului suprem al morţii (cf. Gen 22,1-13).
Patriarhul Iacob, pe patul morţii, vorbeşte fiilor săi despre Împăciuitorul care va veni şi căruia i se vor supune toate popoarele. El «va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Va spăla în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său» (cf. Gen 49,10-11).
Mielul pascal fără de prihană din timpul lui Moise, ale cărui oase nu se vor zdrobi (cf. Ex 12,5.10.46) şi semnul sângelui său care va feri casele de moarte (cf. Ex 12,13.23-24), îl prefigurează pe Isus, «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii» (cf. Io 1,29). Aşa va fi prezentat de către Ioan Botezătorul, lui Andrei şi Ioan, ca Mielul lui Dumnezeu, Căruia nu-i vor fi zdrobite oasele pe Cruce (cf. Io 19,33.36), iar Sângele Său va dobândi viaţa veşnică (cf. Io 6,53-54).
2. Isus prevesteşte patimile Sale. Marele Preot jertfă.
«Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin proroci despre Fiul Omului » (Lc 18,31).
Prorociile patimilor şi morţii răscumpărătoare a Domnului nu se limitează doar la timpul Vechiului Legământ, ci continuă prin aleşii poporului lui Dumnezeu, care au crezut în cuvintele Scripturilor şi aşteptau cu încredere şi cu teamă sfânta eliberare din sclavia păcatului. Evangheliile ne vorbesc despre prevestirile preotului Zaharia, ale dreptului Simeon, ale prorociţei Ana şi ale măritului proroc Ioan Botezătorul. Însă revelaţia deplină şi clară este cea făcută de însuşi Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru Isus Hristos.
La Cina cea de taină Isus prevesteşte ceea ce va urma. Ştie că va fi trădat, ştie şi pe cel care avea să-L vândă (cf. Mt 23,25; Io 13,11.26), dar nu-i pronunţă numele, ba chiar mai mult îi spală şi lui picioarele, îl primeşte la masa comună. Isus pomeneşte doar de fiul pierzării, cel care îl va vinde şi va pieri pentru ca să se împlinească Scriptura (cf. Io 17,12; Ps 108,1-5.15). De asemenea, ştiind că va fi abandonat de către apostoli în seara aceea (cf. Zah 13,7; Mt 26,31) şi tăgăduit chiar de către Petru, cel care se arătase atât de zelos şi sigur pe sine, Isus îi dezvăluie cu exactitate momentul întreitei lepădări, atenţionându-l: «tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine» (cf. Mc 14,30; Lc 22,21-23.34; Io 13,38). Vom fi poate tentaţi să afirmăm cât de greu i-a fost lui Isus, ca om, să se conformeze planului providenţei divine, prevestit cu secole mai înainte prin prorociile Vechiului Legământ. Dar, dacă ne gândim bine, acelaşi aspect este valabil şi pentru viaţa noastră, a tuturor celor care prin Taina Sf. Botez «ne-am îmbrăcat în Hristos» (cf. Gal 3,27). Căci, pentru a putea dobândi mântuirea sufletelor noastre este nevoie să ne preocupăm în fiecare clipă a vieţii să alegem şi să înţelegem voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este deja înscrisă în Planul divin, menit să ne conducă pe drumul sigur al bucuriei în fericirea veşnică. Aceasta trebuie să fie scopul pelerinajului nostru pământesc: o întoarcere, o convertire spre fericirea raiului redeschis prin Patima, Moartea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, Marele Preot.
3. Împlinirea prorociilor prin Învierea Domnului. Marele Preot răscumpărător.
«Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi» (Lc 24,45-46).
În scrierile Vechiului Testament, atât în Psalmi cât şi în scrierile profetice, observăm această contradicţie aparentă între umilirea, suferinţa, slăbiciunile, chinurile şi moartea Slujitorului celui drept, pe de o parte şi măreţia, gloria, puterea, tăria şi strălucirea aceluiaşi Slujitor al Domnului, pe de altă parte. De fapt, nu se poate vorbi de pătimire şi moarte, fără a privi mai departe spre scopul răscumpărător şi spre bucuria învierii. Pedagogia divină, cu înţeleaptă şi paternă grijă, pregătea sufletele pentru revelarea marelui mister al răscumpărării noastre din păcat.
În prevestirile făcute ucenicilor Săi, Isus, după ce enumeră momentele patimilor, adaugă de fiecare dată«dar a treia zi va învia» (cf. Mc 9,31).
