Liviu Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi Luca Iancu, vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, sunt în atenţia procurorilor DNA, fiind suspectaţi de fapte de corupţie. Alături de cei doi se află şi fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării regionale şi Turismului (MDRT), Ioan Andreica.
Procurorii DNA au efectuat pe data de 2 iunie percheziţii în birourile lui Liviu Rusu şi Iancu Luca Mihai de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi la locuinţa fostului secretar de stat.
Ziua de 2 iunie a fost una incendiară pentru mass media locale dar şi naţionale. Doi dintre şefii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu şi Luca Iancu, şi un fost secretar de stat, Ioan Andreica, au fost „călcaţi” de procurorii DNA, toţi cei trei fiind suspectaţi pentru fapte de corupţie. Procurorii DNA au ridicat mai multe documente din CJ BN şi au sigilat mai multe birouri.
Liviu Rusu şi Luca Iancu sunt suspectaţi de DNA că ar fi obţinut fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru judeţ prin intermediul fostului secretar de stat Ioan Andreica. Ulterior, aceşti bani ar fi fost distribuiţi în mod preferenţial mai multor firme din judeţ, pentru diverse lucrări.

Percheziţionat în lipsă

Prima veste despre această acţiune a fost legată de percheziţiile efectuate la locuinţa lui Ioan Andreica şi la sediul firmei la care acesta este asociat – SC Euroland 2002 SRL.
La momentul respectiv, Andreica se afla, potrivit declaraţiei sale dată Mediafax, la Bucureşti şi a fost informat telefonic despre percheziţie, el neavând cunoştinţă de motivul pentru care este cercetat.
„Nu sunt în localitate. Sunt la Bucureşti. M-au sunat de la DNA Bucureşti şi mi-au spus că vor să intre la mine acasă şi să facă o percheziţie şi, pentru că nu eram acasă, le-am dat voie să spargă încuietoarea, am trimis acolo un avocat şi atât. Nu mi-au spus la telefon pentru ce sunt cercetat. Au mai făcut o percheziţie şi la sediul firmei SC Euroland SA Bistriţa, unde sunt acţionar. Dacă ştiam că vin cei de la DNA, nu aş fi plecat din Bistriţa, i-aş fi aşteptat acasă”, a declarat Ioan Andreica.
De altfel, nici pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu există vreun comunicat din care să reiasă faptul că faţă de Ioan Andreica sau faţă de vreunul dintre cei doi capi ai CJ BN s-a început cercetarea penală.
Membru al partidului Democrat Liberal, Ioan Andreica a deţinut, aproximativ doi ani, până în luna septembrie a anului trecut funcţia de secretar de stat în MDRT, renunţând la această calitate prin demisie, după ce a fost acuzat de unele voci din partidul său că ar fi favorizat primarii PSD şi PNL în ce priveşte proiectele finanţate de minister. Andreica a negat la acea vreme toate acuzaţiile şi a spus că, cel puţin în privinţa proiectelor privind alimentările cu apă, primarii PDL au primit de două ori mai mulţi bani decât ceilalţi. Tot atunci, el invoca drept motiv al demisiei faptul că doreşte să facă şi altceva. „Cred că ajung patru ani, doi într-o parte (n. r. – cei doi ani cât a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, între 2004 – 2006), doi în alta. E ca un mandat complet. E vremea să fac şi altceva”, declara el la vremea respectivă.
În legătură cu percheziţia de săptămâna trecută şi plecarea sa din MDRT, Ioan Andreica spune că nu există nicio legătură.
„Eu m-am retras din MDRT şi nu mai sunt nici în prima linie politică. Mă ocup de afacerile mele. Nu are nicio legătură plecarea mea din minister cu ce se întâmplă acum. Nu e plăcut să fii cercetat de DNA, dar asta este. Eu nu ştiu să fi făcut greşeli, am lucrat corect”, a declarat Andreica, potrivit Mediafax.

