Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a explicat, într-o şedinţă a Colegiului Prefectural, că, în judeţul nostru, vor funcţiona în anul şcolar 2014 – 2015, 117 unităţi şcolare cu personalitate juridică, dintre care 105 sunt finanţate de autorităţile locale, şase sunt finanţate prin Consiliul Judeţean şi alte şase prin bugetul de stat aici fiind vorba de patru cluburi, Inspectoratul Şcola Judeţean şi de Casa Corpului Didactic. În plus, din noul an şcolar, 17 şcoli şi grădiniţe din judeţ vor fi închise. Toate funcţionau până acum în mediul rural.
„La totalul structurilor aferente la acele școli cu personalitate juridică am scăzut. Avem 356 față de 373 în anul anterior, deci scădem cu 17 structuri. Modalitatea de restructurare a rețelei școlare este atributul autorității locale. Undeva în luna decembrie-ianuarie prin hotărâre de Consiliu Local sepoate restructura rețeaua școlară și regrupa în condițiile unui trend descendent al populației școlare. Inspectoratul Școlar trebuie să își dea avizul conform pentru ceea ce își propune să configureze autoritatea locală. De asemenea noi avem obligația să respectăm legalitatea și normele legii care solicită un minim de 10 elevi la o grupă de preșcolari, 12 la primar și gimnazial și minim15 elevi la o clasă de liceu și de asemenea o chestiune destul de delicată, încadrare cu resursă umană cu respectarea și încadrarea în costurile generate de finanțare pe elev „, a declarat inspectorul școlar general .
La propunerea autorităților locale se desfiinţează următoarele şcoli primare: Ilva Mare-Răcele, Valea Măgurii(Leșu), Valea Vinului (Parva), Valea Babii(Rebrișoara), Blăjenii de Sus (Șintereag), Ciosa 2 (Tiha Bârgăului), Șendroaia și Iedera (Târlișua), Delureni (Urmeniș), Buza Cătun (Chichiș), Bretea (Șieu – Odorhei).
Din lipsă de copii se închid grădinițele: Beclenuț, Poderee (Feldru), Șirioara (Șieu-Odorhei). La Sigmir rămâne o grupă mixtă de preșcolari care va funcționa ca nivel în școala primară Sigmir (P.J.-Gimnazială Lucian Blaga).
Ciclul gimnazial Sântioana va fi adus la Școala Generală Mărișelu.
Școli primare transformate în GPN-uri: Unirea, Valea Viilor (Beclean), Măluț (Braniștea), Piatra (Chiuza), Ciceu Poieni (Dobric), Malin (Nușeni), Dealul Ștefăniței (Romuli), Agrișu de Jos (Șieu-Odorhei).
Închidere nivel preșcolar din cadrul școlilor gimnaziale: Ciosa 1 (Tiha Bârgăului), Hălmăsău (Spermezeu), Dobricel (Spermezeu), Recele (Ilva Mare), Valea Măgurii (Leșu), Perișor (Zagra).