Absolvenţii învăţământului la distanţă neautorizat de la Universitatea Spiru Haret ar trebui să susţină din nou examenul de licenţă în perioada 15 -30 septembrie.

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de examen însă, Ministerul Educaţiei şi Universitatea Spiru Haret nu au ajuns încă la un acord privind condiţiile de desfăşurare a concursului.

 

Cu toate că termenele legate de îndeplinirea unor condiţii privind organizarea examenului de licenţă pentru absolvenţii de la Spiru Haret au expirat înca din luna august, Ministerul Educaţiei încă mai negociază cu instituţia de învăţământ. Discuţiile dintre cele două tabere ar trebui să se apropie de final, dacă ţinem cont de faptul că examenul a fost programat pentru perioada 15 – 30 septembrie.

"Ministerul Educaţiei încă negociază cu cei de la Universitatea Spiru, pentru că aceştia din urmă vor să se asigure că nu mai există nicio posibilitate de contestaţie, de aceea nu s-a ajuns încă la un numitor comun. Se va găsi o soluţie impecabilă din punct de vedere juridic, astfel că această problemă se va rezolva", a declarat pentru realitatea.net consilierul ministrului Educaţiei, Tudorel Urian.

Examenul de licenţă poate fi organizat de Universitatea Spiru Haret, doar dacă se vor respecta următoarele  condiţii impuse de minister:

1. Să comunice Ministerului tabelul nominal al persoanelor care vor susţine examenul de licenţă

2. Să comunice lista comisiilor de licenţă, lista profesorilor şi conferenţialilor universitari propuşi de instituţie dintre cadrele proprii, în vederea completării acesteia cu reprezentanţii ministerului

3. Să organizeze examenul de licenţă în locaţiile avizate de ARACIS în acest sens

4. Să comunice Ministerului Educaţiei programarea examenelor de licenţă, locaţiile în care se vor desfăşura, sălile, datele de organizare.

5. Subiectele pentru examen vor fi elaborate de comisiile numite, iar examenul se va organiza inclusiv prin prezenţa directă şi nemijlocită a candidatului în faţa comisie

6. Să faciliteze accesul mass media la organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă, în vederea asigurării transparenţei pentru realizarea unei corecte informări a opiniei publixce, accesul media urmând a se face fără a-i perturba pe participanţi.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii Spiru Haret, Corneliu Toader, a declarat că instituţia de învăţământ superior va respecta legislaţia şi metodologia în vigoare atunci când va organiza sesiunea specială a examenului de licenţă, se arată pe forumul universităţii. Cât priveşte forma de învăţământ la distanţă, ministerul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că "nu se mai înmatriculează studenţi la forma de învăţământ la distanţă. Acest program a fost închis. Ordonanţa 10 prevede că cei care erau înscrişi la formele neacreditate să poate să se înscrie la forma acreditată, adică la forma la zi".

Aproximativ 15.000 de studenţi ai Universităţii Spiru Haret, înmatriculaţi în anul I în perioada 2005-2008 (promoţiile 2008 şi 2009) la forme de învăţământ considerate neautorizate de către Ministerul Educaţiei trebuie să susţină din nou examenul de licenţă în septembrie, informeaza realitatea.net.

 

Agenţia de Investigaţii Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.