Bugetarii din cadrul Primăriei Bistriţa beneficiază şi în acest an de prima de Crăciun, asta în timp ce funcţionarii din alte primării ale ţării doar visează la aşa ceva. Moşul îi va cadorisi cei aproximativ 700 angajaţi ai municipalităţii cu plicuri ce vor conţine sume de până la 1.000 de lei, la care se va adăuga, cel târziu în luna ianuarie 2009, şi cel de al treisprezecelea salariu.
Legea permite, primăria acordă
Contribuabilul plătitor de taxe şi impozite, al cărui salariu lunar nu depăşeşte în cele mai multe cazuri suma de 800 de lei, priveşte cu jind la bugetarii Primăriei Bistriţa, care încasează doar ca primă de Crăciun suma de 1.000 de lei. Însă legea permite acest lucru, la fel şi bugetul local. Conform art. 12 din OUG 10/2008, “consiliile locale pot constitui, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului respectiv pentru personalul contractual prevăzut în statul de funcţii, un fond de premiere, în cazul în care veniturile curente acoperă în totalitate cheltuielile de personal, inclusiv acest fond de premiere. Fondul de premiere poate fi utilizat, conform criteriilor şi condiţiilor stabilite prin hotărâre a consiliului local, în luna decembrie a anului 2008”.
Din sacul moşului
Anul acesta funcţionarii din cadrul Primăriei Bistriţa, cât şi personalul contractual vor beneficia de prima de Crăciun. Singurii care nu vor încasa aceşti bani vor fi cei aproximativ 200 de angajaţi sezonieri ai primăriei. Suma minimă acordată de municipalitate va fi cea de 300 de lei, aceasta având, însă, o creştere considerabilă în ton cu funcţia deţinută pe scara ierarhică. Astfel se poate ajunge chiar şi la suma de 1.000 de lei, în cazul celor cu funcţii de conducere ale căror salarii lunare sunt şi ele considerabil mai mari. Totalul acestor premii se va situa undeva în jurul sumei de 400.000 de lei. Beneficiile materiale ale angajaţilor primăriei la sfârşitul acestui an nu se limitează însă doar la aceste prime. Moşul cel darnic va scoate din sacul său, ce pare de-a dreptul fără fund, şi cel de al treisprezecelea salariu. Vistieria municipalităţii va fi considerabil golită la acest final de 2008, dar contribuabilul va avea grijă ca aceasta să îşi recapete forma iniţială, că doar şi la anul primăria va trebui să îşi recompenseze cum se cuvine salariaţii.
Cu dare de mână
Municipalitatea nu este darnică doar în perioada sărbătorilor de iarnă. Nici Sărbătorile Pascale nu au ocolit buzunarele angajaţilor din Primăria Bistriţa. Alte sume de bani au fost acordate de 8 martie femeilor din istituţie, cât şi de 1 iunie, salariaţilor cu copii acasă.
2007 similar
Anul trecut, atât funcţionarii, cât şi personalul contractual din cadrul Primăriei Bistriţa s-au ales cu premii de premii la sfârşit de an. Pe lângă clasica primă de Crăciun, funcţionarii au primit şi premii în funcţie de realizări şi de activitatea depusă. Atunci, cei aproximativ 700 de salariaţi ai municipalităţii au fost recompensaţi însă în funcţie de scara ierarhică pe care se situau. Mai marii instituţiei au ţinut cont de termenul mediu de soluţionare a documentelor, a cererilor, de numărul de lucrări repartizate şi executate şi de numărul de ore efectuate peste programul normal de muncă, care nu au fost compensate prin timp liber sau bani în plus. Pentru fiecare dintre aceste criterii angajaţii au primit câte 20 de puncte. Restul de 40 de puncte au fost acordate pentru responsabilitate, creativitate şi grad de implicare pentru realizarea obiectivelor instituţiei, obţinerea unor noi venituri la bugetul local şi realizarea de economii la bugetul local. Minimul de răsplată bănească s-a situat atunci undeva între suma de 250-300 de lei. Astfel, doar primele acordate de municipalitate au atins o sumă cu nu mai puţin de cinci zeroruri. Cum aceste cadouri nu ar fi fost suficiente, angajaţii Primăriei Bistriţa au primit, la fel ca şi în acest an, şi cel de al treisprezecelea salariu, că doar bugetul le-a permis.
Iulia Balazs
va asteptam sa va angajati la primarie si sa fim colegi si sa cistigati cit noi.
Inainte sa scrieti ceva va rugam sa va informati , functionari publici nu au primit prima de Craciun,
Bine spus, numai de Craciun se primesc prime in Primarie .
angajatii primariei, primesc sporuri peste sporuri, dar ce-i pacat e ca nu primesc spor pt ca te lasa sa astepti la coada(pt nesimtire), spor ca dupa ce stai la coada te trateaza ca pe un gunoi(aici trebuie spor de „limbaj”), spor de raspuns la telefoanele personale cand coada este mai mare, spor de pauza, de lucru un conditii de caldura de peste 23 de grade celsius si lista poate continua.Angajatul primariei si nu numai, cel angajat la stat sau la „mulgatoare”, nu va fi niciodata multumit de fata cu noi cei din sectorul privat.Ei, fata de noi sunt dezavantajati : au concedii complete, siguranta locului de munca, conditii de munca etc.Asa ca va rog sa nu mai fiti atat de suparati ca, noi majoritatea, va stim foarte bine povestile de „babe” asezate in fata bisericii in zi de sarbatoare!Nu va mai plangeti ca s-ar putea sa vi se intample toate aceste rele si apoi nu va va mai crede nimeni, ca-n povestea cu „lupul la oi”.Sarbatori fericite!
cine este nesimtitul care aproaba premiile uriase unora din primarie,din banii nostri
rusine,rusine,rusine
cri-cri, functionarii nu au primit prima de Craciun dar cit au primit stimulente din impozitele incasate? Mult mai mult , un director a ajuns si la 10000 ron. Directorul DADP a primit: toate sporurile posibile,premiu de Craciun, premii din fond 2%,din fond 5%, stimulente, si majoritatea luate din fondul constituit pe seama muncitorilor , inclusiv al sezonierilor pe principiul, cine imparte parte-si face. De ce sa o vedem numai pe Gaftone, mai sunt destui cu sume mai mari ca ea.Toate aprobate prin dispozitie a primarului. Ce salar confidential? Din banul public?! pentru asta platim impozite si taxe….Unde e principiul TRANSPARENTEI
bucurie mare adusa de mos craciun in ajun pentru functionarii publici din primarie!!! instanta le a dat cistig de cauza si vor lua si ei premiu de craciun dupa celelalte ,,1000,, de drepturi luate in decembrie. cum se aflau pe teava tunului ele vor intra luni pe carduri. bun titlu ati ales la acest articol