Ioan Ovidiu Sabău a renunţat la contractul cu Gloria Bistriţa, după patru sezoane în care s-a aflat pe banca tehnică a acestui club.

 

Ioan Ovidiu Sabau (41 de ani) a antrenat echipa Gloria Bistriţa de-a lungul a patru ediţii de campionat: 2005/2006 (locul 11), 2006/2007 (locul 6), 2007/2008 (locul 10) si 2008/2009 (locul 13), palmaresul sau în Liga I fiind de 132 de meciuri, dintre care 49 de victorii, 26 de egaluri şi 57 de înfrângeri, golaveraj 135-153, 173 puncte. Fostul internaţional a condus Gloria şi în două ediţii ale Cupei UEFA Intertoto (2005/2006 si 2007/2008), adunând trei victorii, un egal şi patru înfrângeri. În Cupa României, palmaresul său cuprinde o victorie, trei remize şi două eşecuri.

 

Potrivit lui Jean Pădureanu, preşedintele clubului din Parcul municipal, exista o înţelegere de acum patru ani ca, în cazul în care una din părţi vrea să renunţe, acest lucru se va întâmpla, fără nicio o problemă. "Ne despărţim cu părere de rău. Vom căuta cele mai bune soluţii pentru a suplini plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău", a mai spus Lordul.

 "Am considerat că după patru ani a sosit momentul pentru o nouă provocare, la un alt nivel. Vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte Jean Pădureanu, pentru că în toţi aceşti ani a ştiut să mă protejeze, să mă susţină, să mă ajute să mă maturizez ca antrenor şi pentru faptul că nu m-a compromis niciodată. Înţelegerile pe care le-am avut cu dânsul şi le-a respectat de fiecare dată. Aş vrea ca toţi cei care îşi încep cariera de antrenor să aiba un astfel de om lângă ei. Îmi pare foarte rău că las în urmă un astfel de om, căruia îi sunt recunoscător. Gloria, într-adevăr, mi-a dat foarte mult", a declarat  Ioan Ovidiu Sabău.

 

Liana Mureşan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.