Este o certitudine faptul că scandalul "permiselor false", după modelul Piteşti, se va extinde în toată ţara. Au urmat Iaşi, Covasna şi acum Clujul. Va veni probabil şi rândul judeţului Bistriţa-Năsăud, ca într-o boală de cancer generalizat care a cuprins întregul organism. În 17 martie 2009, cazanul a dat din nou în clocot la Cluj, iar unda de şoc va lovi nu peste mult timp şi Bistriţa.
"Gazeta de Bistriţa" este printre primele publicaţii din România, care a dezvăluit această adevărată "afacere", extraordinar de profitabilă, prin care unii angajaţi din cadrul MAI s-au îmbogăţit.
În 2006 au acţionat ca la „Nufărul”
În urmă cu trei ani, în martie 2006, în paginile "Gazetei de Bistriţa" a fost publicat un articol intitulat "Euro Familia Permiselor Auto", în care se dezvăluia faptul că în judeţul Bistriţa-Năsăud funcţiona o reţea, practic un sistem piramidal de corupţie format din mai multe grupuri distincte, cu atribuţiuni clar definite – racolatori de candidaţi pentru obţinerea permiselor de conducere auto, patroni de şcoli de şoferi, funcţionari şi poliţişti până la cel mai înalt nivel.
Ancheta derulată la timpul respectiv, mai mult o cercetare de ordin intern, a fost efectuată de o echipă de control venită de la Bucureşti. Componenţii echipei de control au acţionat mai mult ca nişte spălători de la "Nufărul" – afacerea a fost „albită”, iar cei implicaţi s-au bucurat liniştiţi de roadele "businessului" lor şi de libertate. Iar peste dosar, după buna tradiţie românească, a început să se aştearnă praful.
Dosar resuscitat
În data de 30 iunie 2008, "Gazeta de Bistriţa" a revenit cu un alt material pe aceeaşi temă, cu privire la existenţa unei reţele de tip piramidal de corupţie, cu ramificaţii, dar şi cu un anumit centru de comandă în Cluj-Napoca – "Scandalul permiselor false cuprinde şi Bistriţa-Năsăud". Surse din apropierea anchetei ne-au relatat la vremea respectivă că dosarul a fost resuscitat, cercetările fiind efectuate de către Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, sub controlul procurorilor DNA Cluj.
Cu marja de eroare pe care am anticipat-o, după circa nouă luni de zile, tăvălugul a venit implacabil. La Cluj, activitatea de la Serviciul Comunitar de Permise şi Înmatriculări Auto (SCPIA) a fost întreruptă, marţi dimineaţa, în 17 martie, în urma unei descinderi a lucrătorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). În acelaşi timp cu descinderea de la sediul SCPIA Cluj s-au efectuat şi 13 percheziţii domiciliare, la tot atâtea adrese din Cluj-Napoca. Surse apropiate anchetei au dezvăluit faptul că aceasta vizează cu precădere modul în care au fost obţinute anumite permise de conducere auto, începând cu anul 2006, dar şi înainte de acest an. Se pare că afacerea are ceva vechime. De asemenea, este posibil ca cercetările să se extindă şi în anumite judeţe vecine, printre care este nominalizat şi Bistriţa-Năsăud.
Povestea a început în luna august 2005, când pe adresa MAI a fost trimisă o plângere care viza abuzurile în serviciu, fapte privind comiterea unor infracţiuni a unor nume grele din poliţia bistriţeană, legate de eliberarea unor permise de conducere auto false, dar şi asigurarea unei protecţii unor firme judeţene de transporturi internaţional de persoane implicate în traficul de migranţi. Plângerea respectivă a fost trimisă şi pe adresa Administraţiei Prezidenţiale, respectiv preşedintelui Traian Băsescu.
Banii jos, carnetul în mână
Conform celor sesizate atât la Preşedinţie, cât şi la MAI, în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud exista un grup implicat în organizarea unei reţele care racola persoane interesate să obţină contra cost permise de conducere pentru profesionişti, false. Algoritmul după care se derula această operaţiune cu caracter infracţional consta în racolarea "clienţilor", iar de multe ori obţinerea propriu-zisă a permisului de conducere dura fix o zi. "În ziua cea mai lungă" erau "arse" nişte etape, care în mod normal durau câteva luni de zile. Într-o singură zi se realiza cursul de şcolarizare, care avea o durată de două luni şi se întocmea dosarul în vederea susţinerii examenului de conducere. După încă o săptămână, timp în care se realiza în mod fictiv o mutaţie a domiciliului clientului, dacă era cazul, şi lucrul cel mai important, achitarea plăţii, sume care mergeau până la 2.500 – 5.000 de euro, doritorul devenea şofer profesionist.
Pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, aria de racolare a clienţilor era oraşul Năsăud şi zonele limitrofe. După racolarea acestora, se întocmeau dosarele care erau înaintate unei şcoli de şoferi profesionişti din Turda, judeţul Cluj. Afacerea se desfăşura cu precizia unui ceasornic elveţian. În momentul formării unui grup de 3-4 persoane, un membru al reţelei se deplasa cu aceştia la Turda, la şcoala de şoferi. O altă persoană din cadrul organizaţiei din şcoala de şoferi, prelua dosarul care conţinea cazierul judiciar şi o copie după actul de identitate. Cu acel prilej se achitau 5 milioane lei (n.r. – lei vechi) pentru dosar şi încă un milion pentru vizita medicală şi testul psihologic. În aceeaşi zi, conform surselor noastre, dosarul era avizat de ARR Cluj, dar şi de Serviciul Poliţiei Rutiere Cluj. Pentru ca lucrurile să meargă şnur, clienţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud li se mai aranja şi câte o mutaţie fictivă într-o localitate din judeţul Cluj. Examenul propriu-zis era o simplă bagatelă. "Cei stabiliţi" erau însemnaţi pentru ca nu cumva să clacheze în timpul examenului teoretic – completarea chestionarului la sală – ei învăţau unul singur, celebrul chestionar nr.10. Indiferent ce număr de chestionar le cădea, ei completau doar răspunsurile pe care erau puşi să le memoreze, cele de la chestionarul nr.10. Preţul, după cum am mai arătat, era unul pe măsură, sumele plecând de la 2.500 la 5.000 euro sau mai mult.
Şi-au obţinut astfel mult râvnitul carnet de şofer chiar şi persoane care se găseau în străinătate. Bineînţeles că aici tariful era mai mare, putând ajunge şi la 4-5.000 euro.
Sigur, la momentul apariţiei materialului din "Gazeta de Bistriţa", după estimările noastre era o chestiune doar de zile până la declanşarea anchetei, care după cum s-a văzut a durat circa 9 luni de zile. Atâta le-a trebuit probabil anchetatorilor de la DGA şi DNA pentru a descâlci firele acestei complexe poveşti de corupţie. Clienţi sub acoperire
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, momentan acţiunea vizează patru angajaţi ai SPCIA Cluj, doi ofiţeri şi doi agenţi, precum şi mai mulţi intermediari din judeţe vecine Clujului. În timpul monitorizării activităţilor infracţionale, anchetatorii au folosit investigatori sub acoperire, care au devenit clienţi doritori de a obţine un permis de conducere auto contra cost. Aceşti au plătit celor de la "Permise" Cluj circa 10.000 euro. Cu siguranţă, spun aceleaşi surse, ancheta se va extinde şi în alte judeţe, inclusiv în Bistriţa-Năsăud. În judeţul Cluj, ea este în plină desfăşurare. "Gazeta de Bistriţa", ca în alte zeci de situaţii, va ţine aproape şi va veni cu noi amănunte legate de acest imens scandal de corupţie.
ASTIA SUNT CRIMINALII SOSELELOR EI AU FACUT CARNAGIUL DE PE SOSELE ! INCONSTIENTI FIIND AU DAT PERMISE INTR-0 ZI AU FACUT PROFESIONISTI SI UITE CE AM AJUNS ! SA SE IA MASURI CATRAIESC CA PORCII IN VILE SI CU MASINI ”FURATE ”DE PE SPATELE INCONSTIENTILOR DE PE SOSELE !
CE SOCIETATE ISI POATE CREA „MATERIAL DE LUCRU”(MATERIE PRIMA) EI (MILITIENII) AU DAT PERMISE PE BANDA RULANTA EI ACUM LE DAU AMENZI SI …IN CONSECINTA AU DE LUCRU ! FRUMOS MONCHER ! AU PERFORMANTE NOTABILE SI PRODUCTIVITATEA MUNCII RIDICATA ! TRAIM IN ROMANIA !
Da si mie i-mi place sa lucrez cu „materialul clientului” ,stiti e chiar placut si util la …buzunar ! Daca nu „prestam” unde „pres-tez” ma inscriam la militie in rutiera cei mai f–-m pe …clienti sau ii amendam !
