Două amenzi în valoare de 10.000 de lei fiecare au fost aplicate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, după ce într-un centru pentru vârstnici din localitatea Maieru au fost înregistrate 24 de cazuri pozitive de COVID-19.

Informația a fost făcut făcută publică de prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, în timpul unui interviu acordat N1 TV.

Avem 24 de cazuri din Maieru, de la centrul de vârstnici de acolo, unde e neglijență. (…) Infirmiera de acolo nu a purtat mască. E inadmisibil așa ceva. S-au luat niște măsuri de către DSP. S-au dat niște amenzi acolo, două amenzi de câte 10.000 de lei”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Potrivit prefectului, focarul de la căminul din Maieru ar fi pornit de la o infirmieră care nu ar fi purtat masca la locul de muncă.

Reamintim că în acest centru au fost depistate 24 de cazuri pozitive de COVID-19. 18 beneficiari, 3 infirmiere, bucătăreasa centrului, asistenta socială și un angajat parte din personalul auxiliar au fost diagnosticați cu COVID-19. Toate aceste persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Una dintre infirmere a fost declarată vindecată. Din păcate, doi dintre beneficiarii centrului au decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.