Așa cum am arătat în ediția precedentă că actuala conducere a Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Bistrița i-au dat în judecată pe cei care au revendicat cu acte terenurile deținute de antecesorii lor, susținând că aceștia nu sunt de fapt moștenitori de drept.
În cererea de chemare în judecată, reprezentanții SCDP Bistrița au invocat și o serie de motive de nulitate: “Deoarece pârâții persoane fizice nu sunt foști proprietari sau moștenitori ai amplasamentelor din perimetrul stațiunii evidențiat în Anexa 3.30 a Legii 45/2009 actualizată prin Anexa 1 a Legii nr. 64/2016 sunt incidente dispozițiile privind apărarea proprietății publice și a celei privind terenurile indispensabile pentru cercetare și de utilitate publică”.
Dacă terenul a fost luat de comuniști, înseamnă că e al statului pe mai departe?
Astfel, unul dintre motivele de nulitate invocat de SCDP este, în opinia lor, nerespectarea de către comisiile de aplicare a legilor fondului funciar a regimului juridic al acestor terenuri, terenuri ce aparțin domeniului public al Statului Român, prin încălcarea art. 10 alin (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 1/2000.
“Cu privire la regimul juridic al terenurilor ce fac obiectul HCJ nr. 1340/15.06.2007, terenuri ce au o afectațiune specială fiind destinate cercetării, arătăm că ele s-au aflat în folosința instituției noastre încă dinainte de anul 1990.
La adoptarea Legii nr. 18//1991, legiuitorul a avut în vedere situația «specială» a acestor suprafețe , ca atare art. 35 alin (2) din Legea nr. 18/1991 prevedea ca «terenurile proprietare de stat, administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, agricole și silvice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și a animalelor de rasă, precum și din administrarea Institutului pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultură și a centrelor sale teritoriale aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora”, notează cei de la SCDP, înșiruind și alte legi care lor li s-au părut favorabile, aceștia susținând totodată că terenurile revendicate de oameni ar fi fost trecute din domeniul public al statului în cel privat de Comisia județeană de fond funciar în baza unei hotărâri proprii, care mai apoi ar fi fost întărită de de o hotărâre de guvern din 2005. Asupra acestor texte de lege ne vom apleca mai adânc într-un număr viitor al publicației noastre, fiindcă acum mai trebui să trecem în revistă o bucată bună din cererea de chemare în judecată a SCDP, care este de-a dreptul delirantă și aberantă.
În acest context, reprezentanții SCDP susțin că suprafețele de teren ce fac obiectul hotărârii comisiei județene 1340 din 2007, au fost declarate în domeniul public prin legi organice.
“Consecința declarării acestor terenuri ca aparținând domeniului public în temeiul legilor organice menționate mai sus, o reprezintă faptul că în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile art. III alin 1 indice 1 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare și, în mod evident nici dispozițiile art. 27 alin 7 ind. 1 din HG 890/2005 modificat și completat prin HG 1832/2005.
Or, delimitările făcute de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar pe suprafețe de teren ce nu se aflai în circuitul civil fără dezafectarea acestora de la domeniul public au fost făcute cu încălcarea regimului juridic al acestora”.
Adică în traducere liberă și pe înțelesul tuturor, cei de la SCDP susțin pur și simplu că, comisiile județeană și cea locală și-au bătut joc de lege. Dar instanțele care au dat dreptate oamenilor? Dar CCR? Dar ICCJ prin ultima sentință? Și ele au încălcat legile? Măi să fie!
Spun că nu pot face cercetare daca li se micșorează suprafața! Aia de la Bistrița, că pe cea de la Slătinița nu o iau în calcul
Un al doilea motiv de nulitate, absolută de data aceasta, invocat de cei de la stațiune îl reprezintă “nerespectarea afectațiunii speciale a terenului, respective a dispozițiilor art. 10, alin 8 din HG nr. 890/2005 modificat și completat prin HG nr. 1832/2005 – «În aplicarea art. 9 alin 1 și a art 24 alin 6 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1992 și ale legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, reconstituire dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se face în perimetrul unităților de cercetare -dezvoltare pe terenuri Agricole CARE NU SUNT INDISPENSABILE CERCETĂRII».
Aceste dispoziții atrăgeau obligația în sarcina comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar de a efectua demersuri în vederea stabilirii, anterior oricărei delimitări sau emiteri de hotărâri cu privire la aceste terenuri, de a verifica daca ele sunt sau nu indispensabile activității de cercetare și deci dacă sunt libere în sensul legilor fondului funciar, putând astfel să facă obiectul reconstituirilor dreptului de proprietate. (…)
Astfel cum am susținut, terenurile în cauză au o afectațiune specială, fiind destinate cercetării în domeniul agricol, ele fac parte din programe naționale de cercetare agricolă, de la apariția Legii nr. 18/1991 și până în prezent întreaga legislație în materie a încercat să mențină afectațiune specială a acestor terenuri.
Ca atare, art. 35 alin 2 din Legea 18/1991 prevedea ca «Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, agricole şi silvice, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă, precum şi din administrarea Institutului pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultură şi a centrelor sale teritoriale aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora. În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, va delimita suprafeţele de teren strict necesare cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă şi pe cele destinate producţiei, din administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă».
În aplicarea acestor dispoziții în anul 1999 a intrat în vigoare HG 517/1999 privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă, subscrisa figurând în Anexa nr 1 cu o suprafață de 242 ha strict necesară cercetării.
Urmare a aplicării legilor fondului funciar și ca urmare a nerespectării regimului juridic și afectațiunii speciale a acestor terenuri, suprafața administrată de subscrisa a fost diminuată semnificativ, astfel ca instituția noastră s-a aflat în situația în care în cursul anilor 2007 și 2008 a trebuit să reorganizeze întreaga activitate de cercetare pe suprafețele de teren rămase”, s-a plâns cei de la SCDP.
Decizia CCR și deciziile instanțelor sunt sfinte!!!
În niciun rând însă din documentul citat, cei de la stațiune nu fac referire la excepția de neconstituționalitate a Anexei 3.30 din Legea 45/2009, admisă de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial 834.21 oct 2016, care spune că: “prevederile din anexa nr. 3.30 sunt constituţionale în măsura în care suprafeţele de teren cuprinse în această anexă nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa – Năsăud, confirmată prin Decizia civilă nr. 153/R/2010, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Bistrita-Năsăud — Secţia civilă, în Dosarul nr. 3980/190/2009”.
Prin această decizie, CCR vine practice și recunoaște fix sentința amintită mai sus, prin care Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin sentință definitivă și irevocabilă, spune că terenurile revendicate de oameni trebuie restituite acestora.