Luna februarie a acestui an aduce la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa un spaţiu de joacă modernizat pentru copiii abandonaţi.
În luna cireşelor vom avea parte şi de prima ediţie a Zilelor Operei Constantin Pavel. Sunt doar două dintre proiectele duse până la capăt de Clubul Rotary Bistriţa, organizaţie care, conform regulilor sale, lucrează cu discreţie.

Clubul Rotary din Bistriţa tace şi face. Cel puţin asta de reiese din activitatea pe care o desfăşoară, de multe ori cu discreţie, pas cu pas.
Anul acesta, prin intermediul Clubului Rotary, secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa va avea, începând din această lună, un spaţiu extins şi modernizat destinat celor 15 micuţi abandonaţi aici.
Tot anul acesta, în luna mai, vor avea loc şi Zilele Operei Constantin Pavel, cel care a fost un mare tenor, director al Operei din Cluj, născut la Bistriţa Bârgăului. La aceste proiecte se mai adaugă şi amenajarea unor spaţii de joacă din Parcul Municipal, organizarea de tabere de creaţie sau acordarea de burse pentru tinerii cu rezultate deosebite.

„Când faci binele, fă-l discret ! ”

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, membru activ al Clubului Rotary Bistriţa, spune că această organizaţie lucrează discret şi realizează proiecte importante, atât pentru copii, cât şi pentru tineri sau diverse categorii sociale. „În religia ortodoxă există o chestiune: când faci binele, fă-l discret! Binele şi iubirea se transmit discret, nu ostentativ la televizor. Acelea sunt aşa, de efect momentan, dar fără substanţă. Deci, Clubul Rotary lucrează cu discreţie. De fapt este una din regulile noastre, nu că am avea ceva de ascuns. Avem acţiuni importante… Suntem deja la a zecea generaţie de studenţi şi elevi pe care îi susţinem cu burse, sau câte şi mai câte. Sunt proiecte multe, de exemplu cele două spaţii de joacă din Parcul Municipal sunt finanţate de Clubul Rotary. Apoi Secţia de Psihiatrie, etc.”, declară dr. Gelu Buta.
Dintre acţiunile derulate de Clubul Rotary Bistriţa amintim: colectarea de îmbrăcăminte şi alimente pentru persoanele cu probleme sociale; adunarea de cărţi pentru donaţii în şcolile din România şi Republica Moldova; oferirea de burse şcolare şi universitare pentru tinerii cu rezultate şcolare deosebite; sponsorizări pentru editarea volumelor scriitorilor debutanţi dar şi consacraţi; organizare de tabere de creaţie şi expoziţii pentru artişti plastici; crearea unor monumente în zonele culturale ale municipiului Bistriţa; împăduriri şi plantări anuale; acţiuni de ecologizare a Lacului Colibiţa; programe educaţionale în colaborare cu Rotary International; proiect comun cu Fundaţia Inocenţi pentru organizarea sălilor de joacă în secţiile de Pediatrie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
La ora actuală, Clubul Rotary Bistriţa numără 43 de membri activi, printre care Vasile Bar (preşedintele Clubului), dr. Constantin Anton, dr. Mircea Gelu Buta, jurnalistul Zorin Diaconescu, Ioan Pintea, Vasile Platon şi alţii (membrii).

Spaţiu mai luxos, pentru micuţii abandonaţi

Unul dintre proiectele demarate de Clubul Rotary Bistriţa este „Tineri pentru Tineri”, care se desfăşoară în perioada decembrie 2009 – februarie 2010. Proiectul vizează furnizarea de materiale de lucru şi acordarea de premii pentru un grup de tineri care lucrează în cadrul unui program reamenajare a unor spaţii din cadrul secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean Bistriţa – Năsăud şi din cadrul Şcolii Speciale pentru copiii cu deficienţe din municipiul Bistriţa. Valoarea totală a proiectului este de 10.000 de lei şi a fost realizat în colaborare cu Raiffeisen Bank, sucursala Bistriţa. „Noi avem aici 15 copii care sunt abandonaţi. Nu că sunt 15 copii, ci sunt 15 sufleţele cu vârstă de până la un an, ale căror orizonturi sunt un pat şi o cameră. Şi-au trecut sărbătorile, şi-a trecut Paştele, a trecut Crăciunul, şi iarăşi trec peste ei, şi mămica lor nu mai vine. Şi atunci cine să se ocupe de ei? Noi ne ocupăm. Şi am venit cu suflet, şi le luăm hăinuţe şi ne jucăm cu ei, şi căutăm să-i socializăm, este o activitate… Nu-ţi mai vine să-i laşi acum, ne-am ataşat de ei, ne-am ataşat de aceşti copii, au început să meargă… Este acum un lucru la care nu te mai limitezi să aduci două portocale, şi gata, am îngrijit copiii abandonaţi. Ei, acum ne-am gândit să le facem un spaţiu şi mai luxos, cu desene pentru vârsta lor. Este o acţiune Rotary importantă. Spaţiul va fi în secţia de Pediatrie, chiar un spaţiu foarte frumos care va fi inaugurat cam pe la mijlocul lunii februarie”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta.

