Home Politică Salarii micșorate sau neplătite pentru 90 de romi

Salarii micșorate sau neplătite pentru 90 de romi

Emil Neia Lăcătuș, președintele Partidei Romilor Bistrița-Năsăud, s-a implicat personal în rezolvarea conflictului de muncă izbucnit între un număr de 90 de bistrițeni de etnie romă și firma de salubrizare SC Urbana SA.

„Am aflat despre problemele financiare cu care se confruntă romii angajați la SC Urbana SA chiar de la ei, foarte mulți dintre ei căutându-mă acasă dar și la sediul Partidei Romilor, prezentându-mi situația din punctul lor de vedere. Am înțeles că cei 90 de romi se confruntă cu micșorarea salariilor, creșterea normelor de muncă, imposibilitatea achitării datoriilor către bănci, diminuarea numărului de ore plătite sâmbăta și duminica sau, mai rău, neplata acestora. Nu e corect și nu e onorabil, însă noi trebuie să înțelegem și problemele financiare cu care se confruntă societatea comercială Urbana SA”, a spus Emil Neia Lăcătuș.

Neia s-a întâlnit ieri cu președintele Consiliului de Administrație a SC Urbana SA, Mariana Oprea, iar situția celor 90 de romi va fi discutată zilele următoare.

„Am avut discuții cât se poate de serioase și de constructive cu doamna Oprea și, am stabilit faptul că ne vom întâlni cu toții: conducere firma-angajați-conducerea Partidei Romilor, pentru a vedea cum pot crește salariile, dar și cum romii vor crește calitatea muncii lor pe sectoarele care le-au arondate. Este foarte clar că avem nevoie de o soluție care să satisfacă cele două părți”, a conchis Neia Lăcătuș.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version