Salarii excesive, cauze penale, iarnă grea, şi Ucraina cea agitată

Titlul editorialului pare eterogen, şi într-un fel aşa este, dar m-am gândit că acestea sunt principalele ştiri ale săptămânii ce se încheie şi, deci, ar merita să fie comentate.

Într-o emisiune moderată de Robert Turcescu s-au evidenţiat salariile şi celelalte venituri asimilate salariilor pe care le încasează board-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Chiar dacă ţinem seama de răspunderile pe care le au persoanele în cauză, acestea sunt excesive, şi deci de neacceptat.

Într-o ţară aflată la periferia Europei, din punct de vedere al nivelului de trai, salariile plătite de la buget, din contribuţia fiecărui muritor de rând, trebuie să ţină seama şi de resursele bugetului. Nu doresc să fac o politică partizană, şi de aceea trebuie spus că şi în perioada guvernării PDL, salariile organismelor de stat care au constituit ASF, au fost mari, foarte mari, ceea ce l-a mirat pe domnul Ponta, care atunci era în opoziţie. Văd că se recidivează în această direcţie şi când USL este la putere. Nimic nou sub soare, dar mi se pare revoltător că, în timp ce unii dintre compatrioţii noştri trăiesc din ajutoare sociale şi expediente, alţii huzuresc. Este adevărat şi faptul că întotdeauna au fost săraci şi bogaţi, iar în capitalism ecartul între cei năpăstuiţi şi cei privilegiaţi s-a accentuat, dar şi în această societate trebuie să funcţioneze, cât de cât, bunul simţ.

Atât Ioan Paul al II-lea, cât şi Papa Francisc, criticând excesele pieţei libere, au subliniat necesitatea ajutorării săracilor. Acest lucru trebuie să se facă nu încurajând nemunca în cadrul statului asistenţial, ci atenuând inegalităţile de tot felul din societate.

Probabil că, în urma dezvăluirilor din presă, ceva se va face şi la ASF, în sensul diminuării retribuţiilor, dar problema salarizării mai echitabile a aparatului bugetar rămâne deschisă. Majorarea salariilor ar putea contribui şi la diminuarea corupţiei, dar inculparea unor procurori şi judecători, care au luat şpagă şi care au indemnizaţii bune şi foarte bune, s-ar putea să dezmintă părerea avansată. Oricum, cât timp în România unul din cinci angajaţi nu are un câştig suficient, ameliorarea nivelului de trai pentru mulţi este un comandament imperativ.

Săptămâna acesta am fost din nou asaltaţi de tot felul de afaceri penale, din care unele, cum este dosarul fraţilor Fenechiu, a fost soluţionat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Când scriu aceste rânduri, cel care a câştigat licitaţia achiziţionării pachetului majoritar la CFR Marfă, privatizare care n-a fost finalizată, şi anume Gruia Stoica, se găseşte în arest, fiind acuzat că a dat sau intenţiona să dea o mită de trei milioane de euro la un avocat. Apoi, directorul Carpatica SA din Sibiu a fost, la rândul lui, arestat, fiind învinuit că, prin intermediul unei soţii de vicepremier, a determinat conţinutul unei ordonanţe de urgenţă pentru a-şi înlătura un rival la un concurs. Şi, în fine, un procuror din Slatina a fost arestat pentru şantaj. Este multă mizerie în jurul nostru.

Manifestări ale răului sunt pretutindeni în lume, dar în zona geografică în care se situează România, Bulgaria şi Turcia, acestea deţin recordul.

Până când justiţia îşi va face datoria, aşa cum a confirmat ultimul raport MCV, trebuie să avem credinţa că infracţionalitatea este ţinută sub control şi, deci, este relativ bine.

În schimb, iarna, cu mare întârziere, a debutat în forţă la un sfârşit de ianuarie, aducându-ne multe necazuri în sud-estul ţării. În combaterea efectelor dezastrului natural s-au înregistrat sincope, dar nu împărtăşesc accentele apocaliptice pe care le conţin aprecierile celor de la B1 cu privire la acţiunile guvernanţilor desfăşurate în zonele calamitate.

În aceeaşi ordine de idei, merită să spunem că pentru noi, ardelenii, este într-un fel bine, deoarece suntem apăraţi de arcul Carpaţilor.

Şi, în fine, câteva cuvinte despre Ucraina, care, după destrămarea Uniunii Sovietice, este vecina României. Ne leagă de această ţară şi faptul că, în România, a treia minoritate naţională ca număr este cea ucraineană, iar Ucraina are o mare minoritate românească, chiar dacă la unii dintre ei autorităţile le spun moldoveni.

Tulburările din această ţară au început de aproximativ două luni, de când preşedintele Ianukovici a refuzat să semneze, la Vilnius, acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care, dacă s-ar fi realizat, ar fi însemnat orientarea spre Vest, şi nu spre Maica Rusie.

Conflictul între orientarea pro-moscovită promovată de preşedintele ţării, şi opoziţie, a atins dimensiuni paroxistice. Demonstranţii stau pe străzi şi în pieţe, atât în Kiev, cât şi în vestul ţării, au ocupat clădiri ale administraţiei publice şi, în pofida concesiilor făcute de putere, opoziţia a adoptat decizia „Totul sau nimic”. Nu ştiu dacă este cea mai bună poziţie să ocupi clădiri publice, mai ales că mitingurile neîntrerupte nu aduc prosperitate. Desigur, pro-europenii au sprijinit opoziţia şi, în acest sens, a făcut declaraţii şi preşedintele Obama. Problemele interne ale ţării se rezolvă în Ucraina, şi nu la Washington, iar, recent, preşedintele Hollande şi premierul polonez Tusk s-au oferit să medieze conflictul.

Ianukovici le-a promis liderilor opoziţiei posturile de premier şi vicepremier în viitorul guvern, dar aceştia au amânat un răspuns categoric, fiindcă ştiu că nu pot rezolva probleme economice şi sociale din ţară, chiar dacă vor deţine puterea, iar asocierea cu UE nu este un panaceu universal. În evaluarea situaţiei, să nu uităm două aspecte esenţiale: Ianukovici are sprijinul estului Ucrainei, care este partea industrială a statului şi, în plus, este de orientare rusofonă, iar opoziţia este divizată. Ceea ce-i uneşte pe adversarii politici ai preşedintelui este atitudinea împotriva preşedintelui, ceea ce este cam puţin pentru a asigura o bază solidă a guvernării.

În această situaţie, divizarea Ucrainei între est şi vest este un scenariu probabil, care nu ar trebui să bucure pe nimeni. Vezi ce s-a întâmplat şi în fosta Iugoslavie.

În toate cele patru situaţii se impune constatarea că dorinţa unui echilibru şi a unei conduite rezonabile şi responsabile în faţa provocărilor este singura care poate ameliora stările de fapt deloc îmbucurătoare cu care suntem confruntaţi, la un început de an pe care l-am fi dorit mai liniştit.

Adrian Man – 31 ianuarie 2014