Firma lui Pavel Sângeorzan – VALSECMAR SRL, – se războiește nu doar cu Parcul Național Munții Rodnei, ci și cu Ocolul Silvic Maieru pentru o taxă de peiaj neplătită de afacerist. Ocolul Silvic a dat firma în judecată și a câștigat pe fond, Sângeorzan în apel, adică e un fel de remiză, dacă ținem cont că lucrurile nu sunt tranșate. Dosarul se află acum pe rolul Curții de Apel Cluj, care la final va înclina balanța.
Concret, Ocolul Silvic Maieru i-a dat în judecată firma lui Sângeorzan după ce aceasta nu a plătit o taxă de peaj aferentă trimestrului 3 a anului 2017, în valoare de aproape 58.000 lei, pentru folosirea drumurilor auto forestiere pentru transportul de masă lemnoasă, materiale de carieră, balastieră, alte materiale de construcții. Reprezentanții Ocolului au cerut nu doar recuperarea banilor, ci și penalități de întârziere, de 0,03% pe zi.
Judecătoria Năsăud a dat dreptate Ocolului Silvic Maieru, obligând firma lui Sângeorzan să plătească suma de de 57.897,67 lei, reprezentând taxă, precum și a sumei de 5.106,57 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Taxa calculată pentru circa 13.000 tone de piatră
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că între Ocolul Silvic Maieru și Valsecmar SRL, a fost încheiat, în iulie 2017, un contract obiect obținerea folosinței drumurilor forestiere pentru transportul de materiale de carieră “aprobate a se extrage în anul 2017, conform documentelor pentru plata redevenței către ANRM”.
“În temeiul contractului, reclamantul a emis în sarcina pârâtei factura fiscală nr. xxxxxx/27.11.2017 pentru suma totală de 57.897,67 lei, aferentă taxei de peaj trimestrul III din 2017, scadentă la data de 27.12.2017, factură care, potrivit înscrisurilor de la dosar și a poziției părților, nu a fost achitată de către pârâtă.
Potrivit art. 2 din contractul nr. xxx/26.07.2017, părțile au stabilit, de comun acord, prețul contractului, respectiv faptul că beneficiarul contractului – în cauză pârâta, va achita taxa de «3,50 lei/tonă la care se adaugă TVA 19%», pentru utilizarea drumului auto forestier Anieș – axial și Valea Secii, pentru transportul materialelor de balastieră (carieră) pentru lungimea drumului de până la 10 km . Potrivit art. 3 din contract, plata taxei de peaj, pentru materialele de carieră ce urmează a se transporta până la finele anului 2017, se va efectua în funcție de primirea datelor de la ANRM.
Potrivit adresei nr. 581/20.11.2017 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, cantitatea de marmură declarată de societatea pârâtă ca fiind exploatată în trimestrul III 2017 a fost de 13.901 tone, cantitate la care s-a raportat reclamantul când a emis factura fiscală nr. xxxxxx/27.11.201 7 , pentru suma totală de 57.897,67 lei”, se arată în motivarea instanței năsăudene.
Totodată, instanța a constatat că în cauză, au fost “pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv:
–existența unei fapte ilicite a pârâtei, care constă în nerespectarea unei obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență factura emisă pentru serviciul prestat de către reclamant, în temeiul contractului nr. 2394/26.07.2017, valabil încheiat între părți, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantului;
– existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere, constând în suma de 57.897,67 lei , reprezentând contravaloare taxă peaj conform contractului nr. 2394/26.07.2017 și a facturii fiscale nr. xxxxxx/27.11.2017 , factură care nu a fost achitată;
– raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu ;
– vinovăția celui ce săvârșește fapta ilicită, constând în neexecutarea obligației contractuale asumate, prin raportare și la prevederile art. 1.548 C.civ”.
Potrivit sursei citate, Ocolul Silvic Maieru a făcut dovada executării propriilor obligații, a dovedit faptul că a emis factura fiscală, în baza contractului încheiat între părți, pentru suma totală de 57.897,67 lei calculată potrivit clauzelor contractuale, respectiv „conform documentelor pentru plata redevenței către ANRM”, comunicate de către Valsecmar.
La Năsăud, Sângeorzan a “dormit”
De cealaltă parte, Sângeorzan nu a adus dovezi că firma sa și-a îndeplinit obligațiile contractuale, ori să motiveze, justificat, în vreun fel neexecutarea respectivelor obligații. De asemenea, nu a depus întâmpinare la acțiunea depusă de Ocolul silvic, nu a depus probe și nici nu a desemnat un reprezentat legal care să îi apere firma în instanță. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost de a depune apărări în dosar, însă după închiderea dezbaterilor.
“Sub aspectul penalităților de întârziere solicitate de către reclamant, instanța a apreciat că este întemeiat acest capăt de cerere, raportat la art. 5 lit. c) din contractul nr. xxx/26.07.2017 încheiat între părți, prin care părțile au stabilit că, în cazul neplății prețului, în termen de 30 de zile de la scadență, cumpărătorul trebuie să plătească o penalizare de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, penalitate ce nu poate depăși suma asupra căreia este aplicată.
