SCRISOAREA PASTORALA
a PSS Florentin CRIHALMEANU,
Episcop greco-catolic, român unit, Eparh de Cluj-Gherla
la marita Sarbatoare a Nasterii, dupa trup, a Domnului
Dumnezeului si Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul, milostivirea si îndelunga-rabdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler împreuna slujitor, cuvioaselor persoane consacrate împreuna rugatoare, iubitilor crestini greco-catolici si tuturor persoanelor de Dumnezeu iubitoare,
«Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu s-a aratat în trup, s-a îndreptat în Spirit, a fost vazut de îngeri, s-a propovaduit între neamuri,… » (1Tim 3,16).
Iubiti credinciosi,
Perioada sfintelor sarbatori a Nasterii Domnului nostru Isus Hristos este în fiecare an, pentru noi, un prilej de a reînnoi speranta si bucuria trairii credintei noastre crestine.
„Criza actuala a credintei este, în esenta, o criza a sperantei crestine”, ne spune Pontiful Roman, Benedict al XVI-lea în recentul document despre speranta crestina, „Spe salvi” (Sp.S. 17). Deci criza religiozitatii actuale în cadrul marii familii crestine europene este, de fapt, datorata lipsei sperantei care motiveaza credinta crestina. Depinde de noi daca reusim sa facem sa renasca speranta în sufletele noastre, care sa fundamenteze credinta noastra, orientând întreaga noastra viata spre viata vesnica.
În acest sens ne pot ajuta Sarbatorile Anului Liturgic crestin daca sunt traite la adevarata lor valoare spirituala si, în mod particular, marita Sarbatoare a Nasterii Domnului. Cum vom petrece aceasta sarbatoare? Va trece ca o zi oarecare? Ne vom preocupa mai mult de pregatiri materiale, decât de împodobirea sufletului nostru? Va fi doar o uimire trecatoare si mai multa distractie, ce nu ne va scoate din cercul vicios al cotidianului vietii? Depinde doar de noi.
De aceea, va invit sa lasam pentru câteva zile preocuparile, «oile» noastre si sa pornim la drum împreuna cu pastorii de la Betlehem, pentru a întâlni Cuvântul întrupat. Dupa ce ne vom împartasi din bucuria lor, sa împartasim si noi la rândul nostru bucuria de a fi întâlnit Cuvântul si speranta care motiveaza credinta noastra crestina.
Ne vom folosi, în itinerarul spiritual, de Cuvântul Domnului din Evanghelia de la Luca (2,1-20), precum si de câteva idei din documentele recente ale Magisteriului Bisericii catolice: «Spe Salvi» (Sp.S.) – enciclica Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea despre speranta crestina si «Nota doctrinara despre evanghelizare» (N.D.E.).
Evenimentul Nasterii dupa trup a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Isus Hristos, ne este prezentat de trei ori în cadrul acestui fragment. Mai întâi ca si eveniment istoric încadrat în timp, apoi ca si o veste adresata pastorilor din partea unui mesager divin si în al treilea rând ca o experienta de credinta, o întâlnire personala pe care pastorii au avut-o la vederea Cuvântului întrupat. La acestea trebuie sa adaugam, în fiecare an experienta de credinta a întâlnirii noastre personale cu acest Prunc nascut în iesle, care poate conferi o noua speranta si o noua orientare vietii noastre.
Va invit sa încercam spiritual sa îmbracam haina pastorilor si sa ramânem împreuna cu ei, sa privim ceea ce privesc ei si sa traim ceea ce traiesc ei. Sa devenim pentru câteva momente pastori. De fapt, daca ne gândim bine, suntem fiecare dintre noi pastori spirituali ai sufletelor noastre. De aceea, sa parcurgem împreuna cu ei drumul sperantei regasite.
1. „Nu va temeti, astazi vi s-a nascut Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (cfr. Lc 2,10.11).
Pastorii, noaptea pe câmp, risipiti, pazesc oile. Unii stau în pesteri adapostindu-se, altii în jurul unui foc, încalzindu-se. O lumina orbitoare îi învaluie în plina noapte si un glas limpede rasuna în auzul lor: „Nu va temeti! Va binevestesc voua bucurie mare pentru întregul popor: vi s-a nascut voua astazi Mântuitor, care este Hristos Domnul,…» (Lc 2,10-11).
Pastorii sunt cutremurati de lumina stralucitoare a slavei Domnului în care mesagerul divin i-a învaluit.
