Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, miercuri, a finalizat activitatea de verificare a listelor electorale utilizate la referendumul naţional din 29 iulie 2012. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, tot miercuri, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (5) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, AEP a transmis rezultatele verificării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.