Democrat-liberalul Sabin Ilieşi a fost instalat ieri, 9 martie, in funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud (DGFP BN). Ordinul de numire a fost citit de prefectul judeţului, Cristian Florian. 

 

 Sabin Ilieşi a declarat că funcţia în care a fost numit implică o responsabilitate foarte mare, dar că experienţa sa de 30 de ani şi cei 22 de ani de şcoală îl vor ajuta în demersurile sale din această postură. "Doresc să am o bună colaborare cu viitorii colegi şi vă garantez că voi da dovadă de o colaborare civilizată şi onorabilă", a mai spus Ilieşi. Acesta le-a mai cerut angajaţilor DGFP BN să manifeste mai multă indilgenţă faţă de contribuabili, având în vedere perioada de criză prin care trece ţara. În schimb, noul director al DGFP BN a anunţat că va fi foarte exigent cu angajaţii săi, cu atât mai mult cu cât "este o perioadă foarte grea, când stimulentele şi organigrama se reduc".

Sabin Ilieşi are 54 de ani şi este membru PD-L. Până de curând acesta aq deţinut funcţie de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, la care a renunţat în momentul în care a preluat şefia DGFP BN.

 

Liana Mureşan

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.