Home Știri „Sa distrugem bogatii!” Psihiatrul Florin Tudose sare la gatul politicienilor si al...

„Sa distrugem bogatii!” Psihiatrul Florin Tudose sare la gatul politicienilor si al mogulilor

Profesorul propune modelul suedez: „Toţi cei care au averi mai mari de un milion de euro să dea la stat 90%”.

Nu sunt uitaţi nici sindicaliştii burtoşi, care vin la miting cu BMW-ul.

De ce Parisul are un primar şi Bucureştiul şapte?


„De ce sunt partidele politice susţinute cu zeci de milioane de euro de la bugetul de stat?”

 

 

Profesorul universitar doctor Florin Tudose lansează un atac dur la adresa Guvernului şi a politicienilor români pe care-i acuză de hoţii şi de şmecherii. Totodată, acesta critică şi partidele din opoziţie, în special pe Victor Ponta, despre care spune că incită românii prin măsuri de stânga. Nici mogulii nu sunt uitaţi de psihiatrul Tudose, acesta arătându-se siderat de nesimţirea crasă a lui Vântu, Patriciu şi Voiculescu, primii trei miliardari ai României, care incită la violenţă şi fac tot felul de presiuni, după ce s-au umplut de bani pe spatele statului român. Pe de altă parte, medicul psihiatru este de părere că nu vom avea mişcari sociale în România, întrucât românii nu sunt un popor violent, şi nici o naţie de „imbecili”. În schimb, profesorul spune că ar trebui ca Guvernul şi românii „să vâneze” averile mogulilor, după modelul Suediei: cine are peste un milion de euro să dea 90% din bani la stat.

 

 

Domnule profesor, ce părere aveţi în legătură cu măsurile Guvernului, cu mitingul bugetarilor, cu greva generală pe care o pregătesc sindicaliştii şi cu toată aceasta situaţie în care se află România? Credeţi că oamenii vor recurge cât de curând şi la violenţe?

 

Nu văd de ce ar avea loc violenţe. Ar putea apărea numai în cazul în care oamenii vor fi incitaţi. Aici, în primul rând media creează o presiune uriaşă, cu mesaje repetitive, incitând la o presupusă violenţă. Iar oamenii abia aşteaptă să se descarce. Am văzut şi eu mitingul din Bucureşti. Foarte bine organizat din punct de vedere tehnic, dar doar atât. Acolo erau nişte obezi cu pancarde pe care scria „Crăpăm de foame”. Cum se poate aşa ceva? Au fost 15.000 de oameni cu tot cu jandarmi. Iar dacă am fi un popor violent, aceştia şi-o luau pe coajă sigur de la adevăraţii nemulţumiţi.
 

 

Păi şi nu riscăm, că mai devreme sau mai târziu să asistăm la mişcări sociale, bugetarii să se întoarcă împotriva Guvernului, iar sectorul privat împotriva bugetarilor?

 

Nu cred, pentru că vom ajunge în comunism astfel. Acesta este începutul drumului spre dictatură, incitarea şi măsurile de stânga. Nu cred totuşi că vom avea violenţe. România nu e Grecia. Ticăloşiile şi şmecheriile greceşti depăşesc cu mult cultura românească. La greci, toată lumea a furat cu statul, pe când la noi a furat doar statul. Pe de altă parte, orice om care simte ca munceşte pentru altul devine tot mai nemulţumit. Iar eu văd foarte clar acest lucru. Totuşi nu cred că sectorul privat se va întoarce împotriva bugetarilor. Cu siguranţă va deveni însă mai puţin disciplinat în relaţia cu statul. Nu suntem un popor violent şi nici unul de imbecili. Am mare încredere în români şi am avut întotdeauna. Niciodată nu m-au dezamăgit. Cred că va trece şi peste actuala criză cu bine.

 

Credeţi că sunt prea mulţi bugetari?

