Nesimțire, tupeu și bătaie de joc din partea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă (SCDP) Bistrița la adresa moștenitorilor vechilor proprietari de terenuri din perimetrul acesteia de pe raza municipiului! Știind clar că vor pierde, cu patru zile înainte ca Primăria Bistrița a și o parte dintre moștenitori, intervenienți în dosar, să câștige definitiv și irevocabil la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul purtat cu Guvernul și Ministerul Agriculturii, SCDP a deschis împotriva acestora un nou proces. Concret, după ce TOATE instanțele care au judecat dosarele în care oamenii și-au cerut drepturile, inclusiv recunoașterea dreptului de proprietate, conducerea Stațiunii vine acum și contestă exact acest aspect. De altfel, același lucru l-a susținut și în recursul depus la Instanța Supremă, unde au luat peste nas.
Pe 11 februarie, cu trei zile înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe o decizie favorabilă pentru municipalitatea bistrițeană care a acționat în instanță, în 2017, Guvernul și Ministerul Agriculturii pentru terenurile din perimetrul SCDP de pe raza municipiului Bistrița, conducerea Stațiunii a deschis un nou proces, chemând în judecată Comisiile de fond funciar locală și județeană, precum și 21 de persoane care și-au revendicat terenurile din perimetrul mai sus amintit.
Acest nou dosar este în mod clar o acțiune prin care punerea în posesie a oamenilor să fie amânată cât mai mult. De fapt nu e altceva decât o hărțuire și bătaie de joc la adresa lor, pe modelul “vă arătăm noi vouă”, fiindcă cei de la SCDP și Academia de Științe Agricole condusă de fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, speră ca oamenii să se sature și să renunțe la suprafețele revendicate și pentru care dovedesc cu acte și multe expertize topo că au fost deținute de antecesorii lor.
Comisia municipală e vinovată?
Gazeta de Bistrița a intrat în posesia cererii de chemare în judecată depusă la Judecătoria Bistrița de către SCDP, astfel că vom dezvălui conținutul acestuia. În linii mari, SCDP contestă faptul că cei cărora trebuie să le cedeze suprafețe importante de teren sunt moștenitorii foștilor proprietari. Asta deși, repetăm, toate instanțele care au judecat dosarele pe această temă au dat dreptate moștenitorilor. Mai mult, cei de la SCDP susțin că suprafața de circa 144 de ha, cât ar trebui să fie retrocedată oamenilor care au revendicat terenuri în perimetrul stațiunii (cu sau fără CF-uri și trecuți pe Anexa 29, că așa a vrut Comisia municipală de fond funciar, aspect care a încurcat lucrurile foarte tare) este în continuarea ADS, întrucât comisia municipală nu a preluat-o “din motive necunoscute”, iar din acest motiv a fost concesionată SCDP (????!!!!).
“În fapt, în urma diverselor proceduri și a ultimului litigiu dintre părți (n. r. – dosarul în care municipalitatea bistrițeană da dat în judecată Guvernul și Ministerul Agriculturii) prin care se solicită stabilirea vechiului amplasament a persoanelor ce au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament și anularea HG nr. 422/2017 de reorganizare a stațiunii, ce face obiectul dosarului 783/33/2017, pe rolul ÎCCJ – Secția de Contencios Administrativ, am constatat că pârâții persoane fizice nu sunt foști proprietari de amplasamente în actualul perimetru al Stațiunii.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 422/2017 se recunoaște dreptul de administrare asupra terenurilor înscrise sun nr MF 160734 în inventarul domeniului public cu destinație specială pentru cercetare, declarate de utilitate publică, dat în administrare prin lege organiză, respectiv Anexa 3.30 (n.r. declarată neconstituțională de CCR) a Legii nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare, actuala Anexă I a Legii nr. 64/2016 și care reprezintă actualul perimetru al stațiunii restrâns succesiv urmare a solicitărilor de reconstituire.
Astfel, suprafața de 507,44 ha a fost diminuată la 109,4155 ha, care a fost înregistrată cu nr MF 117065, aflată în administrarea ADS și la dispoziția Comisiei Municipale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița, inclusiv pentru persoanele înscrise în anexa 29, al căror amplasament se suprapunea pe vechiul perimetru al stațiunii, extins cu această suprafață de la acea dată.