Rusu şi Luca, luaţi şi ei în vizor

Tot pe 2 iunie, birourile din Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost şi ele luate la puricat de procurorii DNA. Potrivit unor surse ale Gazetei de Bistriţa, au fost ridicate de acolo o serie de documente din birourile preşedintelui CJ BN, Liviu Rusu, şi din cel al vicepreşedintelui Iancu Luca. Aceleaşi surse ne-au informat că alte şapte percheziţii legate de acelaşi caz au fost efectuate de procurorii DNA şi în Capitală.
Cei care au confirmat că în CJ BN au fost efectuate percheziţii au fost deputatul Ioan Oltean, secretarul general al PDL, dar şi secretarul judeţului, Iosif Redl.

Oltean: „Prezenţa DNA nu trebuie să stârnească uimirea nimănui”

Vizavi de acest scandal în care au fost târâţi cei trei membri democrat-liberali, deputatul Oltean şi-a exprimat punctul de vedere în cadrul unei conferinţe de presă.
El a afirmat că acest scandal va afecta într-o oarecare măsură credibilitatea partidului, însă a spus că instituţiile statului trebuie să îşi facă treaba ori de câte ori au suspiciuni asupra vreunui politician, chiar dacă este din PDL, mai ales atunci când este vorba de bani publici.
„Cred ca prezenţa DNA la instituţiile unde există suspiciuni este o prezenţă care nu trebuie să stârnească uimirea nimănui. Ceea ce este de subliniat este că PDL nici aici şi nicăieri nu a obstrucţionat justiţia şi nu o va obstrucţiona. Ieri, colegii care au fost în contact direct cu reprezentanţii DNA au avut un comportament ireproşabil şi au pus la dispoziţia DNA toate documentele solicitate, pentru a eluda orice fel de suspiciune în ce priveşte activitatea desfăşurata la nivelul instituţiilor pe care le conduc. Au avut un comportament ireproşabil în ce priveşte colaborarea cu reprezentanţii DNA şi aş sublinia în acelaşi timp şi comportamentul reprezentanţilor instituţiilor statului, care au dat dovadă de profesionalism. Lucrurile sunt absolut corecte, transparente şi nimic de comentat”, a declarat Ioan Oltean.
Totodată, liderul democrat-liberal a precizat că nu cunoaşte detalii despre acest dosar, nici ce acuzaţii sunt aduse celor trei colegi de partid, dar nici ce documente au fost ridicate de procurorii DNA.
„Nu am intrat în discuţii legate de faptele care li se impută şi documentele ce le-au fost solicitate. Nu este treaba mea. Este treaba DNA”, a spus deputatul.

Este sau nu mâna lui Blaga? În politică, totul este posibil

Întrucât au existat anumite zvonuri că acest scandal ar fi de fapt o răzbunare a lui Vasile Blaga îndreptată asupra sa, dar şi asupra unor colegi de partid, deputatul Oltean este conştient că orice este posibil.
„Nu mă pot pronunţa, dar în politică totul este posibil. Eu nu sunt pentru răzbunări. Nimeni nu este mai presus de lege”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ioan Oltean.

Opoziţia nu este surprinsă

Cei din Opoziţie jubilează, deşi spun că nu sunt surprinşi de această acţiune a procurorilor DNA.
„Nu ne surprinde acţiunea DNA. În ultimii doi ani am cerut de mai multe ori instituţiilor statului să se uite şi să se aplece asupra a ceea ce se întâmplă la Consiliul Judeţean pentru că am avut nenumărate suspiciuni şi am tot dat exemple în legătură cu ceea ce se întâmplă, ilegal, din punctul nostru de vedere, la nivelul CJ. Salutăm acţiunea DNA şi sperăm din tot sufletul să nu fie un foc de paie”, a declarat consilierul judeţean social-democrat Daniel Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Discutăm de un judeţ unde un kilometru de drum costă 2,5 milioane de euro, o cruce, un monument costă 16 miliarde de lei, iar raportul Curţii de Conturi relevă că 1,6 miliarde de lei din această sumă nu sunt justificaţi în acte, discutăm despre deturnarea de fonduri de la Târlişua şi multe alte nereguli pe care noi le-am tot semnalat”, a mai adăugat Suciu.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.