Potrivit mențiunii din factura fiscală nr. xxxxxx/27.11.2017 (f. 14), aceasta a devenit scadentă la data de 27.12.2017.
Reclamantul a făcut dovada executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor acesteia, aspect recunoscut de pârâtă, a făcut dovada datei scadenței obligațiilor pârâtei, a cuantumului penalităților datorate de pârâtă, astfel că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că, în speță, nu datorează penalități de întârziere, respectiv datorează penalități în cuantum mai mic decât cel solicitat.
Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamant cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 2.623,33 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
A atacat în apel
Împotriva acestei sentințe, Valsecmar a declarat apel pârâta solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulate. Cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, unde, ca și în procesul pe care l-a avut cu Parcul naționa Munții Rodnei, instanța i-a dat dreptate.
În motivarea apelului, Sângeorzan a arătat că factura nu a fost acceptată, nefiind înregistrată în evidențele contabile ale societății.
“Drumul care face obiectul contractului nr. 2394/26.07.2017, este format dintr-un drum principal, denumit Anieș – Axial în lungime de 8,5 km și un drum secundar, denumit Valea Secii în lungime de 1,2 km.
Drumul Anieș – Axial, în lungime de 8,5 km, a fost reabilitat în baza unei finanțări FEADR, măsura 125 B, lucrare finalizată și recepționată în cursul lunii august 2013, așa cum reiese și din articolele din presa locală, depuse la dosarul cauzei.
Prin Hotărârea privind reabilitarea drumului forestier emisă de Consiliul local Maieru nr. 10 din 17.03.2010, accesul public a fost scutit de la taxe. Astfel, la art. 4 din Hotărârea sus-menționată se prevede «se aprobă asigurarea accesului public fără taxe la investiția realizată».
Referitor la drumul secundar Valea Secii s-a arătat că prin Hotărârea Consiliului de miniștri nr. 1245/1972 s-a dispus scoaterea din fondul forestier a terenurilor din unitatea de producție IV Anieșul M., parte din unitățile amenajistice 117 A, 118 A, 123 A și 123 B, în suprafață totală de 3 ha, din care suprafața de 1,2 ha are destinația drum acces, pe o lungime de 1,2 km, lățimea medie a drumului fiind de 6,0 m.
În data de 29.06.1999 s-a reconstituit și pichetat suprafața de teren scoasă din fondul forestier prin HCM nr. 1245/1972, sens în care s-a încheiat procesul verbal cu nr. xxx/30.06.1999 de către Ocolul Silvic Sângeorz Băi” se arată în document.
Primăria din Năsăud spune că drumul îi aparține, iar Sângeorzan vorbește de dublă imounere
Deși contractul a fost încheiat cu OS Maieru și a invocat o hotărâre a Consiliului Local Maieru, Sângeorzan a arătat în instanță că suprafața de teren din care face parte drumul de acces face parte din proprietatea orașului Năsăud, aspect susținut și de primăria năsăudeană. Totuși, ocolul silvic nu a venit cu dovezi care să demonstreze contrariul.
“Apelanta își desfășoară activitatea în cariera de marmură în baza licenței de exploatare nr. 180/1999 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în baza Legii nr. 85/2003, respectiv legea minelor, activitatea de exploatare fiind guvernată de principiile acestei legi.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 – art. 7 din Legea nr. 85/2003 dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării activităților miniere din perimetrul de explorare se dobândește, în condițiile legii, iar «asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorarea oricăror alte activități pe și care acestea le implică se instituie în favoarea titularului un drept de servitute legală de trecere».
Într-o altă ordine de idei, s-a subliniat faptul că taxa de peaj instituită de către consiliul local al comunei Maieru are aplicabilitate asupra drumurilor forestiere. Inclusiv contractul nr. 2394/26.07.2017 are ca obiect „obținerea folosinței drumurilor forestiere” ori, din actele existente la dosarul cauzei, respectiv procesul verbal nr. 2204/30.06.1999 încheiat de către Ocolul Silvic Sângeorz Băi, reiese în mod clar că suprafețele de teren din care face parte și drumul, au fost scoase din fondul forestier, făcând ca atât contractual încheiat de părți, cât și hotărârea consiliului local să nu aibă aplicabilitate pe acest sector de drum.
În baza licenței de exploatare, societatea apelantă achită anual redevențe către ANMR pentru întreaga suprafață de teren scoasă din fond forestier, inclusiv pentru calea de acces, ori plata unei taxe cu același titlu, atât pentru statul român, cât și pentru reclamantă ar apărea ca o dublă impunere. De altfel, acest sector de drum se află în întreținerea apelantei, reclamanta neefectuând lucrări de reparații sau întreținere pe acest sector de drum.
Singura activitate desfășurată de către reclamantă referitor la acest sector de drum este emiterea periodică a unei facturi fiscale, cu așa zise cantități transportate, stabilite arbitrar.
