Sasii din Transilvania nu au ctitorit universitati, dar s-au intors mereu acasa

Gazeta de Bistriţa: Sunteţi istoric de profesie şi un foarte bun cunoscător al istoriei saşilor din Ardeal. Cum vă explicaţi faptul că saşii transilvăneni, care au avut întotdeauna o gândire socio-economică pe termen lung, foarte solidă, au investit sume extraordinare în construirea de catedrale şi alte ctitorii publice, dar nu au înfiinţat propriile lor mici universităţi?

Günter Klein: După părerea mea sunt două motive: 1. – situaţia geo-strategică a Transilvaniei în sec. XV-XVI; 2. – structura socială a saşilor transilvăneni.
În sec. XV-XVI saşii transilvăneni se aflau în acea parte a Europei care era acut periclitată de o invazie otomană. Adică erau ocupaţi de supravieţuirea lor. În mod fizic! Şi-au fortificat oraşele în acel timp, iar în mediul rural bisericile. Nu le stătea gândul la universităţi, căci otomanii băteau la uşă sau intrau fără să bată. După înfrângerea Ungariei suferită la Mohács, în anul 1526, Ungaria a fost împărţită în trei părţi, iar Principatul Transilvaniei, semi-autonom şi tributar turcilor, se afla între ciocan şi nicovală, adică între Habsburgi şi Înalta Poartă! Dacă saşii ar fi înfiinţat în acest timp universităţi, întrebarea este pentru cine? În considerare intrau doar fiii patricienilor din oraşele săseşti, românii nu intrau în considerare fiindcă erau iobagi, iar nobilii maghiari preferau şcolile latine din occident!

Gazeta de Bistriţa: În timpul Renaşterii sau în secolul al XVII-lea, foarte multe oraşe mici din Europa Centrală, care nu puteau rivaliza cu puterea economică a unor cetăţi precum Braşovul sau Sibiul, aveau o universitate. Ar fi fost imposibil ca saşii transilvăneni să aibă propriile lor universităţi şi să întreţină un corp profesoral specific transilvănean sau adus din străinătate?

Günter Klein: Să nu uităm că saşii au fost în cea mai mare parte ţărani, dintre care circa doua treimi ţărani liberi, pe "pământul crăiesc", cum l-a numit Nicolae Iorga, în latină “fundus regius”, iar o treime iobagi!
Chiar dacă marile oraşe ale Transilvaniei erau săseşti, totuşi marea majoritate a saşilor trăiau la ţară, erau ţărani! Numărul nobililor saşi era destul de mic, a crescut însă în timpul guvernării habsburgice când au fost înnobilate mai multe familii săseşti, cel mai proeminent exemplu fiind familia von Brukenthal. Deci câmpul de recrutare pentru studenţi şi profesori era foarte redus. Desigur, în Germania erau oraşe mai puţin prospere şi mai mici decât Braşovul care aveau universităţi. Însă aici spaţiul de recrutare era mult mai mare, întregul Imperiu German! Chiar dacă ar fi existat universităţi germane în acel timp în Transilvania, cu siguranţă nu ar fi venit studenţi sau profesori din Germania într-un teritoriu în care timp circa 170 de ani după Mohács era bântuit de invazii şi lupte!

Gazeta de Bistriţa: Cum se face, după părerea dumneavoastră, că saşii transilvăneni au preferat dintotdeauna să-şi trimită copii la studii la Tübingen, Halle, Giessen, etc., în loc să-şi construiască propriile universităţi?

