Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, trimite o scrisoare deschisă către susținătorii partidului în care atacă extrem de dur DNA și SRI. Tăriceanu consideră că DNA l-a chemat special în plină campanie electorală, pentru fapte petrecute în 2008, pentru că ”îmi venise și mie rândul, după atâta amar de timp”.

Redăm scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu:

”Dragi prieteni,

După 8 ani de străduință, DNA a reușit să mă cheme la Brașov în plină campanie electorală.

Suntem în plină campanie… Ar trebui să fiu prin țară sprijinind candidații ALDE în alegerile locale, pentru că, după cum știți, puteți vota în alegerile locale din 5 iunie 2016. Dar…o veți face?

Mulți dintre voi nu veți vota, pentru că v-ați pierdut complet încrederea în politicieni și în instituții. Atitudinea voastră este încurajată, dacă nu chiar stârnită, de DNA şi de SRI, două agenţii ale statului despre care ar trebui să auzim rar, dar care şi-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor şi de a eroda încrederea în partidele politice. DNA, cu ajutorul denunţului, ce nu a mai fost practicat la această scară din anii 1950, a reuşit să se substituie în bună măsură alegătorilor şi să decidă, prin abuzul puterii ce-i este conferită de lege, cine poate să stea în faţa cetăţenilor pentru a le cere încrederea şi cine trebuie privat de exerciţiul acestui drept constituţional.

Mă întreb astăzi, încă o dată, cine anume stabileşte politica DNA şi SRI, cine decide, în interiorul acestor instituţii, care va fi următoarea victimă? Aceste agenţii au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituţionale ale statului. O supra-putere ocultă şi iraţională ce trezeşte, în mintea generaţiilor mature, amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist şi braţul său înarmat, securitatea. În amintirea erei în care votam formal pentru ca eram forțați, vă rog să mergeți la vot duminică, 5 iunie 2016.

Nu am nici un fel de rezervă faţă de procurorii care, înarmaţi cu probe temeinice, luptă împotriva fenomenului corupţiei, prezent în lumea politică, în cea a afacerilor, în instituţiile publice, inclusiv în cele judiciare. Dimpotrivă, aceşti magistraţi se bucură de încrederea mea nelimitată. Atunci când această acţiune în care se stabilesc acuzații adoptă logica loteriei, ea devine inacceptabilă. Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit și mie rândul. Așteptăm cu nerăbdare momentul. Sunt convins că DNA și-a făcut temele cu temeinicie. De ce? Pentru că, în ciuda faptului că legea îmi interzice să intru în detalii, pot să vă spun doar că sunt acuzat într-un dosar cu presupuse fapte din 2008. Asta e ceea ce numesc eu cercetare amănunțită. Bineînțeles că, momentul ales pentru acuzarea mea nu are nimic de a face cu alegerile din 5 iunie 2016. E o pură coincidență! Nu după 8 zile, nu după 8 săptămâni, nici după 8 luni, ci abia după 8 ani, conducerea DNA a hotărât într-un final să mă acuze. Evident că, în acest moment îmi pierd timpul cu avocați, procurori și dosare, în loc să fiu prin țară convingând electoratul să voteze și să sprijine candidații ALDE.

Ce părere am despre DNA? Sunt convins că majoritatea celor care lucrează în DNA își exercită sarcinile cu onestitate și în deplinătatea competențelor lor. Dar în același timp observăm cu toții că astăzi România este pe cale de a deveni o republică a procurorilor. Aceasta este normalitatea? Evident nu, iar această situație nu trebuie să mai continue. Pentru revenirea la normalitate, vă invit să votați ALDE la alegerile parlamentare din noiembrie 2016.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.