Atât prezenta îngerului cât si stralucirea maririi Domnului, sunt semnele revelatiei divine. La întâlnirea cu divinitatea omul se vede asa cum este: în toata splendoarea nimicniciei sale si are tendinta justificata de a se ascunde, de a se închide interior, de a fugi.
«Nu va temeti!» – este o invitatie la deschidere sufleteasca pentru a putea primi mesajul divin, vestea cea buna. Apoi îngerul transmite un eveniment prezent, care va fi prilej de bucurie pentru întreaga omenire.
Astazi Cel Preaînalt patrunde ca si om în istoria propriei creatii, se reduce la nivelul timpului si spatiului uman, facându-se întru toate partas oamenilor.
Astazi – indica un moment de împlinire si un moment de început. Toata istoria Poporului lui Dumnezeu de pâna acum a constituit de fapt o lunga pregatire pentru momentul plinirii vremurilor, asa cum citim în Epistola catre Evrei: „Dupa ce Dumnezeu odinioara, în multe rânduri si în multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, în zilele mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe care l-a pus mostenitor a toate si prin care a facut si veacurile;” (Evr 1,1-2).
Astazi toate profetiile si asteptarile Poporului lui Dumnezeu se vad împlinite. Astfel, Dumnezeu arata ca profetiile Vechiului Testament sunt o lectura prefigurativa de dincolo de timp, a Celui care cunoaste trecutul, prezentul si viitorul, locuind într-un continuu prezent (cfr. Evr 13,8). Cuvântul lui Dumnezeu devine realitate în istoria umana, pentru ca Dumnezeu împlineste întotdeauna Cuvântul Sau. „Precum se coboara ploaia si zapada din cer si nu se mai întoarce pâna nu adapa pamântul si-l face de rasare si rodeste (…) asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce catre Mine fara sa dea rod, ci el face voia Mea si îsi îndeplineste rostul lui.” (Is 55,10.11).
Astazi, vesteste îngerul, „vi s-a nascut Mântuitor, care este Hristos Domnul” (cfr. Lc 2,11), pentru voi care erati în asteptare, pentru voi care nu v-ati pierdut speranta si încrederea în Dumnezeu, pentru voi care credeti acum în Cuvântul Sau transmis prin Scripturi.
Cine este Acest Mântuitor? Le spune tot mesagerul divin: este Hristos Domnul. Sunt trei titluri alaturate: Mântuitor, Hristos si Domnul, care împreuneaza deopotriva sperantele credinciosilor si a necredinciosilor din vremea aceea. Unii asteptau pe Mesia – eliberatorul religios, altii asteptau si ei un domn – eliberatorul politic de sub dominatia romana.
Cine sunt destinatarii acestei bune-vestiri? Nu sunt nici carturarii, nici învatatii poporului, nici arhiereii, nici preotii iudei, nu sunt împarati sau conducatori ai destinelor neamurilor, ci sunt simpli pastori. O categorie de oameni analfabeti, nomazi, traind în grupuri mici sau solitari, în saracie, uneori dispretuiti sau marginalizati. Fiecare cu gândurile si grijile sale legate de familie, de turma ce o are de pastorit, de nesiguranta zilnica în care traiesc, de neamul si poporul din care fac parte. Asuprirea romana care îi apasa pe de-o parte, rabinii si carturarii cu învataturile lor despre Mesia-Eliberatorul, pe de-alta parte. Dar oare va veni cu adevarat? – se întreaba îngândurati. Oare când va veni? Nu este oare destula saracie, nedreptate si violenta în lume, de ce nu intervine Dumnezeu pentru Poporul Sau? Îsi doresc cu totii o viata mai buna, mai sigura, mai linistita, eliberata de orice motiv de îngrijorare. Acestor oameni simpli, neînvatati, care traiau apasati de necazurile, dificultatile si pacatele lor, Dumnezeu doreste sa le descopere mesajul mântuirii, mesajul bucuriei si sa-i transforme în mesageri ai sperantei.
Chiar daca acesti simpli pastori asteptau mai degraba un eliberator de sub jugul asupririi romane, vestea din Noaptea Sfânta le va schimba mentalitatea si întreaga viata.
Astazi aceasta nastere reprezinta începutul istoriei mântuirii neamului omenesc. Este vestea buna ce va orienta, de acum înainte, întreaga istorie a omenirii spre Mântuire, conferindu-i un sens: spre fericirea vietii vesnice.
