Liberalii şi social-democraţii sunt pe picior de război nu doar la nivel naţional, ci şi la nivel local. Un exemplu viu este Consiliul Local Năsăud, unde poziţia liberalilor a fost de cele mai multe ori contrară celei arătate de social-democraţi.
Subiectele de dispută au fost numeroase, printre cele mai importante fiind încercarea primarului Mircea Romocea de a evacua apartamentul în care îşi desfăşoară activitatea copiii de la CSEI Lacrima Năsăud sau amplasarea monumentului dedicat martirilor năsăudeni în parcul din centrul oraşului şi până la funcţia de director al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”.
Şefia Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud a fost promisă liberalilor, după ce Pahone Pop, care a condus instituţia culturală nu mai puţin de 37 de ani, a demisionat din funcţia de director în primăvara acestui an. De altfel demisia lui Pahone Pop a fost destul de ciudată.
După 37 de ani în cultură, nu a mai corespuns
Într-o primă fază, la începutul lunii martie, acesta a fost evaluat de o comisie din care au făcut parte reprezentanţi ai Culturii de la nivel judeţean, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Năsăud. Este vorba de Alexandru Pugna (PSD), vicepreşedintele Consiliului Judeţean, în calitate de preşedinte de comisie, Ioan Pintea (susţinut de PSD), manager al Bibliotecii Judeţene, Emilia Bumb Ometiţă, etnolog la Centrul Judeţean pentru Cultură, consilierul local Dorel Oltean (PSD) şi viceprimarul Niculai Găitan (PNL), Monica Rai, auditor intern la Primăria Năsăud, şi Vasile Şoldea, consilier juridic al Primăriei Năsăud.
Nota obţinută la evaluare de Pahone Pop a fost 6,20, mult prea mică pentru a-şi păstra funcţia pentru care ar fi fost necesar să obţină minim nota 7. Bineînţeles că directorul Pop a contestat nota acordată de comisia de evaluare, astfel că s-a constituit o a doua comisie, care însă i-a acordat o notă mai mică – 6. În concluzie, Pahone Pop trebuia să părăsească scaunul de director. Din cea de a doua comisie au făcut parte Gavril Ţărmure (PNL), directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Cristina Stăuceanu Bălan, referent la CJC, Rozalia Fucă Tomescu, director Şcoala Populară de Artă, consilierii locali Răzvan Redac (PNL) şi Cristina Giurebe (PSD), Simona Şoldea, inspector al Primăriei Năsăud, şi Ionela Blaga, consilier juridic al Primăriei Năsăud.
La începutul lunii aprilie, raportul de evaluare întocmit de comisie a fost supus spre aprobare Consiliului local, însă lucrurile nu au decurs deloc simplu. Documentul fiind unul nefavorabil menţinerii în funcţia de director a lui Pahone Pop, a împărţit legislativul local în două: pe de o parte consilierii PSD care îşi dorea ca Pop să plece, iar de cealaltă parte PNL şi PDL care voiau menţinerea acestuia în funcţie. Scorul după vot a fost de 6 „pentru”, 6 „împotrivă” şi patru „abţineri”, la şedinţă fiind prezenţi 16 consilieri locali din totalul de 17.
Învins de sistem
Lucrurile au rămas în coadă de peşte, iar Pahone Pop declara după cea de a doua evaluare că va acţiona în instanţă.
„Totul este ilegal, a fost o acţiune premeditată. Ne vom întâlni în instanţă!”, declara pentru Mesagerul, Pahone Pop.
Câteva zile mai târziu după scandalul din Consiliul local, Pahone Pop s-a declarat „învins de sistem” şi a demisionat din funcţia de director.
„Pentru a nu-i expune unor presiuni politice suplimentare pe consilierii locali care mi-au luat apărarea în plenul ultimei şedinţe, am decis să renunţ la funcţia de manager al instituţiei de cultură”, a motivat gestul Pahone Pop, conform Mesagerul.
Politicul, cu coada în cultură
Demisia lui Pahone Pop nu a dus la liniştirea apelor, ci din contră le-a învolburat şi mai tare. Cu postul din fruntea Casei de Cultură vacant, spiritele din USL au început să se încingă fiindcă şi PSD şi PNL au pus ochii pe el, astfel că fiecare tabără a încercat să îşi impună omul.
Pentru funcţia de interimar, până la organizarea unui concurs, şi-au depus CV-urile doi candidaţi – Silviu Rus (membru PNL) şi Andy Toma (membru PSD). Primul este absolvent de Relaţii publice şi comunicare, cel de-al doilea absolvent de Geografie. Dintre cei doi a fost ales Silviu Rus, cu 9 voturi „pentru” (din partea PNL şi PDL) şi 7 „împotrivă”.
Interimatul a durat patru luni, la începutul lunii septembrie fiind organizat concursul pentru funcţia de director al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”. În această fază lucrurile devin ciudate, concursul având loc pe două secţiuni – analiza planurilor de management şi interviu.
După analiza proiectelor de management depuse de cei doi candidaţi, Silviu Rus obţine doar nota 8,10, cu toate că proiectul întocmit de acesta este bine fundamentat pentru următorii cinci ani (2013 – 2018), cu date şi sume concrete pentru evenimentele propuse, iar Andy Toma – 8.06, care face o înşiruire a evenimentelor pe care le-ar organiza instituţia de cultură năsăudeană, fără ca acestea să fie susţinute şi de partea financiară.
A urmat interviul, care nu a făcut altceva decât să departajeze pe cei doi candidaţi. Astfel, Silviu Rus a obţinut doar nota 6,66, în timp ce Andy Toma a obţinut 8,48. Surse ale Gazetei de Bistriţa susţin însă că interviul cu pricina nu a fost la obiect, ci unul formal, astfel încât nimeni să nu poată spune că el nu s-a desfăşurat.
Drept urmare, media candidatului PSD, Andy Toma a fost de 8,27, Silviu Rus având doar 7,38.
Din comisia de concurs au făcut parte Gavril Ţărmure – directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Rozalia Fucă – şef de serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură, Ioan Pintea – managerul Bibliotecii Judeţene, alături de consilierul local Dorel Oltean şi Niculai Găitan (acesta a lipsit de la interviu, fiind în concediu a plecat din localitate).
Se merge în instanţă
Numele învingătorului a ajuns pe proiectul de hotărâre care a fost suspus atenţiei consilierilor locali năsăudeni. Aici însă s-a încins lupta, întrucât liberalii şi democrat-liberalii nu au susţinut numirea lui Andy Toma în funcţia de director al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, nici în şedinţa ordinară din luna octombrie, dar nici a doua oară, în noiembrie.
Fiindcă cei care se opun validării lui Andy Toma în funcţia de director al instituţiei culturale subordonată Primăriei Năsăud nu au cedat nici unor presiuni din partea Puterii, se va ajunge în contencios administrativ, fiind deja formulată plângerea prealabilă către Consiliul Local Năsăud de către cel în cauză.
Liana Mureşan
Multă încrâncenare!
Dar, de ce vă trebuie să politizaţi Casa de Cultură?
Va luat politica mimţile? Are această instituţie, peste 10 angajaţi ca să aibă un director? Dacă nu, atunci se va numi referent responsabil, cu un salariu de rahat de sub 1000 lei, dacă are studii superioare şi sub 800 lei, dacă are studii medii. În rest, o să fie o dezamăgire totală, niciodată nu vor fi bani pentru cultură. Cereri mari şi bani puţini.