Ieşirea de la guvernare a PSD face “valuri” pe scena politică românească. Situaţia politică la nivelul conducerii ţării se va reglementa, cel mai probabil, în cel puţin şase luni. În tot acest timp, cel mai probabil, românii vor avea de-a face cu guvernări interimare, moţiuni de cenzură şi poate chiar alegeri parlamentare anticipate, problematica ieşirii din criză riscând să iasă din atenţia guvernanţilor. Analiştii politici văd diferit rezolvarea acestei crize politice. Este posibil ca PDL să formeze un guvern majoritar
Tărăgănare legală
Conform Constituţiei României, Premierul are termen 45 de zile de la instaurarea interimatului să facă propuneri Parlamentului pentru conducerea fiecărui minister. Dacă Parlamentul nu îşi dă acordul, premierul poate face o altă propunere pentru ministerul respectiv, până când se ajunge la un acord. În caz contrar, Parlamentul beneficiază de pârghii pentru demiterea Guvernului. Astfel, cu susţinerea unei pătrimi din numărul total al parlamentarilor, poate fi iniţiată o moţiune de cenzură care, dacă este votată de jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, duce la demiterea Guvernului. În aceste condiţii, Preşedintele are sarcina de a desemna un nou premier. Acesta trebuie să fie validat de Parlament, altfel Preşedintele urmând să facă o nouă desemnare. Constituţia prevede ca Premierul desemnat de Preşedinte să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului în termen de zece zile de la desemnare. Validarea de către Parlament se poate face cu votul a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor. Dacă, în termen de 60 de zile de la prima solicitare a votului de încredere, Parlamentul nu acordă acest vot şi respinge cel puţin două solicitări de investitură, Preşedintele poate dizolva Parlamentul. În cursul unui an, Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată, iar Preşedintele nu poate face acest demers în ultimele şase luni ale mandatului.
Premierul Emil Boc are, practic, termen până în 14 noiembrie să facă propuneri de miniştri pentru portofoliile rămase vacante în urma demisiei partenerilor de la PSD. Cel mai probabil, propunerile vor fi făcute mult mai devreme, dar vor fi respinse de Parlament, având în vedere faptul că PDL este acum minoritar în legislativ, PSD împreună cu PNL deţinând majoritatea. PNL a anunţat că se gândeşte la depunerea unei moţiuni de cenzură, dar această iniţiativă are şanse mici să se concretizeze, în condiţiile în care, în mai puţin de trei săptămâni, începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Şi chiar dacă această moţiune de cenzură ar trece de votul Parlamentului şi Guvernul ar fi demis, “pâinea şi cuţitul” se află în mâinile preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, în cazul în care Guvernul va “cădea” în urma unei moţiuni de cenzură, Preşedintele trebuie să desemneze un nou premier, cel mai probabil acest candidat urmând să fie tot Emil Boc. Propunerea preşedintelui trebuie, însă, avizată de Parlament, iar acest lucru nu se va întâmpla cu siguranţă. Revine în sarcina Preşedintelui să facă o nouă nominalizare, iar legea nu îi interzice să propună de două sau mai multe ori la rând acelaşi premier. Procedura se poate repeta de mai multe ori, în termen de 60 de zile. În cazul în care, însă, în această perioadă, Premierul propus de Traian Băsescu nu va fi validat, Preşedintele poate dizolva Parlamentul. Problema este că această dizolvare nu se va putea face decât după alegerile prezidenţiale, deoarece Traian Băsescu se află deja în ultimele şase luni de mandat. În cazul în care Băsescu va câştiga un nou mandat, există posibilitatea organizării de alegeri parlamentare anticipate. După cum se ştie, partidul din care provine preşedintele are, după alegeri, susţinere destul de mare din partea electoratului, de peste 50 de procente. Astfel, în cazul în care PDL va câştiga prezidenţialele, cel mai probabil democrat-liberalii vor câştiga şi alegerile parlamentare şi vom avea un Guvern majoritar PDL, la care, cel mai probabil, se vor alia UDMR şi parlamentarii minorităţilor naţionale.
Şansele opoziţiei
În cazul în care, însă, Crin Antonescu sau Mircea Geoană vor câştiga alegerile, iar Guvernul a fost deja demis, propunerea viitorului Preşedinte pentru fotoliul de prim-ministru va veni din rândurile partidului care l-a promovat, iar dacă partidul respectiv obţine o majoritate confortabilă în Parlament, Guvernul va avea aceeaşi “culoare politică” cu Preşedintele. Totuşi, având în vedere problemele actuale, cel mai probabil situaţia Guvernului se va reglementa abia peste cel puţin şase luni, procedura de demitere a Legislativului şi de constituire a unui nou Guvern necesitând cel puţin două luni, timp în care politicienii sunt ocupaţi şi cu campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie, respectiv 6 decembrie, după care urmează vacanţa de Crăciun.