Această suprafață de 144,8943 (n. r. – ha) este în continuare în administrarea ADS și nu a fost preluată de comisie din motive necunoscute, fiind concesionată subscrisei, aspect reconfirmat prin Adresa ADS nr. 215551/14089/14119 din 11.01.2022”, au scris reprezentanții Stațiunii în cererea de chemare în judecată.
Cică e vorba de doar circa 38 de hectare
Aceștia mai arată că cele două comisii de fond funciar – județeană și locală – au recunoscut în cadrul dosarului care a ajuns la ICCJ că de fapt și de drept în perimetrul actual al SCDP s-ar afla numai 8 cereri de reconstituire în suprafață de numai 37,7254 ha.
“Deși nu li s-au pus la dispoziție decât alte suprafețe de către ADS, aceasta având obiecțiuni exprese în acest sens, acestea (nr. – comisiile de fond funciar) au procedat la 10 ani distanță, respectiv la 11.05.2017 la delimitarea unilaterală a suprafețelor și fărâmițarea totală a actualului perimetru astfel încât să nu mai poată fi folosit, deși legiuitorul a stabilit expres că în cazul reconstituirilor pe vechiul amplasament se va face de la marginea perimetrului unității de cercetare astfel încât suprafața rămasă să rămână una compactă și proprie destinației speciale de utilitate publică (…)”, mai notează reprezentanții SCDP.
Le contestă calitatea de moștenitori
Așa cum am precizat mai sus, SCDP contestă faptul că oamenii, care își revendică terenurile din perimetrul stațiunii în baza unor CF-uri, sunt moștenitorii foștilor proprietari. De altfel, acest lucru l-au făcut și în dosarul în care au pierdut atât la Curtea de Apel Cluj și recent, definitiv și irevocabil, la Înalta Curte. Fiindcă printre cei contestați se află și Gabriela Breșfelean, una dintre moștenitoarele familiilor Baruch-Barahoglu care au deținut terenurile incluse în ferma Stamboli, și care a purtat cu stoicism acest război pornit încă din 2007 cu SCDP, ADS și celelalte autorități ale statului, ne vom rezuma doar la pasajele care o privesc pe domnia sa.
Astfel, cei de la SCDP, ignorând toate sentințele judecătorești pronunțate până acum în favoarea Gabrielei Breșfelean, susțin că femeia și rudele sale care revendică terenuri în perimetrul stațiunii, nu ar fi îndreptățiți să facă asta.
“Pentru amplasamentul din CF 90 fost proprietar societatea Stamboli, societatea nu are moștenitori sau continuatori în drepturi, fiind desființată în anul 1948.
Terenul societății Stamboli, societate pe acțiuni nenominative, a fost expropriată în anul 1942 de stat(ul ungar la acea epocă) și înscris Ministerul Domeniilor în calitate de administrator, înscriere CF 99 vechi sub B9 cu efecte erga omnes.
Din susținerile persoanelor petente acest teren a fost expropriat și de statul român de ka această socitate de capitaluri (nu de persoane), inclusiv Inventarului – Proces verbal de predare-primire nr. 471/1947 se atestă că se preiau și angajații firmei!
Or această persoană juridică de capitaluri a continuat să existe (n. r – ???!!!) până în 1948 și nu are succesori sau moștenitori (n. r. – o fractură de logică, fiindcă societatea a fost naționalizată cu forța cu un an înainte).
Mai mult, legile fondului funciar nu au ca obiect retrocedarea terenurilor ce au aparținut societăților comerciale, prevederile privind persoanele juridice de la care s-au preluat terenuri sunt punctuale, restrictiv și limitativ, precum cooperatorii sau asociațiile de moșneni care își păstraseră drepturile în cooperative sau în asociația în devălmășie.
Practic nu există niciun temei legal în legislația fondului funciar care să recunoască sau confere drept la reconstituire moștenitorilor care au deținut acțiuni și cu atât mai puțin acțiuni la purtător. Terenurile societății, la data preluării, se situau în extravilanul localității Bistrița (n. r. – irelevant pentru cauză).
