Modernizarea şi extinderea infrastructurii sportive este un obiectiv foarte important pentru Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), a anunţat luni la Bistriţa ministrul Gabriela Szabo.
„Un obiectiv foarte important pentru noi, Ministerul Tineretului şi Sportului, este infrastructura sportivă. Facem lobby către autoritățile locale să investească în infrastructura sportivă. Chiar şi astăzi am avut discuții la Bistrița legate și de stadion, și de terenul de la „Liviu Rebreanu”, și de Sala Polivalentă. Așteptăm cererile și să vedem împreună cu MDRAP dacă putem include pe CNI proiectul de reabilitare a Sălii Polivalente. Studiul de fezabilitate va fi plătit de MTS pentru că este sala noastră”, a declarat, luni la Bistriţa, ministrul Tineretului şi Sportului Gabriela Szabo .
Reabilitarea Sălii Polivalente din municipiu este deocamdată primul obiectiv care a intrat în atenţia MTS şi care ar putea deveni realitate anul viitor, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care a precizat că în maxim două săptămâni ministerul condus de Gabriela Szabo va iniţia un studiu de fezabilitate, urmând ca mai apoi să se solicite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice finanţarea proiectului.
„Am primit sprijinul ministerului să iniţie într-o săptămână, maxim două, studiu de fezabilitate <Reabilitare integrală şi mini-extindere a Sălii Polivalente>. Eu mi-as fi dorit să o extindem să mai facem o tribună în cealaltă parte, dar până nu vine un specialist în structură… Domnul Constantin Florian (n. r. – directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud) m-a lămurit, degeaba o facem că nu se vede de stâlpi. Studiul se va face în maxim două săptămâni, există niște date preliminare. Doamna ministru și-a exprimat acordul, DJST face cerere către MTS, iar în maxim două săptămâni vom avea un prim document necesar pentru a putea începe discuțiile. În etapa a doua, eu pe linia mea și doamna ministru pe a ei vom merge la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care gestionează Compania Națională de Investiții, și eu sunt încrezător că de la anul va intra în finanțare și modernizarea Sălii Polivalente din Bistrița”, a declarat Radu Moldovan.