90 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din țară au fost trimiși în Grecia pentru a oferi sprijin la stingerea incendiilor de vegetație. Deplasarea pompierilor salvatori s-a făcut cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naționale, iar durata misiunii este de 15 zile.
Din acest modul fac parte șase pompieri militari bistrițeni, un ofiter și cinci subofițeri, de la fiecare subunitate operativă ISU Bistrița-Năsăud.
Cei 90 de pompieri îi înlocuiesc pe colegii aflați în Grecia, care se întorc în țară cu aceleași aeronave.
Tehnica de intervenție încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen și constă în șapte autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, patru autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l, o autospecială pentru intervenție rapidă cu capacitatea de 600 l și alte trei vehicule pentru transport personal.