Abia Legea nr. 10/2001 prevede recunoașterea calității de persoane îndreptățite a moștenitorilor acționarilor societăților a căror bunuri au fost preluate abuziv și vizează alte bunuri decât cele reglementate de legile fondului funciar, aflate în intravilan la data preluării, nicidecum terenuri agricole”, au mai notat cei de la SCDP, care prin aceste susțineri dovedesc că îi doare undeva de sentințele judecătorești pronunțate până acum în favoarea Gabrielei Breșfelean, începând cu Judecătoria Bistrița și până la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aberații indubitabile
Astfel, în acest context, reprezentanții stațiunii susțin că “indubitabil, petenții în privința bunurilor preluate de la societatea Stamboli nu au calitatea de moștenitori ai acestei societăți comerciale de la care s-au preluat terenuri, subliniem societate anonimă, eminamente de capitaluri în temeiul legilor fondului funciar”.
“ Actul de preluare din 1947 nu vizează persoane fizice și nici nu au prezentat vreo dovadă a calității de succesori ai acestei societăți, nefiind recunoscută o astfel de calitate nici de legea fondului funciar.
Faptul că aceste persoane ar fi adus ca aport o anumită suprafață este complet irelevant deoarece au transmis proprietatea acelei societăți încă din anul 1933, iar terenurile din perimetrul stațiunii sunt cumpărate de societate și nu de persoane fizice.
Mai mult, acestea nu au devenit sau redevenit (n. r. ????) niciodată proprietarii acelor terenuri agricole expropriate de la societatea comercială pe acțiuni Stamboli SA, iar modul în care au fost împărțite de către societate sumele date cu titlu de despăgubiri, contestate de societate și nu de către persoane fizice, este complet irelevant în cauză.
Ca atare, în lipsa oricărei prevederi legale în legislația reparatorie în materia fondului funciar, înscrierea acestor persoane fără niciun temei legal concret din legile fondului funciar și delimitarea ulterioară sunt lovite de nulitate absolută în raport de dispozițiile Legii 213/1998 și a Legii 169/1997”, mai susțin cei de la SCDP.
Mai mult decât atât, aceștia susțin o aberație, cum că terenul Stamboli ar fi fost transmis în proprietatea ASAS și mai apoi către Institutul de Cercetări Agronomice a României (ICAR) în baza unui proces verbal din 1949 fiind incidente prevederile unei legi din 1927 (???!!!).
“În plus, terenurile în cauză atât din Trupul Stamboli, cât și din CF 240 au fost transmise în proprietatea deplină a autoarei Academiei de Științe Agricole și Silvice către Institutul de Cercetări Agronomice a României (ICAR) și predate în baza procesului verbal din 23 decembrie 1949 fiind incidente art. 9 din Legea de înființare ICAR nr. 32 din 1927, modificată prin legea sancționată prin Decretul Regal nr. 1677/1932 privind înființarea Institutului de Cercetări Agronomice al României și a stațiunilor agronomice.
Potrivit disp. Art.9 alun 4 se stabilește prin lege dreptul de proprietate al ICAR, conform căruia «toate terenurile, toate clădirile și întreg inventarul aflate în folosința Institutului, a stațiunilor și laboratoarelor ce depind de el, trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice”, a scris reprezentanții SCDP în documentul depus în instanță.
Ce scrie, negru pe alb, pe site-ul ASAS
Numai că istoria ne arată altceva, iar cei de la SCDP sunt cam confuzi, fiindcă ASAS nu exista la vremea înființării ICAR.
Iată ce scrie chiar pe site-ul ASAS:
“În anul 1886 a fost înfiinţată Staţiunea Centrală Agronomică, care ulterior a fost înglobată ca secţie în Institutul de Cercetări Agronomice al României, în anul 1927. (…)
În anul 1927 se înfiinţează Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) cu o reţea de staţiuni experimentale zonale, prin Înaltul Decret Regal nr.1205/04.05.1927, în care se prevăd obiectivele, atribuţiile şi patrimoniul acestuia.(….)
În anul 1932, legea se completează, stabilindu-se secţiile ce compun institutul, scopul acestora, obiectivele, precum şi înfiinţarea, în diferite regiuni ale ţării, a staţiunilor agronomice, viticole, horticole, sericicole, agricole şi a unor staţiuni speciale pentru ameliorarea plantelor. Totodată, în această lege, la art. 9, se prevedeau şi suprafeţele de teren cu care se dota institutul, cu specificarea expresă:
«Toate terenurile, toate clădirile şi întreg inventarul aflate azi în folosinţa Institutului, a staţiunilor şi laboratoarelor ce depind de el, trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice. Terenurile şi clădirile Institutului sunt inalienabile şi nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte».