În luna mai sărbătorim „Zilele Operei Constantin Pavel”

Un alt proiect iniţiat de Clubul Rotary Bistriţa vizează readucerea în memoria colectivă a personalităţii tenorului Constantin Pavel, primul director al Operei Române din Cluj. Programul se desfăşoară în colaborare cu Primăria Bistriţa Bârgăului, Consiliul Judeţean Bistriţa – Năsăud, Ministerul Culturii şi Cultelor şi familia marelui artist.
Proiectului se derulează în perioada septembrie 2009 – mai 2010 şi cuprinde mai multe etape: dezvelirea unei placi comemorative la casa artistului (eveniment ce a avut loc în septembrie 2009); deshumarea rămăşiţelor pământeşti din cimitirul Bellu din Bucureşti şi reînhumarea lor în cimitirul din Bistriţa Bârgăului (realizat în noiembrie, anul trecut); dezvelirea unui bust al artistului în faţa şcolii din Bistriţa Bârgăului (în luna mai 2010) şi iniţierea Zilelor Culturale „Constantin Pavel” şi includerea lor în calendarul Ministerului Culturii şi Cultelor ( eveniment ce va avea loc în 21-22 mai, anul curent). În acest proiect s-a implicat în mod deosebit, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Mircea Gelu Buta, care susţine comemorarea marilor talente născute pe meleagurile noastre, dar şi promovarea tinerilor talentaţi: „Prin acest proiect atingem două obiective: aducerea în memoria colectivă a acestui mare tenor, prim director al Operei Române din Cluj şi cel mai mare regizor de operă, dar şi încurajarea tinerilor cântăreţi de operă din zona noastră. Este acum o generaţie foarte talentată, dar sunt din Bârgău, şi cântă la Viena. Eu am avut studenţii mei, unul căzuse examenul la Muzică, Vrăjmaş îl chema, la Teologie la mine, am făcut lucrarea de diplomă… I-am spus să meargă la Conservator. Şi s-a dus. Atât i-a plăcut că l-a absolvit. Acum este cântăreţ la Viena, e bas. Ei, astfel artişti vor veni să cânte arii de operă în cele două zile, în 21 şi 22 mai, când vom celebra Zilele Operei Constantin Pavel. Este un eveniment pe care dorim să îl dăm instituţiilor de cultură ca să gestioneze în continuare”.

„Un doctor nu este un mărginit care se uită în gât şi în fund toată ziua!”

Profund implicat în proiectele demarate de Clubul Rotary Bistriţa, dr. Gelu Buta spune că rolul unui medic nu se rezumă doar la consultaţie, fiind nevoie şi de cultură, de o viziune complexă asupra persoanei în general. „ Deci, acesta este rolul nostru. Pentru că medicină fără cultură nu se poate. În şcolile noastre se spune că un doctor nu este un mărginit care se uită în gât şi în fund toată ziua. El trebuie ca să aibă o cultură vastă, să deţină o viziune asupra lumii, astfel încât să poată aborda omul, pe semenul său, în toată complexitatea lui: biologic, psihologic, social şi spiritual”, se arată convins dr. Mircea Gelu Buta.
Cu mai multă sau mai puţină discreţie, activitatea desfăşurată de organizaţii precum Clubul Rotary, pare să dea roade. Dacă mai pui la socoteală faptul că aici sunt implicaţi oameni care activează în diverse domenii, de la sănătate până la economie, societatea românească poate spera la un „şut înainte” pe diversele sale paliere.  

Iulia STUPINEAN

4 COMENTARII

  1. Impresionat de cultura,rafinamentul observatiilor si spiritul civic,ii multumesc dr.Gelu Buta pentru „Dumnezeul unei lumi marunte”.Felicitari.As dori o reeditare actualizata dar cum nimic nu s-a schimbat in bine…mai astept.

  2. Va multumesc d-le dr.Buta pt minunatele reflexii din cartea dvs. ,,Dumnezeul unei lumi marunte,,asupra punctelor esentiale ale vietii noastre:sa invatam din suferintele , alegerile, altora, ca sa nu suferim sau sa alegem noi insine si ca un lucru pierdut AZI nu este acelade care avem nevoie, pt ca cel necesar va veni de la noi , MAINE si nu in ultimul rand,sainvatam sa DARUIM,cu toata fiinta noastra,caci BUCURIA, va fi cea mai mare recunostinta pe care o vom putea primi vreodata.Sincere felicitari si adanca recunestinta, D-le Doctor! As mai adauga o maxima a maestrului din pacate recent disparut dintre noi, compozitorul Dan Voiculescu:,,Sa ne BUCURAM..si …sa ne ramana BUCURIA!,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.