Factura emisă pe numele apelantei nu are nicio forță probantă în ceea ce privește dovedirea existenței unei obligații, aceasta fiind un simplu înscris emis în mod unilateral de către reclamantă și care nu a fost semnat sau însușit în vreun fel de apelantă, de esența înscrisului sub semnătură privată fiind existența semnăturii părților de la care emană”, a mai susținut Sângeorzan.
Iar nu mai pușcă tonele de piatră din carieră
Potrivit acestuia, cantitățile înscrise și facturate au fost stabilite în mod arbitrar, fără a avea o bază reală.
“Existența hotărârii de consiliu care stabilește taxa de peaj, nu conduce automat și la plata unor taxe doar prin simplu fapt că societatea își are sediul limitrof drumului axial, cu atât mai mult cu cât aceste transporturi sunt nedovedite.
Prin acest mod de emitere a facturilor, atât apelanta, cât și instanța de judecată este în imposibilitate de a determina certitudinea și câtimea eventualului debit datorat. Ori, toate considerentele expuse mai sus, privind natura incertă și nelichidă a sumelor cuprinse în înscrisurile emise de reclamantă, sunt de natură să producă apelantei o gravă vătămare.
Reclamanta nu a luat în considerare adresa numărul 420/11.09.2017 a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, prin care s-a stabilit la fața locului o cantitate transportată de 5.000 – 7.000 tone și a preferat să ia în considerare o altă adresă care avea la bază o estimare asupra cantităților.
Pe de altă parte, cantitatea raportată la ANMR nu are nicio legătură cu cantitățile transportate. Societatea a preluat licența de exploatare și activitățile desfășurate de la Macon D., ori odată cu aceasta au fost preluate și stocuri foarte mari, de peste 100.000 mc, stocuri consemnate și în nota de constatare efectuată de Garda de Mediu Bistrița-Năsăud. Ori aceste stocuri fiind formate de-a lungul anilor, nu pot fi catalogate ca transportate în anul 2017”, a mai susținut în instanță Sângeorzan.
Chiar dacă Valsecmar a “transportat”, în medie un minim de 5.000 de tone de piatră de marmură din carieră, luând în calcul două trimestre pe an (nu luam în seamă primul și ultimul trimestru din fiecare an fiind sezonul rece), rezultă o cantitate de 10.000 de tone de piatră. Cele 10.000 de tone, dacă le înmulțim cu cei circa 15 ani de când a preluat cariera, rezultă o cantitate de 150.000 de tone, deci mult mai mare decât susține Sângeorzan că a găsit în carieră moștenire de la Macon.
Ce a invocat afaceristul
În esență, în susținerea apelului Sângeorzan a invocat:
– neacceptarea facturii de către apelantă, neînregistrarea acesteia în evidențele sale contabile, nesemnarea ei de către reprezentantul societății;
– stabilirea arbitrară a cantităților înscrise în cuprinsul facturii, în condițiile nedovedirii transporturilor efectuate;
– neluarea în considerare a adresei nr. 420/11.09.2017 a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, prin care s-a stabilit la fața locului o cantitate transportată de 5.000 – 7.000 tone;
– preluarea de către societate odată cu licența de exploatare de la Macon a unor stocuri foarte mari de 100.000 mc, stocuri consemnate și în nota de constatare a Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, stocuri formate de-a lungul anilor, care nu pot fi catalogate ca fiind transportate în anul 2017;
– accesul public pe drumul principal denumit Anieș-Axial în lungime de 8,5 km, obiect al contractului nr. xxx/26.07.2017 a fost scutit de la plata vreunei taxe, prin Hotărârea Consiliului local Maieru nr. 10/17.03.2010;
– drumul secundar Valea Secii cu lungimea de 1,2 km constituie proprietatea orașului Năsăud;
– conform art. 6 și art. 7 din Legea nr. 85/2003 asupra terenurilor necesare accesului la perimetrele de exploatare sau pentru exploatarea oricăror activități se instituie în favoarea titularului un drept de servitute legală de trecere;
– taxa de peaj instituită de către Consiliul local Maieru are aplicabilitate asupra drumurilor forestiere;
– contractul nr. 2394/26.07.2017 nu are aplicabilitate pe acest sector de drum;
– în baza licenței de exploatare apelanta achită anual redevențe către ANMR pentru întreaga suprafață de teren scoasă din fondul forestier, inclusiv pentru calea de acces, ori plata unei taxe cu același titlu ar apărea ca dublă impunere;
– contractul încheiat între părți a fost semnat numai pe ultima pagină, fiind acceptat de către apelantă numai pentru cantitatea de 7.000 tone material de carieră transportat, celelalte clauze nefiind asumate prin semnătură, ele putând fi adăugate sau înlocuite după bunul plac al intimatei;
– hotărârea Consiliului local Maieru nr. 90/23.01.2016 invocată ca temei al încheierii contractului nr. xxx/26.07.3017 este aplicabilă numai pentru anul 2016, pentru anul 2017 nefiind stabilită taxa de peaj.
Cum a motivat decizia Tribunalul Bistrița-Năsăud, în ediția următoare.