După scena “Schimbării la faţă”, Isus atrage atenţia ucenicilor Săi să nu spună nimănui ceea ce au văzut «până când Fiul Omului va învia din morţi» (cf. Mt 17,9). Mai târziu explică ucenicilor scopul prevestirilor patimilor Sale, pentru ca atunci când cuvintele Sale aveau să devină realitate, ei să creadă: «v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla» (cf. Io 14,29).
La Cina cea de taină după ce mai întâi prevesteşte apostolilor că-L vor abandona, precizează: «după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea» (cf. Mt 26,32). Deci, aşa cum a mers deplin conştient spre Patima Sa, la fel a cunoscut mai înainte şi a prevestit şi Învierea Sa. Aceasta o confirmă şi îngerii aflaţi la mormântul gol, care vestesc femeilor mironosiţe Învierea Domnului şi apoi le reamintesc profeţia pe care Isus o făcuse: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi, să fie răstignit iar a treia zi să învie» (cf. Lc 24,7).
După Învierea Sa, Isus însoţeşte drumul celor doi ucenici spre Emaus, ascultându-i şi dojenindu-i pentru necredinţa lor: «O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima să credeţi toate câte au spus prorocii!» (cf. Lc 24,25). În continuare El le arată că trebuia să se întâmple acestea pentru că aşa fusese scris, începând apoi să le explice «de la Moise şi de la toţi prorocii, din toate Scripturile cele despre El» (cf. Lc 24,27).
Arătându-se înviat apostolilor, le aminteşte cuvintele spuse fiind încă împreună cu ei «trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi» (cf. Lc 24,44). Cu alte cuvinte, le arată că exista un plan al Providenţei divine revelat în parte prorocilor, pe care El îl prevestise în timpul vieţii Sale publice. Apostolii însă nu au înţeles cuvintele Sale, şi chiar s-au temut atunci să-l întrebe mai mult (Lc 9,45). Înainte de Înălţarea Sa la ceruri, Mântuitorul înviat le conferă un har special pentru a înţelege Cuvântul divin, «le deschide mintea pentru a pricepe Scripturile» (cf. Lc 24,45) şi repetă apoi pecetluind afirmaţia făcută «aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi» (cf. Lc 24,46).
După înălţarea la ceruri, rememorând cuvintele lui Isus şi recitind cuvintele Scripturilor la lumina Învierii Sale, ucenicii au înţeles că El cunoştea atât planul divin, cât şi rolul Patimii Sale răscumpărătoare şi al Învierii Sale triumfătoare.
Iubiţi credincioşi,
Întăriţi în credinţa în Sfintele Scripturi ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu adresat nouă, oamenilor, vom putea continua cu mai multă încredere pelerinajul nostru pământesc, încercând să privim spre bucuria şi fericirea Învierii la care cu toţii suntem chemaţi, căci: «Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis are viaţa veşnică» (cf. Io 5,24). În această viaţă, însă, va trebui mai întâi să gustăm şi noi din paharul suferinţei şi al ispitirilor aici pe pământ, căci Isus Hristos, Marele Preot răscumpărător, ni se adresează şi astăzi: “Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.” (Mc 10,39).
Acesta este şi sensul profund al celebrului motto: «Credinţa noastră este viaţa noastră!», rostit de către Eminentul Cardinal de binecuvântată memorie, Iuliu Hossu, întâiul purpurat al neamului românesc, mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste, de la a cărui naştere aniversăm 125 de ani.
Amintindu-ne de înaintaşii noştri şi primind cu luare aminte exemplul credinţei lor (cf Ev 13,7), să celebrăm cu bucurie sfântă, Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului, să-I cerem harul ca, citind şi meditând sfintele Scripturi, participând la sfintele Sacramente şi cunoscând Magisteriul Bisericii, să-L putem cunoaşte mai profund pe El şi puterea Învierii Sale. Astfel, ca făcându-ne asemenea cu El întru moartea Lui, să ajungem şi noi să ne bucurăm, la Învierea cea din morţi, de Viaţa bucuriei veşnice de-a dreapta Tronului glorios al Tatălui, dimpreună cu Fiul, Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, în puterea, harul şi iubirea Spiritului Sfânt, Bunul şi de Viaţă dătătorul. Amin.
Sărbători luminate de bucuria Celui ce porţile morţii a sfărâmat, şi la Viaţă ne-a chemat, după cum de veacuri prorocii au pre-anunţat, tuturor iubiţilor credincioşi:
HRISTOS A ÎNVIAT!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
