Petrom este o companie cu probleme: număr imens de salariaţi, lipsă de pregătire pentru înfruntarea problemelor de mediu, o anumită parte a infrastructurii nemodernizată, masive creanţe neîncasabile vreodată. Ceea ce se întâmpla cu salariaţii de la Petrom este o altă problemă cu care se confruntă marele angajator în aceste timpuri.

Numărul angajaţilor este în continuă scădere, însă această scădere este treptată, pe măsura restructurării, dar şi a externalizărilor de activităţi. În această ordine de idei, se poate aminti faptul că OMV-ul are o cifra de afaceri de peste 3 ori mai mare decât Petrom şi o realizează cu un număr de salariaţi de circa 9 ori mai mic – vezi disponibilizările la care a recurs Petromul în ultimul timp.
Preţurile la carburanţi, în ciuda asigurărilor de menţinere a lor vor creşte serios, cât mai curând, până la nivelurile de pe piaţa austriacă, unde sunt de altfel practic similare cu cele din aproape întreaga Uniune Europeană.

Motivări pentru majorări

Există şi motivaţii obiective pentru majorări, cum ar fi faptul că marja de profit şi capacitatea investiţională este mică în cazul Petrom în momentul de faţă, în timp ce modernizarea instalaţiilor pentru procesarea carburanţilor la parametrii europeni, precum şi pentru respectarea normelor europene de mediu – care până nu demult au fost ignorate în România, dar care în condiţiile aderării la Uniunea Europeană, vor constitui o notă de plată substanţială -, reclamă investiţii masive care nu pot fi finanţate altfel decât din marje superioare de profit, deci din preţuri mai ridicate.

În legătură cu povara cheltuielilor de mediu, trebuie arătat că grosul este suportat de statul român, respectiv pentru partea care revine deteriorărilor de mediu, pentru care evident este responsabil fostul Petrom de stat şi nu noul proprietar.

Companie mare restanţieră la plata salariilor

Petrom este cea mai mare companie româneasca de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele explorare şi producţie, rafinare şi produse petrochimice, precum şi comercializare.

Petrom are rezerve de petrol şi gaze estimate la un miliard barili echivalent petrol, o capacitate de rafinare de 8 milioane tone şi circa 600 staţii de distribuţie carburanţi.

Petrom ameninţă angajaţii recalcitranţi

Petrom le cere angajaţilor care au dat compania în judecata să dea banii înapoi, recomandându-le acestora din urmă să renunţe la procese sau să returneze sumele de bani câştigate în cazul în care li s-a dat deja câştig de cauză în instanţă.
Aceasta situaţie, combinată cu criza financiară şi cu contextul negativ al industriei de petrol şi gaze, au un impact nefavorabil asupra siguranţei locului de muncă angajaţilor Petrom.

Angajaţii din Bistriţa acuză compania

Angajaţii din Bistriţa ai companiei Petrom s-au alăturat celor din toată ţara în lupta pentru apărarea drepturilor salariale care le-au fost încălcate.

Petrom este cea mai mare companie românească, cu peste 33.000 de angajaţi.
Conducerea companiei Petrom este acuzată de asemenea de către angajaţii bistriţeni care au dorit să-şi păstreze anonimatul, de faptul că aceasta organizează petreceri în loc să plătească drepturile băneşti care li se cuvin de drept.
Bistriţenii au în spatele acţiunii lor motivarea că nu le-au fost plătite dividendele pe anul 2008 şi faptul că nu s-a respectat ceea ce este stipulat în Contractului Colectiv de Muncă în Petrom şi anume acele ajutoare de Paşte şi de Crăciun.
Astfel, Petrom este acuzată că aruncă mii de euro organizând petreceri sau baluri mascate la care participă persoane cu funcţii importante, în timp ce refuză să achite anumite drepturi băneşti şi le cere angajaţilor care şi le-au câştigat în instanţă să le returneze.

Executarea silită a companiei pentru neplată

Din totalul angajaţilor bistriţeni ai Petrom, 80 de foşti angajaţi au luat decizia de a merge în instanţă pentru a le solicita magistraţilor bistriţeni executarea silita a companiei pentru neplata unor prime de Crăciun şi de Paşti.

Perioada pentru care nu s-a făcut plata este între anii 2004-2006, iar suma totală se ridică la aproximativ 400.000 de lei.
Astfel stând lucrurile, la acest moment, dosarele celor 80 de foşti angajaţi se află pe masa magistraţilor bistriţeni care urmează să decidă în acest caz.
În cazul în care reclamanţii vor avea câştig de cauză, aceştia vor primi sumele aferente primelor pentru sărbători stipulate în contractul pe care l-au încheiat cu angajatorul Petrom.

Angajaţii sunt ameninţaţi de conducere dacă recurg la judecată

Petrom îşi ameninţă angajaţii care dau compania în judecată după ce mai mulţi angajaţi ai filialei Petrom au intentat proces având ca obiect litigii de muncă sau alte pretenţii.

În această situaţie, compania le-a trimis angajaţilor săi o scrisoare prin care îi sfătuieşte să returneze banii câştigaţi sau să îşi retragă acţiunile din instanţă.
SC Petrom SA se confruntă cu acţiuni în instanţă deschise de angajaţii nemulţumiţi de partea financiară a relaţiei cu societatea.
Intervievaţi de Gazeta de Bistriţa, angajaţii companiei, confirmă faptul că aceasta este acuzată că ar fi încălcat contractul colectiv de muncă şi nu ar fi acordat foştilor angajaţi primele promise de foarte mult timp.

Cuantumul primelor neprimite
Conform Contractului de Munca Petrom, angajaţii acestuia beneficiază de următoarele facilităţi:
Paşti 2005 – 850 lei,
Crăciun 2005 – 927 lei,
Paşti 2006 – 1047 lei,
Crăciun 2006 – 1160 lei
Paşti 2007 -1260 lei
Crăciun 2007 – 1387 lei
Analizând aceste situaţii se ajunge la o sumă de 6631 RON de fiecare salariat, la care se adaugă şi rata inflaţiei.

Mihnea Cetaş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.