NU , ASTEA SUNT DOAR INVENTII SA AIBA SUBIECT PRESA SA SE POATA VINDE . VA GARANTEZ EU CA AI NOSTRII NICI USTUROI NU AU MANCAT NICI GURA NU LE MIROASE ! EI P U T RAU DE TOT ADICA NOI CA SI EU SUNT INTRE EI SAU NU !? NICI NU MAI STIU ! CINE-I LA USA ??? AU VENIT SA MA SALTE SI PE MINE !!! PA ! PA ! O !!! CE COSMARURI !!! NIMENI SA NU FIE IN PIELEA NOASTRA . NU NE-AM ALES CU NIMIC DIN CAT AM DAT SI NOI LA ALTII …PRACTIC A FOST „LUCRU MANUAL” O MASINA LA FATA , O CASA LA MAMA PE SIEU SI…CAM ATAT ! RESTUL,PAI ” restul e tacere” BUN FILM , PROST REGIZAT , S-AU PRINS SMECHERII …MA BATE GANDUL SA MA PENSIONEZ CA MAI MERGE , PICIOARELE MA DOR,ACASA…TREABA MERGE GREU…BANII S-AU TERMINAT PERMISE NU MAI FAC ! NU MAI FAC !!! DE DATAV ASTA SA MAI SCAP !!!
Unii care tes panza se numesc PANZARI , alti se inCRETEsc de suparare si l-i se inmoaie picioarele cand vad cazuri de permise ARGESENE . Ooooo sa dau un ordin sa se stearga ARGESUL de pe harta tarii s-l duca in Congo ca acolo ar mai putea vinde niste permise si si-ar scoate cheltuielile cu MITICII ce vin sa verifice cazul permiselor ARGESENE. Sa nu se verifice si diplomele ca la noi in militie carte multa nu se cere sa fi …da …(vad ca stie) si sa mance branza de pe SIEU sau de la magazinul unde-o dau la vanzare aici langa mine ! La-s cama pensionez …macar sa prind pensie buna cu legea veche…!
PE CINE AU SCOS IN STRADA CRIMINALII DE LA RUTIERA ! ASTIA SUNT ADEVARATII „BIZONI SI SMECHERI DIN TRAFIC” NU SE COMPARA CU CEL DE LA TV CU CAMIONUL SI NU CUNOSTEA SEMNELE DE CIRCULATIE ! PROBLEME E CU FITOSII CARE-I SFIDEAZA PE TOTI INCLUSIV PE EI…PERICOL PE DRUMURI SI CU TUPEU IES LA DAT AMENZI !RUSIME, RUSINE

La noi in Arges au fost 30 accidente cu victime (morti), cauza fiind astfel de soferi cu permise cumparate . La nivel de tara ce spuneti ? Amploarea ma face sa ma ingrijoreze si nu-mi vine sa mai ies pe drum ! Daca si in judetul dvs.sunt astfel de cazuri e foarte ingrijorator si periculos ! Cei ce s-au dedat la astfel de fapte s-au gandit numai la ei si banii perceputi de la fraieri , la carnagiul de pe sosele nu s-au gandit nici un moment ? Pacat ca nu avem cine sa se ocupe de toti in cauza , organele sunt moarte si „corb la corb nu-si scot ochii” !
Au fost multi pe care nu i-au dus capul,ce vreti sa se omoare oamenii ? Mai sunt tiganasi ce nu stiu carte ca si cel de pe camion , la ce-i trebuie sa cunoasca semnele de circulatie ? De cantat cum canta fara partitura ? Dupa ureche si buzunar ca au facut banii la cersit nu la munca !
Un militica implicat in comertul cu permise se cam plimba pe la spitalul militar sa-si rezolve pensionarea pentru ca joaca demult in pierdere ! Mitica , Mitica se imoaie picioarele si buzunarele sunt goale nu ca atunci cande era comertul in floare (cu permise) ! Ce somn nelinistit la municipiu…inima ti-e impacata cu urmarile lasate de prozelitii ce i-ai format ? Cate victime ai pe sosele ?
Sa le iasa pe nas la toti banii luati de la oameni. Sa-ti trimiti copii la scoala cu retineri si spaima ca nu stii ce soferi dau peste ei , e foarte inspaimantator pentru noi si o postura rusinoasa pentru cei in cauza . Grav domnilor si te pomeni ca dai si peste un politist din cei cu permise vandute la care sa te adresezi sa-ti ofere protectie sau sa-ti apere drepturile.