Acesta va fi motivul bucuriei în credinta a întregului popor: eliberarea, mântuirea si speranta care devine o realitate.
Aceeasi veste trebuie sa o primim si noi astazi în sufletele noastre si sa ne lasam patrunsi de uimire, sa ne oprim, sa lasam pentru un moment «oile noastre» si sa meditam asupra evenimentului Nasterii Mântuitorului.
Astazi ne rasuna si noua glasul îngeresc, scotându-ne din monotonia cotidiana, din noianul de preocupari si griji lumesti, fiindca mesajul divin nu se adreseaza numai celor din trecut. Oriunde este vestit, ascultat si primit astazi acest Cuvânt, devine viu si lucrator (cfr. Evr 4,12) în sufletele deschise mesajului ceresc.
2. „Marire întru cele de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire” (Lc 2,14).
Pastorii înfricosati de aparitia îngereasca asculta cuvântul mesagerului divin. Dar, pe când credeau ca totul s-a-ncheiat, deodata pare ca cerurile se deschid ca o cortina ce se trage lin si, din înalt, rasuna un cor îngeresc sublim: „Întru cele de sus în cer lui Dumnezeu marire si pe pamânt pace între oameni bunavoire!” (cfr. Lc 2,14).
Sunt mii si mii ostirile ceresti ce lauda pe Domnul în cântari îngeresti. Astfel, pastorii devin pentru o clipa participanti la Liturgia cereasca. Pare ca cerul a coborât pe pamânt si creatiunea-ntreaga e-n lauda si cânt. O pregustare a fericirii ceresti pe pamânt, o contemplare a imnului de adoratie ce neîntrerupt se-aduce Celui Preaînalt. Acum se poate spune, cu drept cuvânt, «precum în cer asa si pe pamânt».
Imnul cântat de multimea corurilor divine este o lauda adusa lui Dumnezeu si o revelatie ce dezvaluie oamenilor divinitatea Pruncului nascut în pestera din Betlehem. Corurile îngeresti cânta marire lui Dumnezeu pentru minunatul plan al mântuirii realizat prin Fiul întrupat si intrat în istoria omenirii pentru a aduce pacea.
Cine ar putea aduce în acelasi timp marire întru cele de sus lui Dumnezeu si oamenilor de pe pamânt pace si bunavoire? Cine Altul daca nu Fiul întâiul-nascut al Tatalui ceresc, „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal” (Simbolul credintei). De aceea, unicul eveniment care poate conferi un sens acestui imn ceresc este Nasterea Domnului nostru Isus Hristos, speranta vie a vietii crestine, ce ofera tuturor o directie clara spre fericirea vietii vesnice. „Iar când bunatatea si iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-a aratat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate savârsite de noi, ci dupa a Lui îndurare (…), ca îndreptându-ne prin harul Lui, sa ne facem, dupa speranta, mostenitorii vietii celei vesnice” (Tit 3,4-5.7). Hristos este „Lumina spre descoperirea neamurilor si marirea Poporului Sau Israel” (cfr. Lc 2,32), Cel prin care Dumnezeu restabileste pacea cu oamenii în lume: „Caci în El a binevoit (Dumnezeu) sa salasluiasca toata plinirea. Si printr-Însul toate cu Sine sa le împace, fie cele de pe pamânt, fie cele din ceruri, facând pace prin El,…” (Col 1, 19-20).
Marele mister al Nasterii Domnului nostru Isus Hristos, marcheaza începutul Noii Aliante cu Dumnezeu, un timp al pacii ce conduce pe o noua Cale în Adevar, spre Viata. „Viata în totalitatea ei, este relatie cu Acela care este Izvorul vietii. Daca suntem în relatie cu Acela care nu moare, care este Viata însasi si Iubirea însasi, atunci suntem în viata.” (Sp.S. 27). Cuvântul vietii – „Rasaritul cel de sus”, a venit între noi, oamenii, sa lumineze pe cei aflati înca în întunericul disperarii si al umbrei mortii pacatului si sa îndrepte pasii nostri pe calea pacii (cfr. Lc 1, 77-79).
