Șeful agenției spațiale din Rusia a spus, luni, că Moscova se va retrage de la Stația Spațială Internațională în 2025, dacă sancțiunile impuse după anexarea Crimeei nu vor fi ridicate, relatează Reuters. Rusia susține că sancțiunile afectează lansările sale de sateliți.

Dmitri Rogozin, șeful Rocosmos, s-a adresat parlamentarilor ruși înainte de summitul de la Geneva în cadrul căruia se vor întâlni Joe Biden și Vladimir Putin.

„Avem mai multe rachete decât avem nevoie dar nu avem cu ce să le lansăm. Avem nave spațiale care sunt aproape asamblate dar cărora le lipsește un tip specific de microcip”, a spus oficialul rus, recunoscând în premieră că Rusia este afectată serios de sancțiunile impuse de Occident.

Statele Unite și alte țări occidentale au impus sancțiuni economice dure împotriva Rusiei după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014. Și mai recent, SUA a sancționat din nou Moscova ca urmare a încercării de influențare a alegerilor, atacurilor cibernetice și otrăvirii disidentului Alexei Navalnîi.

Stația Spațială Internațională este un proiect multinațional lansat în 1998 și este formată din două segmente – unul rusesc și unul american, la cel din urmă participând și alte agenții spațiale ale lumii.

Pe lângă Rusia și SUA, la ISS mai participă și Canada, Japonia și 11 state-membre ale Agenției Spațiale Europene: Belgia, Danemarca, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit.

Șeful NASA, Bill Nelson, nu vede cu ochi buni o posibilă retragere a Rusiei de la ISS și spune că acest lucru ar putea duce la o nouă cursă spațială între SUA, pe de-o parte, și Rusia și China pe de cealaltă.

Detalii, aici și aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.