Rusia negociază un contract cu armata din Armenia prin care să-i furnizeze sisteme de rachete balistice tactice cu rază scurtă de acţiune de tip Iskander-M, a declarat o sursă militară, iar armamentul urmează să fie livrat în 2016, relatează agenţia rusă de stat Tass în pagina electronică, informează Mediafax.
Furnizarea de armament – în special a unor rachete cu rază lungă de acţiune – foştilor sateliţi sovietici, relevă intenţia Moscovei de a continua să influenţeze Europa de Est şi de a se extinde militar într-o Europă mai dezbinată ca niciodată din cauza războiului din Ucraina.
„Contractul nu a fost semnat, negocierile sunt în curs”, a declarat sursa citată de Tass.
„Toate informaţiile despre asemenea contracte sunt secrete”, a adăugat aceeaşi sursă.
Biroul de proiectare şi construcţii de maşini (Konstruktorskoie Biuro Maşinostroienia, KBM), principalul producător al sistemelor de tip Iskander, a anunţat anterior că aceste sisteme nu vor fi exportate înainte de 2016, precizând că au fost introduse pe o „listă de produse” care urmează să fie vândute în străinăttate.
Vânzările de armament oferă Moscovei o adevărată gură de aer, în contextul sancţiunilor care i-au fost impuse de către Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) din cauza implicării în criza ucraineană şi care adâncesc recesiunea din Rusia. Ieftinirea petrolului, în cursul acestui an, a afectat dur puterea de cumpărare a Moscovei.
Sursă foto: independent.md