Potrivit legii, I.C.A.R. înfiinţează staţiuni în diferite regiuni ale ţării cu scopul de a executa cercetare ştiinţifică şi de a aplica rezultatele obţinute, de îndrumare a cultivatorilor din regiunile respective, de aplicare a legilor speciale referitoare la controlul seminţelor, la folosirea insecto-fungicidelor şi examinarea produselor agricole. Programul de lucru al staţiunilor era stabilit de Consiliul institutului, iar coordonarea activităţii se realiza prin şefii secţiilor ştiinţifice delegaţi în acest sens.
În anii care urmează, I.C.A.R. îşi amplifică reţeaua de staţiuni zonale, astfel încât, în anul 1944, aceasta se compunea din 20 staţiuni, repartizate în teritoriul ţării astfel: în Oltenia: Staţiunea Experimentală Agricolă Deveselu, Staţiunea Experimentală Agricolă Studina, Staţiunea Experimentală de Viticultură şi Oenologie Drăgăşani, Staţiunea Experimentală Strehaia, Staţiunea Experimentală Filiaşi (Tâmbureşti); în Muntenia: Staţiunea Experimentală Hidraulică Pitaru-Dâmbovița, Staţiunea Experimentală Agricolă a Bărăganului, Staţiunea Experimentală Agricolă Nicolae Filipescu (Moara Domnească), Staţiunea Sericicolă Cislău, Staţiunea Sericicolă Cazaci; în Dobrogea: Staţiunea Experimentală Agricolă Murfatlar, Staţiunea Experimentală Agricolă Valu lui Traian; în Banat: Staţiunea Experimentală Agricolă Cenad, Staţiunea Experimentală Orşova; în Transilvania: Staţiunea de Ameliorarea Plantelor Cluj, Staţiunea Experimentală Agricolă Câmpia Turzii; în Moldova: Staţiunea de Ameliorarea Plantelor Iaşi, Staţiunea Experimentală Agricolă Tg. Frumos, Staţiunea Experimentală Agricolă Fălticeni, Staţiunea Oenologică Odobeşti-Putna.(….)
Un moment important din istoria cercetării agricole româneşti îl constituie înfiinţarea Academiei de Agricultură din România în urma Adunării Generale din 22 Mai 1941 a Societăţii Naţionale de Agricultură, la iniţiativa fostului Ministru al Agriculturii şi Domeniilor, Constantin Garoflid, sprijinit de I. Sichitiu, ministrul de atunci al Agriculturii şi Domeniilor.
Astfel, prin Decretul – Lege nr. 229, din 13 august 1941, a luat fiinţă Academia de Agricultură din România, care stabileşte că «scopul Academiei de Agricultură este de a contribui la progresul cercetărilor ştiinţifice în domeniul agriculturii, în sensul ei cel mai larg, şi de a dezvolta în ţara noastră cercetările în această direcţie prin coordonarea şi cooperarea activităţii ştiinţifice româneşti şi adunarea documentării necesare pentru folosinţa agriculturii practice de pe tot cuprinsul ţării».(…)
Prin Decretul nr. 1500/1942, au fost numiţi primii 47 membri titulari, membri fondatori ai noii instituţii academice. (…)
În anul 1945 se hotărăşte abuziv de către guvern desfiinţarea Academiei de Agricultură din România „pentru interese superioare de stat”, în ciuda faptului că Statutul Academiei de Agricultură prevedea:
„Desfiinţarea Academiei de Agricultură nu se poate face decât prin hotărârea Adunării generale, luată cu majoritate de 2/3 din numărul total al membrilor titulari şi aprobată de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor”.
Transformările sociale şi economice intervenite după al doilea război mondial, precum şi de exploataţie a pământului au condus la necesitatea adaptării organizării cercetării ştiinţifice la noile condiţii. Astfel, au fost înfiinţate noi institute, cu o reţea vastă de staţiuni experimentale, care să susţină prin rezultatele cercetării, dezvoltarea agriculturii. Începând cu anul 1956, Institutul de Cercetări Agronomice al României se reorganizează prin transformarea unor secţii în institute de profil. (…)
În anul 1962 s-a înfiinţat Institutul Central de Cercetări Agricole (I.C.C.A.),prin Legea nr.1 din 31 mai 1962, (…)
La 14 noiembrie 1969 se înfiinţează Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S.),potrivit Decretului nr. 704 din 11 octombrie 1969. (…)”.
VA URMA