Pârvulescu: “Nu cred în ipoteza alegerilor anticipate”
Analistul politic Cristian Pârvulescu nu crede că este posibil să fie organizate alegeri parlamentare anticipate, dar spune că, probabil, vom avea de-a face cu un viitor Guvern de tehnocraţi. “Nu cred în ipoteza alegerilor parlamentare anticipate. În România, s-a dovedit că se organizează foarte greu. Nu cred că se vor putea întruni condiţiile necesare. Este foarte probabil, în schimb, să avem de-a face cu o moţiune de cenzură, dar în aceste condiţii există o majoritate pentru o altă formulă de Guvernare. Majoritatea parlamentară ar putea, acum, să anunţe că va sprijini un Guvern de tehnocraţi, variantă discutată deja în mediul politic. Traian Băsescu are, în acest moment, o responsabilitate foarte mare, aceea de a propune un nou Premier în eventualitatea în care Guvernul actual va cădea în urma unei moţiuni de cenzură. Oricum, părerea mea este că ne aflăm, acum, în faza acută a crizei politice începute, zic eu, de vreo zece ani, criză ce se va rezolva cumva după alegerile prezidenţiale. Nu se ştie, însă, pe cine va propune Preşedintele pentru funcţia de premier. Se dă acum acea bătălie care nu s-a mai dat anul trecut, în decembrie. Normal, Preşedintele ar trebui să se consulte cu majoritatea parlamentară pentru desemnarea unui nou premier în cazul în care Guvernul actual cade, iar dacă această majoritate propune o anumită persoană, Băsescu ar trebui să ia act de această propunere. Aşa cum spuneam, cel mai probabil se va încerca varianta unui Guvern tehnocrat, dar încă nu se ştie ce va face Traian Băsescu. Meciul alegerilor se joacă încă, iar victoria actualului Preşedinte e mai puţin sigură decât era acum câteva săptămâni. PDL nu mai poate face nimic să îl ajute acum, pentru că timpul este prea scurt şi, să nu uităm că săptămâna aceasta este săptămână sindicală. În logica evenimentelor, Băsescu va încerca să profite acum de pe urma imaginii de Parlament ostil pentru a mai câştiga câteva procente”, este de părere Pârvulescu. Acesta spune că, în cazul în care Traian Băsescu va câştiga alegerile, Guvernul va fi format din PDL şi oricare alt partid în afară de PSD. “Dacă va câştiga Băsescu, va exista o presiune extraordinară pentru fuziune, iar PNL poate să dispară. Dacă va câştiga Geoană, Guvernul va fi format din PSD şi orice alt partid în afară de PDL, iar în ipoteza, greu de crezut, în care Crin Antonescu va ajunge Preşedinte, atunci Guvernul se va forma în funcţie de contracandidatul cu care acesta a luptat în turul doi al alegerilor. Oricum, în contextul actual, oricine poate ajunge în turul doi cu o campanie bună”, ne-a declarat analistul politic. În privinţa moţiunii de cenzură, Pârvulescu spune că, dacă PNL nu o iniţiază acum, un alt partid politic nu va face acest gest, iar dacă va mai aştepta, această moţiune va fi inutilă. Totodată, acesta exclude varianta în care PDL ar propune liberalilor să revină acum la guvernare pentru a forma un Guvern majoritar.
Chiriac: “Actualul Guvern va organiza alegerile prezidenţiale”
Analistul politic Bogdan Chiriac spune că România va avea un nou Guvern abia după alegerile prezidenţiale, actualul Preşedinte nefiind presat să facă o altă propunere pentru fotoliul de premier în eventualitatea în care Guvernul Boc va cădea. “PNL va depune o moţiune de cenzură, iar aceasta va trece şi Guvernul va fi demis. Dar Preşedintele nu este presat de niciun termen legal să facă o altă propunere pentru un nou premier, astfel că actualul Guvern, care va putea lua doar decizii legate de administrarea treburilor publice, va organiza ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale. După alegeri, în funcţie de câştigător, sunt mai multe variante de guvernare. Cert este că, dacă Băsescu pierde, PDL nu va mai face parte din viitorul Guvern. Dacă Băsescu va câştiga, putem avea o guvernare fie cu PNL, fie cu PSD, dar nu se vor organiza alegeri parlamentare anticipate”, spune Chiriac.
Simona Curcian-Maleş