În timp ce senatorii decid înjumatatirea amenzilor aplicate soferilor care nu au rovinieta, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) investeste peste patru milioane de euro într-un sistem electronic de gestionare a acestora. Prin intermediul acestui sistem, soferii care nu sunt la zi cu plata taxei de drum sunt mai usor de depistat si sanctionat.

În ultimii doi ani numarul soferilor care achizitioneaza rovinieta a scazut, la ora actula tara noastra fiind una dintre tarile europene cu cele mai mici venituri din vânzarea acesteia. Totusi viitorul sistem nu va scuti România de eticheta de tara UE, desi românii au cel mai neeuropean mod de taxare a infrastructurii rutiere. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România va concesiona, începând cu luna iunie a acestui an, vânzarea si controlul electronic al rovinietelor. CNADNR încearca prin implementarea noului sistem sa stopeze evaziunea care a ajuns anul trecut la nu mai putin de 50% dintre românii platitori de rovinieta, sistemul fiind conceput în asa fel încât românii sa nu mai poata ocoli plata taxei. Totusi, Uniunea Europeana critica tara noastra pentru modul în care este aplicata taxa de drum, majoritatea tarilor membre percepând plata vinetei în functie de distanta parcursa, de gradul de poluare a vehiculului si asta doar pe zonele cele mai dezvoltate ale infrastructurii, cum ar fi autostrazile sau drumurile expres.

Sistem anti-frauda
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România va angaja o firma care va detine logistica necesara pentru implementarea unui sistem de vânzare si control electronic al rovinietelor, renuntându-se la rovinietele în forma lor actuala. Începând cu luna iulie a acestui an, cumparatorii rovinietelor vor fi înregistrati într-o baza de date, unde va aparea numarul de înmatriculare al autovehiculelor pentru care acestea au fost cumparate. Astfel, verificarea în trafic a vehiculelor se va face prin interogarea bazei de date. Noul sistem nu va mai permite românilor sa mai înssele politistii de la rutiera. Cea mai des folosita metoda este si la ora actuala cumpararea rovinietei pentru doua masini. Unul dintre soferi îsi lipeste rovinieta pe parbrizul masinii, iar celalalt foloseste chitanta, aceasta fiind dovada ca taxa de drum a fost achitata. Înlocuirea actualelelor modele de rovinieta va costa statul român nu mai putin de patru milioane de euro, pretul de tiparire a acestora ajungând la o valoare cu 30-40% mai mare, tiparirea unei roviniete ajungând pâna la 40 de centi. Fiecare categorie de vehicul va avea o rovinieta de culoare diferita, iar o noutate vor reprezenta si elementele de siguranta care vor fi folosite de firma concesionara. Astfel, noile modele cu o valabilitate de sapte zile vor avea culoarea violet, cele cu valabilitate de 30 de zile, culoarea verde, iar rovinieta valabila un an va avea culoarea albastra. CNADNR va renunta la rovinieta valabila o zi, platibila pentru autoturisme, motivul principal fiind costurile prea ridicate pe care le implica, si cererea mult prea mica.
Rovinieta vs. UE
Actualul mod de taxare a infrastructurii în România este total diferit de cel utilizat în majoritatea statelor membre UE. Recomandarile Uniunii sunt taxarea infrastructurii în functie de distanta parcursa, perceperea taxelor doar pe zona cea mai dezvoltata (autostrazi sau drumuri expres) si taxarea în functie de gradul de poluare a vehiculului. Cerintele se mai refera la aplicarea taxei personalizata la portiunea din infrastructura folosita, aceasta trebuind perceputa în principal pentru amortizarea noilor investitii. Rovinieta ignora, însa, toate aceste principii. Taxa de drum este platita în continuare pentru utilizarea drumurilor nationale, nici vorba de plata pe distantele parcurse sau gradul de poluare. Actualmente soferii de autoturisme trebuie sa achite trei euro pentru rovinieta de sapte zile; sapte euro pentru 30 de zile si 28 de euro pentru întregul an. Totodata, a fost eliminata rovinieta valabila timp de sase luni, al carei pret varia între 9 si 15 euro. Rovinietele pentru vehiculele de transport marfa cu masa de pâna la 3,5 tone vor costa sase euro pentru o valabilitate de o saptamâna, 16 euro pentru o luna si 96 de euro pentru un an. Rovinieta de o zi a ramas valabila doar pentru posesorii de microbuze si de autovehicule de transport marfa cu masa cuprinsa între 3,5 tone si 7,5 tone, deoarece multe dintre ele doar tranziteaza tara noastra. Costul acesteia va ramâne la valoarea de patru euro.

Amenzi mai mici
Desi Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale are planuri marete pentru stoparea fenomenului de evaziune si colectarea unor sume cât mai mari din taxa de drum, Senatul României face tocmai opusul. Acesta a aprobat saptamâna trecuta, cu 49 de voturi pentru si trei abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului care modifica si completeaza ordonanta privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din România, respectiv rovinieta. Senatorii au decis micsorarea cuantumului amenzilor pentru autoturisme, nivelul maxim fiind de 500 de lei, jumatate fata de cât era prevazut initial. Totodata, acestia au mai decis reasezarea scutirilor de la plata tarifului pe utilizare în sensul eliminarii vehiculelor istorice si a vehiculelor apartinând Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din România si introducerea în aceasta categorie a utilajelor agricole, cu exceptia tractoarelor rutiere.

Iulia Balazs

Nemultumiri
Modul în care este taxata infrastructura în România nemultumeste soferii si nu numai. Dupa achitarea a fel si fel de taxe, drumurile patriei noastre sunt în continuare într-o stare jalnica. Modul în care este perceputa taxa de drum este considerata neeuropeana nu numai de soferi si de Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din România. Organizatia a protestat de mai multe ori, cerând desfiintarea rovinietei si introducerea unei taxe doar la circulatia pe autostrazi. Din pacate, Ministerul Transporturilor nu vede posibila introducerea unui altfel de sistem decât rovinieta mai devreme de trei ani, adica din momentul în care vor aparea primele autostrazi realizate în concesiune.

1 COMENTARIU

  1. fraierii, procura „abtibildul” la timp si se trezeste ca s-a terminat anul ,iar el e bun din nou de plata, in timp ce „zmecherii”asteapta mila gucernului sa hotarasca reducerea amenzilor ptr.cei care n-au luat de loc rovigneta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.