 

Problema bugetarilor o reprezintă de fapt administraţia. 60% dintre bugetari lucrează în administraţie, nu în şcoli, nu în spitale, nu în Poliţie. Două treimi dintre bugetari întorc hârtiile de pe o parte pe alta toată ziua. Nimeni, de la putere, din opoziţie, persoane publice, nu recunosc acest adevăr. Avem nevoie de un prim-ministru foarte hotărât şi capabil, curajos să-i dea afară pe toţi cei din administraţie. Dintre toţi bugetarii 7-800.000 sunt medici, profesori, judecători etc. Cine sunt restul? Nimeni nu spune acest lucru. Cum e posibil ca un oraş precum Parisul să aibă un singur primar, iar în Bucureşti, pe lângă edilul şef, să mai avem încă şase golani cu aparatele lor cu tot? Când am putea avea foarte simplu şapte regiuni şi o capitală cu o singură primărie şi cu un singur primar general.

 

Sunteţi atât profesor universitar, cât şi medic psihiatru. Cum vedeţi măsura diminuării salariilor din sectorul bugetar?

 

Sunt profesor universitar, decan la o facultate particulară şi mă minunez de ce salarii au unii profesori. Păi ştiu ce bani iau toţi. E inadmisibil. Un profesor universitar câştigă 110 milioane de lei pe lună. Iar acesta e cel mai mic. Cel mai mare ajunge până la 360 de milioane de lei pe lună. Ce ar trebui să fac eu în acest caz? Să devin violent? Cum se poate ca un profesor să câştige atât? Cât despre medici, cine a hotărât că aceştia sunt bugetari? Medicii sunt plătiţi de casa de asigurări în funcţie de activitatea fiecăruia. Nu sunt plătiţi de stat. Sunt de acord ca fiecare să se sacrifice. Am fost crescut şi educat în acest mod. Numai că, atunci când vezi că alţii nu mai ştiu de unde să mai fure şi pe unde să-şi mai construiască vile, te ia durerea de cap şi-ţi vine să-i jupoi.

 

Vă referiţi în primul rând la politicieni, nu?

 

Păi cum poate cineva care a vândut 1.400 de apartamente şi mai are la vânzare încă 1.400 să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului? Când văd aşa ceva, ca psihiatru, îmi pierd cumpătul. Dar de unde a avut această persoană (n.r. – Robert Negoiţă) bani pentru toate apartamentele alea? De unde a avut bani să construiască hotelul Rin, şi asa mai departe?
Cum poate un om ca Ponta – plătit de la bugetul de stat, şi el, şi nevastă-sa, şi socră-su – să vina şi să incite cu măsuri de stânga? De ce sunt partidele politice susţinute cu milioane şi zeci de milioane de euro de la bugetul de stat? Cine dracu are nevoie de aceste partide în afara campaniilor electorale? De ce să fie ele plătite din banii mei şi ai altor români?
 

Pe liderii de sindicate cum îi vedeţi?

 

Aceştia sunt Cavalerii Apocalipsei. De ce nu cere presa să vadă care este identitatea reală a lor? Cum e posibil ca aceştia să vină la mitinguri cu BMW-uri şi cu Lexus-uri? De unde au ei atâţia bani? Se luptă între ei pentru putere. Nu se înţeleg, care să iasă mai în faţă. Cine sunt aceşti oameni? Au făcut în viaţa lor ceva? Nu fac decât să incite la violenţă şi la dezordine, primul pas spre dictatură. Aud de referendum, de suspendarea preşedintelui. Nu se poate aşa ceva! Să ajungă Geoană preşedinte, care nu a reuşit să câştige alegerile? Să-l punem preşedinte prin şmecherii? Nu sunt un fan al lui Băsescu, dar este nevoie de o ordine minimală, indiferent cine s-ar afla la conducerea ţării.
 

 

Un impozit mai ridicat pentru bogaţii ţării credeţi că ar putea ajuta la ieşirea din criză?

 

După cum spuneam, nu sunt de acord cu violenţa şi cu incitarea. Dar dacă mergem să distrugem bogaţii sunt de acord. Să facem precum în Suedia. Toţi cei care au averi mai mari de un milion de euro să dea la stat 90%. Să vedeţi câţi bani vor fi atunci. Să începem cu averile lui Vântu, Voiculescu şi Patriciu. Aceşti trei oameni, primii din topul miliardarilor români, care incită la violenţă şi care fac tot felul de presiuni. Cum e posibil aşa ceva tocmai din partea unor asemenea oameni?

 

Agenţia de Investigaţii Media

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version