Noul an şcolar a început deja de o lună, însă nu toate instituţiile de învăţământ din judeţ, au terminat cu şantierele. Dintre cele 128 şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud, incluse în proiectul de reabilitare, doar 52 dintre acestea au fost “reînnoite”.
Bani alocaţi
Guvernul a emis în acest an două hotărâri prin care au fost alocaţi 20.000.000 lei pentru reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor din judeţul Bistriţa-Năsăud, însă doar 52 dintre şcoli au fost finalizate până în prezent. Prima hotărâre, HG nr. 94/2008, cuprinde 36 de instituţii, care au beneficiat de 6.300.000 lei, iar cea de-a doua (HG 370/2008) cuprinde 78 de unităţi de învăţământ care au beneficiat de o sumă toatală estimată la 136.000.000 lei. Câteva şcoli finalizate până acum sunt din: Mureşeni, Ilva Mare, Salva, Rebrişoara, Anieş, Şintereag, Bistriţa-Bârgăului, Tărpiu, Ţigău, Dumitra şi Teaca.
Dintre cele 111 şcoli incluse în proiect, în mediul rural au fost finalizate doar zece. În municipiu, cele 17 şcoli la care s-au demarat lucrările (a căror valoare atinge suma de 2,757.00 lei), la majoritatea s-a făcut recepţia finală.
Şcoli deplorabile
Din păcate situaţia deplorabilă a şcolilor din judeţ a luat amploare. Cu toate că lucrările la şcolile incluse în programul de reabilitare trebuiau finalizate de firmele care au câştigat licitaţile până la începerea anului şcolar, mai precis pe data de 15 septembrie, acest lucru nu a fost realizat în totalitate. Fie s-a motivat lipsa banilor, fie constructorii au tras chiulul, un lucru este evident: mulţi elevi şi profesori sunt nevoiţi să-şi desfăşore activitatea în frig şi cu spaima că pot oricând să se accidenteze. Sau mai grav, având în vedere că unele unităţi şcolare încă mai sunt în procesul de reabilitare, elevii sunt nevoiţi să parcurgă kilometri în plus până la o altă şcoală sau dacă primăria e binevoitoare să fie “cazaţi”câteva ore pe zi în sediul primărilor.
Bani cheltuiţi anapoda
Gravitatea situaţiei este evidentă, iar singurii care au de suferit sunt miile de copii care nu pot învăţa în condiţii deplorabile. Totuşi problema este că banii pentru reabilitarea şcolilor au fost alocaţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). Faptul că banii nu sunt cheltuiţi la timp în favoarea modernizării unităţilor şcolare, poate atrage un refuz al MECT de a mai aloca alţi bani altor şcoli din judeţ. Incredibil, dar adevărat, din această cauză aproape jumătate din unităţile şcolare din Bistriţa-Năsăud nu au autorizaţii sanitare de funcţionare, iar după cum deja ne-am obişnuit şi ce avem riscăm să pierdem. Mai précis, pentru a putea beneficia de alţi bani din partea MECT, trebuie cheltuiţi cei pe care unităţile şcolare îi au deja la dispoziţie.
Astfel, directorii mai multor şcoli din Bistriţa care au primit sume importante pentru reabilitare din partea Ministerului Educaţiei riscă să piardă finanţarea dacă până la sfârşitul anului mai deţin facturi neachitate pentru modernizarea unităţilor şcolare pe care le administrează. Astfel de probleme se întâlnesc la Şcoala Generală nr. 1, Şcoala Generală "Avram Iancu”, Colegiul “Infoel”, unde s-au alocat între 200.000 şi 300.000 de lei pentru lucrări de reabilitare, şi Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” căruia i-au fost repartizaţi 1,5 milioane de lei, întrucât în incinta lui se va construi un campus şcolar.
În aceste unităţi şcolare cuvântul “modernizare” este încă departe de realizare. Bani au fost alocaţi, dar din păcate nu au fost cheltuiţi din momentul în care aceştia au fost primiţi, sau mai mult licitaţile au fost organizate mult prea târziu.
Mai mult, Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu” Bistriţa, s-a mulţumit să achite contravaloarea proiectului de realizare a campusului cu suma de 500.000 de lei, însă restul de un milion de lei sunt păstraţi cu sfinţenie, probabil pentru zile negre.
Având în vedere situaţia unităţilor şcolare din judeţ, Mihai Mureşan, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN), a declarat: “până în prezent s-au finalizat lucrările de reabilitare la 52 de unităţi şcolare. Se derulează încă lucrări la alte 76 de şcoli. Suntem doar în octombrie şi sunt convins că banii alocaţi se vor consuma până la sfârşitul anului. În caz contrar,voi face o analiză a felului în care s-au cheltuit banii, iar dacă descopăr că fondurile primite de respectivele şcoli nu au fost cheltuiţi cum trebuie, atunci banii vor fi restituiţi. Dar este prematur să vorbim despre asta”.
Autorizaţii sanitare lipsă
O altă problemă a unităţilor şcolare din judeţ este lipsa autorizaţilor sanitare de funcţionare. În urma unui control efectuat de Autoritatea de Sănătate Publică a judeţului Bistriţa-Năsăud (ASP BN) cu privire la situaţia igienico-sanitară din unităţile şcolare, s-au descoperit numeroase nereguli care au dus la neacordarea autorizaţiilor de funcţionare. Motivele neacordării autorizaţiilor sunt multe printre care amintim: lipsa apei potabile curente, grupuri sanitare necorespunzatoare precum şi încălzirea care provine de la sobe cu lemne, fiind un pericol de incendiu. Astfel, din totalul de 98 de unităţi şcolare şi preşcolare din mediul urban doar 74 au fost autorizate, iar în mediul rural din cele 338 de astfel de unităţi au primit autorizaţie 166 . Potrivit Autorităţii de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, dintre cele 436 de unitaţi şcolare din judeţ respective: şase creşe, 36 de grădiniţe, 25 de şcoli, 18 licee/grupuri şcolare, şase şcoli speciale, un colegiu universitar, patru cluburi sportive, şi două case de copii, 196 de unităţi nu au primit autorizaţie de funcţionare, iar 60 de unităţi şcolare vor funcţiona cu program de conformare. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în mediul rural, unde peste 50% din şcoli nu pot funcţiona în condiţii acceptabile.
Elisabeta Ciuta