«Marire întru cele de sus lui Dumnezeu» – este lauda si adoratia ce se cuvin întotdeauna si în primul rând Domnului-Dumnezeu. «Pe pamânt pace, între oameni bunavoire», continua imnul îngeresc. Pacea este idealul dorit de Creator, care însa are nevoie de bunavointa oamenilor, pe care El i-a creat, pentru a lucra si a pazi gradina Edenului (cfr. Gen 2,15). Pentru ca pacea cereasca sa se poata revarsa pe pamânt este nevoie ca oamenii sa doreasca pacea. Nu poate fi pace pe pamânt, câta vreme nu este pace între oameni, iar între oameni nu poate fi pace câta vreme fiecare om nu are pace în sufletul sau. Nimeni nu poate avea pace în propriul suflet daca nu este mai întâi în pace cu Dumnezeu. Caci de la Dumnezeu vine harul pacii, El este Izvorul pacii care ne sfinteste pe noi în mod desavârsit si în întregime: spiritul, sufletul si trupul nostru (cfr. 1Tes 5,23).
De aceea Biserica, în imnografia bizantina, repeta zilnic de mai multe ori la diferite momente de rugaciune acest imn ceresc (la slujba Utreniei, Doxologii, Dupacinar, etc.)
Pastorii contempla cetele îngeresti înaltându-se la cer si înteleg ca au primit un har divin. Pentru o clipa li s-au deschis «ochii sufletelor» spre o aratare cereasca. Îngerii se aflau deja acolo în jurul lor, dar ei nu au avut decât pentru un moment lumina revelatiei spre a participa la Liturgia cereasca. Viziunea îngereasca a Liturghiei ceresti misca sufletele si îi scoate din cotidianul vietii lor, le deschide o poarta de întelegere spre o alta dimensiune transcendenta, supranaturala. Ei înteleg astfel ca Dumnezeu este prezent în viata oamenilor, chiar daca de multe ori nu au «ochii sufletului» deschisi spre Divinitate. El ramâne mereu «Emanuel» – Dumnezeu cu noi (cfr. Mt 1,23).
”Sa mergem (…) sa vedem cuvântul acesta ce s-a facut…” (Lc 2,15), spun pastorii unii altora. Mesajul divin construieste comuniunea, aduna pe cei risipiti, îi uneste si îi orienteaza spre împlinirea unui ideal comun.
Ei au ascultat cuvântul, l-au primit, l-au înteles si acum doresc sa-l întâlneasca. Doresc o întâlnire personala cu acest Cuvânt divin prin care Dumnezeu devine prezent în istoria neamului omenesc.
Pastorii vor sa vada cuvântul ascultat – Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, o prezenta divina vie, lucratoare, ce poate deschide «ochii sufletului» lor. Sa ne amintim de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lui Moise pe Muntele Sinai, atunci când tot poporul cutremurat privind, vedea fulgere si tunete, (cfr. Ex 20,18), caci Cuvântul lui Dumnezeu nu este lipsit de putere (cfr. Lc 1,37).
Vestea îngereasca si viziunea Liturghiei ceresti re-orienteaza întreaga viata a pastorilor si îi determina sa actioneze, atrasi de dorinta de a vedea Cuvântul întrupat în viata lor.
De-acum înainte viata lor are o clara orientare, se înscrie pe linia Planului divin de Mântuire. Ei vor fi primii mesageri ai sperantei mântuirii între oameni. Primii purtatori ai vestii celei bune, adevarati evanghelizatori care se pun în slujba vestirii cuvântului (cfr. N.D.E. 2). Ei vor vesti bucuria Nasterii Domnului, aducând marire lui Dumnezeu si pace oamenilor, ce cu bunavointa vor primi vestea sperantei mânturirii neamului omenesc.
3. „Vazându-L, au vestit cuvântul grait lor despre acest Copil” (Lc 2,17)
Din mesajul îngerului, pastorii au înteles rolul pe care îl au si au plecat îndata, în graba, la drum. Condusi de mesajul primit au venit în cautarea Pruncului divin. Ajungând, pastorii au îngenunchiat sa-L vada mai bine pe Noul-nascut în iesle asezat. L-au vazut, L-au adorat si în acea liniste contemplativa, alaturi de Maria si Iosif, învaluiti în aceeasi stralucire a harului ceresc, miracolul s-a întâmplat. Au fost atinsi de lumina adevarului divin ce le-a dat o noua speranta. Astfel a încoltit în sufletele lor dorinta de a vesti cu bucurie cele auzite si vazute.
