Home Politică S-a stabilit data alegerilor locale

S-a stabilit data alegerilor locale

Românii ar putea merge la vot pentru alegerea primarilor, consilierilor locali și județeni (pentru București – CGMB) în 5 iunie. Dată ar urma să fie oficializată în scurt timp printr-o hotarâre de guvern. Va urma apoi constituirea BEC, stabilirea componenței și îndeplinirea tuturor etapelor ce preced ziua votului, potrivit comisarul.ro.

Varianta rămâne valabilă dacă se păstrează actualul sistem de alegeri într-un singur tur pentru primari. Dacă se va trece la sistemul cu două tururi așa cum i-au solicitat deja liberalii lui Dacian Cioloș, atunci după două săptămâni va fi organizat un al doilea tur de scrutin.

PNL a anunțat luni că va cere premierului Dacian Cioloș să dea ordonanța de urgență care ar impune alegerea în două tururi de scrutin a primarilor. Alina Gorghiu a precizat că PNL este avantajat de alegerile într-un singur tur, dar vrea o competiție reală și alegeri din care să rezulte un primar cât mai reprezentativ pentru comunitatea sa, care să aibă un număr însemnat de voturi în spate, nu să câștige, prin absurd, cu un procent de 15%.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version