Am recurs la acest titlu pe care l-am utilizat cu multi ani în urma, când revista Contemporanul mi-a publicat un articol scris împreuna cu prietenul meu Nicu Nastai, pentru a incerca sa Va conving ca, la o anumita vârsta, cea mai mare bogatie este trecutul. În acea prima Scrisoare încercam sa subliniem importanta culturii cinematografice, filmul nefiind un simplu divertisment. Cam în acelasi timp, mai multi colegi de generatie, am înfiintat la Casa de Cultura a Sindicatelor din Baia Mare un cineclub. Aici s-au prezentat filme importante din care multe nu erau difuzate în reteaua comerciala. Deh, entuziasmul tineretii… Atunci în orasul de pe malurile Sasarului functionau cinci cinematografe. Acum este doar unul, dar din acest punct de vedere orasul meu este privilegiat, întrucât exista atâtea centre de judet care nu mai au cinematograf, ceea ce l-a determinat pe Cristi Mungiu sa-si prezinte filmul premiat la Cannes cu o caravana cinematografica.
Problema calitatii filmelor, atât acum 46 de ani, cât si în momentul de fata, a ramas aceeasi, tinând seama de impactul lor asupra publicului.
Desigur, filmele se vad acum pe micul ecran, dar majoritatea sunt de categoriile B si C, iar reluarile ne sufoca, asa ca influenta filmelor asupra copiilor sau tineretului este departe de a fi benefica. Într-o ancheta sociologica, publicata recent, se sublinia ca una din cauzele cresterii alarmante a criminalitatii este violenta din filme (As adauga ca aceasta nu lipseste nici în desenele animate). În combaterea acestei situatii, într-un stat democratic, masurile administrative ce se pot lua sunt limitate. Cultivarea bunului gust este o cerinta prioritara pentru postul de televiziune publica care, îndeosebi, prin canalul TVR Cultural încearca sa se apropie de acest deziderat. Trebuie, deasemenea, stimulate literatura si presa cinematografica. Asa cum literatura de fictiune, pe lânga adeziunea cititorilor are nevoie de judecatile de valoare ale criticilor literari si filmele trebuie sa fie trecute prin filtrul specialistilor (Îmi aduc aminte cu nostalgie de incitantele prezentari pe care le facea D.I. Suchianu la Telecinemateca). Cred ca suntem singura tara din Europa care în momentul de fata nu are o revista de cinema. Cronicile din Dilema, România literara sau alte saptamânale culturale, nu pot înlocui o revista consacrata în întregime fenomenului cinematografic. Ungaria, o tara de doua ori mai mica decât România, are doua asemenea publicatii cu o vechime de zeci de ani.
Suntem la zi cu cele mai noi filme americane, dar repertoriul cinematografelor este unilateral ( Nu sunt antiamerican, filmele lor sunt bine facute, nu degeaba SUA obtine mai multi bani din exportul de audio vizual decât din cel de automobile). Pe ecranele noastre sunt putine filme franceze, spaniole, engleze si italiene, iar cele din Europa de Est, care a avut o cinematografie interesanta, sunt o raritate.
Ramân la convingerea ca se poate face educatie în sens larg si prin filme, inclusiv prin cele ale realizatorilor nostri.
Chiar daca nu intentionez neaparat sa respect cerintele Legii Funar-Ghise, înca nepromulgata, doresc sa mai fac câteva aprecieri despre Baia Mare si locuitorii Maramuresului. Este un oras curat, dar poluat, desi mai putin ca înainte de 1989. Se construieste mult si frumos, însa unele firme sunt scrise gresit, atât în limba româna cât si în cele straine, dar acestea sunt amanunte, cât timp este în curs de finalizare reconstruirea centrului vechi al orasului. Universitatea de Nord este una remarcabila în peisajul învatamântului superior. Functioneaza un teatru, mai sunt active institute de cercetare stiintifica angajate în rezolvarea unor teme cu adevarat importante. La Baia Mare îsi desfasoara activitatea unul din cei mai mari specialisti în istoria medicinii din tara, Felix Marian, s-a constuit una din cele mai importante si moderne biblioteci din tara si se editeaza o revista de cultura, NORDUL LITERAR, surprinzator de buna, poate si pentru ca la Rohia si-a trait ultimii ani Nicolae Steinhard.
Cel care revede Baia Mare, constata câte lacasuri de cult cu arhitectonica deosebita s-au construit si se edifica în continuare. Nu exista conflicte interetnice într-o zona în care înafara de români si maghiari mai sunt si ucrainieni. Maramuresenii privesc cu încredere viitorul, chiar daca sectorul minier s-a redus considerabil. Cum însa multe exploatari carbonifere, în conditiile cresterii explozive ale preturilor la combustibili lichizi, îsi vor relua activitatea, este posibil ca în conditiile unei crize de materii prime, acest lucru sa se întâmple si cu exploatarile de minereuri neferoase de aici.
Baia Mare, care pe vremuri era o statiune climaterica cunoscuta în Europa Centrala prin vestita Scoala de Pictura, poate nu mai are albastrul unic al cerului de altadata, dar a ramas un loc de referinta pentru toti cei atasati ideii de cultura si civilizatie. Multi straini prefera sa vina în Maramures mai mult decât la manastirile din nordul Moldovei, iar civilizatia rurala ? fara exagerare ? atinge sublimul.
S-ar putea ca aprecierile mele despre Baia Mare sa para subiective, dar nu pot fi altele, cât timp cei mai frumosi ani i-am petrecut aici. Si fiindca sunt în vacanta, despre politica nici un cuvânt.
Baia Mare
18 iulie 2008 Adrian Man