Oare cât timp au stat pastorii în adoratie lânga ieslea învaluita în stralucirea divinitatii Omului-Dumnezeu? Textele Evangheliilor nu precizeaza, este un timp care are o alta dimensiune, ce scapa perceptiei umane: „Ca o mie de ani înaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii/ Nimicnicie vor fi anii lor; dimineata ca iarba va trece.” (Ps 89, 4-5). Un singur cuvânt: «Vazându-L», descrie momentul întâlnirii cu Pruncul divin. Este momentul revelatiei supreme, întâlnirea personala cu Însusi Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul.
În adoratie, ei vad si se lasa vazuti la rândul lor. Încearca sa patrunda si sunt patrunsi la rândul lor… «Ochii sufletelor» se deschid spre adevarul divin.
De la nivelul întelegerii rationale (mesajul îngeresc), la nivelul credintei si al sperantei (pornesc sa vada), prin rugaciune si adoratie (vazându-L), sunt patrunsi de marea bucurie a adevarului descoperit: Acesta este Semnul oferit de îngeri: Pruncul în iesle culcat este Mântuitorul, Hristos Domnul, Dumnezeu adevarat. Este vestea bucuriei care acum cuprinde sufletele lor si îi transforma din adoratori în vestitori ai Cuvântului divin. Au primit bucuria, o traiesc în suflete si apoi doresc sa o împartaseasca tuturor. Astfel, ei însisi devin mesageri ai unei noi sperante în lume. Doresc sa raspândeasca vestea buna primita pentru a reda oamenilor speranta mântuirii.
«Si toti câti auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori» (Lc 2, 18).
Departe de a se ridica degraba si a merge sa vada cuvântul spus lor, asa cum pastorii facusera, oamenii se mira, sunt tulburati. Pentru o clipa ei asculta, ramân uimiti, surprinsi, nedumeriti în fata celor spuse de catre pastori, dar apoi îsi reiau nepasatori activitatea si preocuparile cotidiene. Deci au fost oameni care, auzind vestea pastoreasca a bucuriei, nu au fost miscati sufleteste. Au fost si oameni care au primit cu tulburare si mânie aceasta veste (Irod, cfr. Mt 2,3.16). Au fost multi si cei care nu au aflat vestea bucuriei si nu au stiut ca Mântuitorul s-a nascut Prunc într-o pestera în Betlehem.
Atunci cu ei ce se va întâmpla? – ne întrebam. Oare va mai trimite Dumnezeu înca o data pe îngerul Sau si pentru fiecare dintre acestia? Cu siguranta, nu! Pastorii sunt acum mesageri ai bunei vestiri divine, mesageri ai sperantei mântuirii, mesageri ai bucuriei vietii cu o directie clara: spre mântuire. Ceilalti oameni pe care îi vor întâlni sunt liberi sa asculte sau nu, sa creada sau nu, sa doreasca sa vada, sa întâlneasca acest cuvânt sau nu. Sunt liberi sa primeasca acest cuvânt sau sa ramâna doar uimiti, surprinsi pentru câteva clipe de el, fara însa a se produce vreo schimbare în viata lor.
Dumnezeu s-a folosit de acesti simpli pastori sa raspândeasca vestea în vremea lor. Oare noi astazi suntem capabili sa redam speranta sufletelor noastre? Cum ar trebui sa procedam? Pastorii au devenit mesageri ai sperantei prin vestirea Cuvântului auzit si vazut. Preasfânta Fecioara Maria însa, este un permanent mesager al sperantei, prin trairea si împlinirea Cuvântului.
Pentru noi, crestinii de astazi, modelul prin excelenta al credinciosului fidel Cuvântului lui Dumnezeu este Preasfânta Fecioara Maria: „Maria pastra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Lc 2,19). Nu se spune ca pricepea tot ce se întâmpla si întelegea toate cuvintele ce i se spuneau despre Pruncul divin, dar se subliniaza bunavointa de a asculta, a retine si a medita cuvintele divine, chiar si fara a le întelege la momentul respectiv. Ea pastreaza ca pe o comoara pretioasa aceste cuvinte în intimitatea inimii, a sufletului ei. „Unde este comoara voastra acolo va fi si inima voastra” (Lc 12,34).
