O scară a unui bloc de locuințe din municipiul Bistrița a fost inundată cu fum, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul clădirii. Un locatar s-a intoxicat cu fum, după ce a coborât în subsol să vadă ce se întâmplă.
Casa scării unui bloc de pe strada Pescarilor din Bistrița a fost inundată în această dimineață cu fum, după ce mai multe obiecte depozitate în beciul aflat la subsolul clădirii s-au aprins. Fumul a ajuns și în apartamentele locatarilor.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani coborât în subsolul imobilului să vadă ce a cauzat incendiul și s-a intoxicat cu fum. Acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Două autospeciale cu stingere ale pompierilor militari intervin în zonă, încercând să lichideze flăcările. Din primele informații se pare că incendiul a fost provocat de un scurt circuit electric.