Jandarmii bistrițeni au executat mai multe acţiuni specifice pe raza municipiului, iar principalele abateri constatate au fost legate de sancţionarea cerşetoriei dar şi a prostituţiei. Au fost constatate 13 fapte de natură antisocială, totalul amenzilor aplicate ridicându-se la 3.300 lei şi două avertismente scrise.
Totodată, la acest sfârşit de săptămână jandarmii au intervenit şi pentru aplanarea unor scandaluri pe raza municipiului Bistriţa.

„Jandarmii montani din Rodna au executat patrulări în aria de competenţă unde s-a constatat o scădere a stratului de zăpadă (aprox. 20 cm.), faţă de perioada anterioară, fapt care a dus şi la scăderea numărului de turişti din zona montană. Din fericire nu există pericol de avalanşe, în schimb drumurile forestiere sunt greu accesibile în această perioadă deoarece sunt acoperite cu gheaţă”, potrivit unui comunicat.

Jandarmii montani din Piatra Fîntînele au asigurat la sfârşit de săptămână măsurile de ordine publică în zona Obcioare – Păşunea Rusu, unde s-a desfăşurat Festivalul de schi fond şi biathlon, unde nu au fost constatate probleme deosebite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.