Maria ofera modelul credinciosului care, din Cuvântul lui Dumnezeu si-a facut comoara, tezaurul întregii vieti. Unica fiinta creata care a purtat Cuvântul creator în sânul ei, oferindu-si propriul trup, l-a purtat în mintea ei oferindu-si inteligenta si ratiunea, l-a purtat în sufletul ei oferindu-si afectele, sentimentele. Trup, minte si suflet puse în slujba lui Dumnezeu, – «Iata slujitoarea Domnului» (Lc 1,38a), inteligenta, ratiunea, vointa, sentimentele si actiunile conforme Vointei divine, – «fie mie dupa Cuvântul tau» (Lc 1,38b).
Fecioara Maria este „Mama Sperantei” ne spune Sfântul Parinte (Sp.S. 50), pentru ca ea, desi nu a scris tratate teologice si nici nu a tinut conferinte de înalta spiritualitate, a predicat prin exemplul trairii, învatându-ne sa credem, sa speram si sa iubim asemenea ei. O viata modesta, dar plina de speranta, o viata smerita dar plina de credinta, o viata supusa dar plina de iubire.
Ea a stat în genunchi în liniste adoranta, lânga ieslea din pestera rece si întunecata, privindu-si Fiul Prunc în care, plina de speranta si credinta, vedea pe Dumnezeu, Mântuitorul întregii omeniri. Tot ea a stat îngenunchiata în suferinta adoranta sub Cruce, la ceasul întunericului patimirii, privind înlacrimata Fiul Rastignit, în care cu aceeasi tarie a sperantei si a credintei vedea pe Dumnezeu, Învierea si Viata tuturor.
Sa reluam itinerarul spiritual pe care l-au parcurs pastorii. Au auzit vestea îngereasca ce i-a tulburat, au ascultat cuvântul divin, au crezut în semnul revelat si au pornit la drum, orientati spre întâlnirea cu Pruncul nou-nascut. Pastorii au vazut Cuvântul în care au sperat si L-au adorat. Cu bucurie în suflet, ei au plecat sa vesteasca tuturor ceea ce au vazut. Ei devin astfel continuatorii misiunii mesagerilor divini, adevarati mesageri ai sperantei în lume.
Acelasi itinerar trebuie sa-l urmam si noi ca si crestini botezati, deoarece misiunea principala a Bisericii si a fiecaruia dintre noi este aceea de a predica Vestea cea Buna a mântuirii, prin Hristos, întregii omeniri. Aceasta evanghelizare înseamna nu numai a învata o doctrina, dar mai cu seama a-L vesti pe Domnul Isus Hristos, prin cuvânt si fapta, adica a deveni instrumente ale prezentei si actiunii Sale în lume (cfr. N.D.E. 2).
Marile sarbatori crestine reprezinta ocazii de a ne reaminti ca am primit Cuvântul divin. Avem în bibliotecile noastre Sfânta Scriptura, dar de câte ori ne facem timp sa o citim cu atentie? Cum încercam sa interiorizam si sa întrupam în viata noastra Cuvântul citit sau ascultat în Biserica? Participam cu evlavie si speranta la viata Bisericii, la Sfânta Liturghie? Ne facem timp pentru a întâlni Cuvântul divin prin rugaciunea noastra personala? Cum vestim Cuvântul ascultat prin trairea noastra crestina în lume? Suntem noi adevarati mesageri ai sperantei crestine în lume?
Cu alte cuvinte Sfântul Parinte ne întreaba: „Credinta crestina este si pentru noi, astazi, o speranta care transforma si sustine viata noastra?” (Sp.S. 10).
Iubiti credinciosi, pastori ai sufletelor voastre, itinerarul vietii noastre spirituale continua. Viata noastra este un pelerinaj ce trebuie sa se orienteze, prin Cuvântul întrupat, spre Mântuire, spre Viata vesnica. De aceea, la lumina exemplului drumului spiritual al pastorilor, ne putem întreba acum spre ce sau spre cine se orienteaza viata noastra? De asemenea, sa ne întrebam ce sau cine orienteaza viata noastra spre scopul ei? Ne straduim sa urmam exemplul pastorilor, mesageri ai sperantei în lume si a Preasfintei Fecioare Maria, „Mama Sperantei”?
Ca si «pastori» suntem responsabili nu numai de sufletele noastre, dar si de familiile si comunitatile noastre. Sa construim adevarate comunitati care sa constituie semne de speranta în lume, faruri luminoase care sa ajute pe cei dezorientati pe marea învolburata a lumii acesteia sa regaseasca drumul, Calea spre Betlehemul spiritual, si astfel Hristos, Domnul, sa renasca în viata lor.