Pe cine platim noi din taxe si impozite ca ei luau pe un permis mai mult decat visam noi. Pai de ce ni-se mai percep taxe daca si le iau ei singuri ? De la astia au ei masini scumpe si vile nu din salariile de bugetari.
Super,cer pe un permis 2000,sunt multi si la noi in bistrita de astia,cam acuma 3 ani sa mai discutat prob. asta,dar nu sa lasat cu nimica,tot functionari sunt,dl. Man ex ;))
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok
sa le fie rusine , au trait si traiesc de pe spatele oamenilor !
sa le fie rusine , au trait si traiesc de pe spatele oamenilor !
sa le fie rusine , au trait si traiesc de pe spatele oamenilor !
ASTIA SUNT CRIMINALII SOSELELOR EI AU FACUT CARNAGIUL DE PE SOSELE ! INCONSTIENTI FIIND AU DAT PERMISE INTR-0 ZI AU FACUT PROFESIONISTI SI UITE CE AM AJUNS ! SA SE IA MASURI CATRAIESC CA PORCII IN VILE SI CU MASINI ”FURATE ”DE PE SPATELE INCONSTIENTILOR DE PE SOSELE !
ASTIE SUNT SOFERII DE JOACA SI CANTA IN CABINELE DE TIRURI,PROFESIONISTII CLASA I …SUNTEM DEMNI DE CARTEA RECORDURILOR !!!
CE SOCIETATE ISI POATE CREA „MATERIAL DE LUCRU”(MATERIE PRIMA) EI (MILITIENII) AU DAT PERMISE PE BANDA RULANTA EI ACUM LE DAU AMENZI SI …IN CONSECINTA AU DE LUCRU ! FRUMOS MONCHER ! AU PERFORMANTE NOTABILE SI PRODUCTIVITATEA MUNCII RIDICATA ! TRAIM IN ROMANIA !
Da si mie i-mi place sa lucrez cu „materialul clientului” ,stiti e chiar placut si util la …buzunar ! Daca nu „prestam” unde „pres-tez” ma inscriam la militie in rutiera cei mai f–-m pe …clienti sau ii amendam !
Sa fie si la noi cazuri de cumparare a permiselor de conducere ? La judetul nostru asa mic , mare mi-ar fi mirarea , dar nu imposibil !?
NU , ASTEA SUNT DOAR INVENTII SA AIBA SUBIECT PRESA SA SE POATA VINDE . VA GARANTEZ EU CA AI NOSTRII NICI USTUROI NU AU MANCAT NICI GURA NU LE MIROASE ! EI P U T RAU DE TOT ADICA NOI CA SI EU SUNT INTRE EI SAU NU !? NICI NU MAI STIU ! CINE-I LA USA ??? AU VENIT SA MA SALTE SI PE MINE !!! PA ! PA ! O !!! CE COSMARURI !!! NIMENI SA NU FIE IN PIELEA NOASTRA . NU NE-AM ALES CU NIMIC DIN CAT AM DAT SI NOI LA ALTII …PRACTIC A FOST „LUCRU MANUAL” O MASINA LA FATA , O CASA LA MAMA PE SIEU SI…CAM ATAT ! RESTUL,PAI ” restul e tacere” BUN FILM , PROST REGIZAT , S-AU PRINS SMECHERII …MA BATE GANDUL SA MA PENSIONEZ CA MAI MERGE , PICIOARELE MA DOR,ACASA…TREABA MERGE GREU…BANII S-AU TERMINAT PERMISE NU MAI FAC ! NU MAI FAC !!! DE DATAV ASTA SA MAI SCAP !!!
se spune ca ce se naste din pisica …soareci mananca…si din militeni se nasc PULITENI deci alta marie cu aceeasi PULARIE .
Unii care tes panza se numesc PANZARI , alti se inCRETEsc de suparare si l-i se inmoaie picioarele cand vad cazuri de permise ARGESENE . Ooooo sa dau un ordin sa se stearga ARGESUL de pe harta tarii s-l duca in Congo ca acolo ar mai putea vinde niste permise si si-ar scoate cheltuielile cu MITICII ce vin sa verifice cazul permiselor ARGESENE. Sa nu se verifice si diplomele ca la noi in militie carte multa nu se cere sa fi …da …(vad ca stie) si sa mance branza de pe SIEU sau de la magazinul unde-o dau la vanzare aici langa mine ! La-s cama pensionez …macar sa prind pensie buna cu legea veche…!
