Patru persoane s-au prezentat la Spitalului orăşenesc Năsăud. Se pare că aceștia ar fi fost victimele unui accident rutier produs în comuna Rebra.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că patru minori, în vârstă de 14 ani, respectiv 17 ani, toţi patru din Rebra, s-ar fi deplasat, cu o autoutilitară, pe un drum agricol situat pe raza comunei şi s-ar fi răsturnat într-un şanţ, suferind leziuni corporale”, informează IPJ BN.
Aceştia au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru efectuarea de investigaţii medicale amănunţite.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul”, mai adaugă IPJ BN.