Iubiti credinciosi,
Dumnezeu intervine brusc în viata pastorilor, le ofera un cuvânt, un semn si o speranta. Ei se supun Cuvântului si orienteaza viata lor dupa Vointa divina. Aud si vad împlinirea mesajului divin revelat, apoi, preamarind si laudând pe Dumnezeu se reîntorc la «oile lor».
Oare s-a schimbat ceva în lume? A devenit lumea mai putin violenta? S-au rezolvat multiplele lor probleme? Cu siguranta, NU! Dar pastorii au învatat sa priveasca si lumea cu violenta ei si problemele lor, cu o alta atitudine interioara. Prin întâlnirea cu Pruncul divin au dobândit pacea si bucuria în sufletele lor, astfel totul primeste un sens, o orientare spre o speranta viitoare. De-acum înainte vor fi mesageri ai pacii si ai bucuriei, preamarind si laudând pe Dumnezeu.
Isus nu a adus în lume un mesaj al unei revolutii sociale, nu s-a angajat într-o lupta de eliberare politica, ci El a adus o întâlnire cu Dumnezeul cel viu, o speranta care a transformat viata si lumea din interior, chiar daca structurile externe au ramas nemodificate (cfr. Sp.S. 4).
Patrunsi de bucuria Cuvântului ascultat, sa-L lasam sa lucreze în sufletele noastre si, astfel, sa renasca pacea prezentei lui Hristos în viata noastra. Sa devenim oameni de bunavointa, sa-L preamarim si sa-L laudam cu suflet curat si asemenea corurilor îngeresti sa aducem marire întru cele de sus lui Dumnezeu, iar pe pamânt pace si bunavoire.
Asa cum sta bine românului la ceas de sarbatoare, sa-ncheiem cu o urare ramasa de la batrânii colindatori de pe plaiurile noastre transilvane:
«Acest praznic luminat / Noi cu drag l-am asteptat / S-auzim îngeri cântând / Magi cu stea calatorind / Îngerii aduc veste buna / La tot neamu’ dimpreuna /
Pacurari sunteti si Dumneavoastra / Ce sunteti de vita noastra / Faceti bine si iertati / Vorba nu ni-o-mputati / Ca sa fie de folos / Nasterea lui Hristos!» (Bocse M.- Mihaiu L., Colinde stravechi de pe Valea Somesului, sec. XIX)
Acum, când celebram pentru întâia oara Sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Isus Hristos în cadrul Uniunii Europene, avem un motiv în plus sa vestim cu bucurie mesajul de credinta, pentru a reda familiei europene bucuria sperantei crestine. Asa cum ne invita Sfântul Apostol Pavel, «Bucurati-va pururea întru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va.» (Filip 4,4), Va doresc tuturor sa traiti crestineste din plin bucuria sperantei în credinta a Sfintelor zile de sarbatori si sa vestiti tuturor: „astazi vi s-a nascut voua Mântuitor!”.
«Însusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavârsit, si întreg spiritul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.» (1Tes 5,23)
Arhiereasca binecuvântare si crestineasca îmbratisare, la ceas de marita si luminata sarbatoare,
† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla
Data în Cluj-Napoca, din resedinta episcopala, la Marea Sarbatoare a Nasterii Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Isus Hristos dupa trup, în Anul Domnului 2007, al 307-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 155-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 78-lea de la schimbarea sediului episcopal la Cluj, al treilea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majora a Bisericii noastre si în al treilea an de pontificat al Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea, al treilea an al Pf. Parinte Arhiepiscop Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Fagaras si Alba-Iulia la Blaj, al 11-lea an al episcopatului nostru si al 6-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.
COLIND
Închinarea pastorului
Noi umblam si colindam,
Florile dalbe
Pe Dumnezeu cautam.
Alergaram si-l aflaram
În iesle la boi nascut.
Vântul dulce tragana,
Pruncul de mi-l leagana,
Ploaia calda fiul scalda,
Neaua ninge, nu-l atinge,
Pruncul mâinile-si întinde,
Maica Sfânta le saruta,
La pamânt plecându-ne,
Si noi sarutându-le,
Bucurosi sa-l praznuim,
Cu daruri sa-l daruim,
Cu stele albe de flori,
Si-o oaie cu miel prior.
