Home Societate S. Cîmpeanu: „Disciplina de religie, conform prevederilor Constituției, este obligatorie pentru școli...

S. Cîmpeanu: „Disciplina de religie, conform prevederilor Constituției, este obligatorie pentru școli și pentru Ministerul Educației și este optională pentru elev”

Decizia Curții Constituţionale privind orele de religie se aplică din septembrie 2015. Potrivit CCR orele de religie nu sunt obligatorii și participarea la aceste ore trebuie făcută în urma unei cereri în acest sens.

„Curtea constată că modul în care legiuitorul a reglementat prin art. 9 alin. 2 din teza întâi din Legea 84/1995 şi art. 18 alin. 2 teza întâi din Legea 1/2011 oferta educaţională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Constituţie individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conştiinţei şi a credinţei religioase, situaţie ce conferă consistenţă liberei dezvoltări a personalităţii umane ca valoare supremă garantată de Legea fundamentală”, arată motivarea formulată de judecătorii CCR și publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit ministrului educatiei, la începutul lunii martie ar trebui găsită o soluție de punere în aplicare a deciziei CCR, privid orele de religie.

„Decizia CCR este executorie în termen de 45 de zile de la publicarea ei. La începutul lunii martie – 9-10 martie – va trebui să fie identificată o soluție de punere în aplicare a deciziei CCR care spune că: ‘Disciplina de religie, conform prevederilor Constituției, este obligatorie pentru școli și pentru Ministerul Educației și este optională pentru elev’. Schimbarea la nivel procedural esențială este aceea că, dacă la începutul anului școlar 2014-2015 trebuiau să își exprime în mod expres, scris, părerea părinții care nu doreau ca ai lor copii să participe la orele de religie, de data aceasta se merge în oglindă, va trebui să își exprime părinții intenția de a participa copilul la orele de religie și ce fel de religie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul este de părere că ar fi necesară o dezbatere în Parlament pentru reglarea legii.

„Din punct de vedere procedural acest lucru va trebui să fie reglat: Ce putem face noi la Ministerul Educației? Să solicităm încă înainte de începutul anului școlar depunerea acestor cereri de participare la orele de religie pentru a putea estima necesarul de cadre didactice pentru începutul anului școlar 2015-2016. Punerea în practică a deciziei CCR se poate face sau printr-o OUG de modificare a legii sau direct în Parlament. Noi susținem ideea că o dezbatere în Parlament și o reglare la nivelul legii în Parlament este preferabilă și acest lucru ar trebui să se întâmple în intervalul de 45 de zile pe care îl avem la dispoziție de punere în aplicare a deciziei CCR”, a afirmat ministrul Educației pentru Agerpres.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version