Günter Klein: Saşii nu au considerat că era un handicap de a nu avea propriile lor universităţi. Trimiţându-şi fiii la studii în Imperiul German au păstrat tot timpul contactul cu ţara mamă, au fost la curent cu tot ceea ce se întâmpla acolo în mod politic, social şi cultural. Studenţii saşi aduceau acasă cele învăţate în occident. Nu s-au copt în propriul suc, ci au văzut ce se întâmplă în lume. Ei au adus acasă renaşterea şi iluminismul, şi, ceea ce este şi mai important, învăţătura lui Luther. Trecerea saşilor la protestantism a însemnat un salt cultural imens. A fost introdusă limba germană ca limbă liturgică şi datorită faptului că a fost introdusă şi şcoala primară obligatorie pentru copii ţăranilor (înaintea multor teritorii din Germania) aceşti copii de ţărani şi viitori ţărani au fost în stare să citească Biblia tradusă de Luther în limba germană. După Reformă şi fiii de ţărani, bineînţeles înstăriţi sau având burse bisericeşti, au plecat la studii în Germania. Chiar şi ucenicii au fost trimişi după terminarea uceniciei în Vest pentru a învăţa cele mai noi tehnici. În sec. XIX, saşii transilvăneni, circa 150.000 oameni, întreţineau cinci gimnazii superioare – Braşov, Sibiu, Bistriţa, Mediaş, Sighişoara). Adică la 30.000 de oameni revenea un gimnaziu, în vreme ce în Prusia un gimnaziu revenea în acel timp la 100.000 locuitori. Deci saşii au depus eforturi admirabile pentru educaţia copiilor lor şi nu numai ai lor, căci după 1849 şi numeroşi români au urmat şcolile săseşti, în special la Bistriţa. Nu cunosc nici un orăşel german cu 6.000 de locuitori (cam atâţia saşi trăiau în 1911 la Bistriţa) care să fi construit o clădire de gimnaziu aşa de impunătoare ca aceea construită la Bistriţa în anii 1908-1911.

Gazeta de Bistriţa: Iată deci că, în Europa de Nord, în Estonia de azi de pildă, Universitatea din Tartu era înfiinţată încă de la 1632. Cum se explică acest avans din punct de vedere istoric?

Günter Klein: Saşii transilvăneni nu se pot compara cu germanii din ţările baltice, acolo structura socială fiind complet alta. Acolo domina elementul aristocrato-burghez în oraşe, iar la ţară (Estonia şi Letonia) moşierii erau aproape în totalitate aristocraţi germani cu supuşi letoni sau estonieni. Deci erau stăpâni! Nu existau deloc ţărani germani, nici iobagi, nici liberi! Universitatea de la Dorpat (Tartu) a fost înfiinţată de aceste cercuri aristocrate. Totuşi avea un câmp de recrutare destul de mare: Ţările baltice, părţi ale Rusiei şi Finlanda. Să nu uităm că, atât letonii şi estonienii au devenit la rândul lor protestanţi – influenţa germană – iar după eliberarea din iobăgie şi-au trimis fii la Tartu. Şi aristocraţia din Finlanda – acolo nobilii erau etnici suedezi, iobagii fiind, de regulă, finlandezi – mergea la studii la Dorpat, deci situaţia nu se putea compara cu Transilvania. Datorită faptului că Riga, Reval (n.r. – Tallinn) etc. făceau parte din Liga hanseatică, contactele cu Germania erau mult mai intense decât în Transilvania şi posibilităţile materiale mai mari decât aici. Să nu uităm că în anul fondării Universităţii Dorpat (Tartu) Principatul Transilvaniei mai era tributar otomanilor. De abia în anul 1699 Înalta Poartă a renunţat la Transilvania în favoarea Habsburgilor. Dorpat a fost de altfel o universitate excelentă, estonienii sunt foarte mândri de ea, nu-i neagă trecutul german, iar chipul unuia din marii savanţi germani, originari din Ţările Baltice,, fost profesor la Dorpat, Karl Ernst von Baer (1792-1876), se găseşte astăzi pe o bancnotă – marca – estoniană. Încă o dată! Lipsa de universităţi în Transilvania a fost benefică pentru saşii transilvăneni, au rămas tot timpul în contact cu Germania, iar studenţii se reîntorceau în mare parte acasă pentru a pune în practică ceea ce învăţaseră în occident. Pentru a vă da un exemplu: corpul didactic al gimnaziului german din Bistriţa în perioada 1920-1944 era compus exclusiv din profesori cu studiile făcute în Germania sau Austria.. Ultimul director, dr. Thomas Frühm, era fiul unui ţăran sas din Iad (n.r. – astăzi Livezile) cu doctoratul în germanistică făcut la Tübingen. Singurul profesor cu studiile făcute în România era profesorul de limba română "împrumutat" de la liceul "Alexandru Odobescu" pentru a preda limba de stat. Dacă nu ar fi venit regimul comunist probabil că şi eu aş fi plecat la studii în occident, precum au făcut-o strămoşii noştri saşi, pentru a mă întoarce după studii în oraşul natal. Din păcate soarta şi împrejurările istorice au vrut altceva.

Mihai TRIŞCAŞ