PE CINE AU SCOS IN STRADA CRIMINALII DE LA RUTIERA ! ASTIA SUNT ADEVARATII „BIZONI SI SMECHERI DIN TRAFIC” NU SE COMPARA CU CEL DE LA TV CU CAMIONUL SI NU CUNOSTEA SEMNELE DE CIRCULATIE ! PROBLEME E CU FITOSII CARE-I SFIDEAZA PE TOTI INCLUSIV PE EI…PERICOL PE DRUMURI SI CU TUPEU IES LA DAT AMENZI !RUSIME, RUSINE
PE CINE AU SCOS IN STRADA CRIMINALII DE LA RUTIERA ! ASTIA SUNT ADEVARATII „BIZONI SI SMECHERI DIN TRAFIC” NU SE COMPARA CU CEL DE LA TV CU CAMIONUL SI NU CUNOSTEA SEMNELE DE CIRCULATIE ! PROBLEME E CU FITOSII CARE-I SFIDEAZA PE TOTI INCLUSIV PE EI…PERICOL PE DRUMURI SI CU TUPEU IES LA DAT AMENZI !RUSIME, RUSINE
La noi in Arges au fost 30 accidente cu victime (morti), cauza fiind astfel de soferi cu permise cumparate . La nivel de tara ce spuneti ? Amploarea ma face sa ma ingrijoreze si nu-mi vine sa mai ies pe drum ! Daca si in judetul dvs.sunt astfel de cazuri e foarte ingrijorator si periculos ! Cei ce s-au dedat la astfel de fapte s-au gandit numai la ei si banii perceputi de la fraieri , la carnagiul de pe sosele nu s-au gandit nici un moment ? Pacat ca nu avem cine sa se ocupe de toti in cauza , organele sunt moarte si „corb la corb nu-si scot ochii” !
Au fost multi pe care nu i-au dus capul,ce vreti sa se omoare oamenii ? Mai sunt tiganasi ce nu stiu carte ca si cel de pe camion , la ce-i trebuie sa cunoasca semnele de circulatie ? De cantat cum canta fara partitura ? Dupa ureche si buzunar ca au facut banii la cersit nu la munca !
Un militica implicat in comertul cu permise se cam plimba pe la spitalul militar sa-si rezolve pensionarea pentru ca joaca demult in pierdere ! Mitica , Mitica se imoaie picioarele si buzunarele sunt goale nu ca atunci cande era comertul in floare (cu permise) ! Ce somn nelinistit la municipiu…inima ti-e impacata cu urmarile lasate de prozelitii ce i-ai format ? Cate victime ai pe sosele ?
Lasati-l in biata lui ca de cand a fost tras pe linie moarta n-a vandut numai branza . Cioban ii sta mai bine decat in anii trecuti la rutiera.
Sa le iasa pe nas la toti banii luati de la oameni. Sa-ti trimiti copii la scoala cu retineri si spaima ca nu stii ce soferi dau peste ei , e foarte inspaimantator pentru noi si o postura rusinoasa pentru cei in cauza . Grav domnilor si te pomeni ca dai si peste un politist din cei cu permise vandute la care sa te adresezi sa-ti ofere protectie sau sa-ti apere drepturile.
Pe cine platim noi din taxe si impozite ca ei luau pe un permis mai mult decat visam noi. Pai de ce ni-se mai percep taxe daca si le iau ei singuri ? De la astia au ei masini scumpe si vile nu din salariile de bugetari.
LA NOI IN JUDET CINE SE OCUPA CU COMERTUL ?AVEM SI NOI ASTFEL DE CAZURI ?
sTATI LINISTITI CA SUNT OCUPATI CUTREBURILE INTERNE NNU MAI AU TIMO SI DE ALTELE . NU VEDETI CE SE INTAMOLA IN MINISTER ?
as cumparasi eu un permis din asta ca spaniole am vreo trei, cine se ofera ? astept , licitatia ramane deschisa, multumesc.
Super,cer pe un permis 2000,sunt multi si la noi in bistrita de astia,cam acuma 3 ani sa mai discutat prob. asta,dar nu sa lasat cu nimica,tot functionari sunt,dl. Man ex ;))