Centrul istoric a fost transformat in locuinte sociale. Tocmai din acest motiv, imobilele istorice au ajuns la un stadiu avansat de degradare, fiind locuit de persoane nevoiase fara posibilitatatea de a le intretine. Chiriasiii nu au investit in intretinerea imobilelor care odata cu trecerea timpului au devenit adevarate ruine. Acum primaria a luat masuri si s-au aprobat Hotarari de Consiliu Lcoal care obliga proprietarii sau chiriasii la intretinerea fatadelor, in caz contrar fiind pasibili de amenda. In paralel, are loc “marea mutare” a persoanelor nevoiase in locuinte sociale, la periferia orasului. In cartierul Subcetate si in cartierul Viisoara se construiesc mai multe blocuri sociale, tocmai pentru a rezolva definitiv problema nevoiasilor ce locuiesc in centrul istoric. O parte din imobilele din zona centrala au fost retrocedate vechilor proprietari si urmau a fi evacuate in scurt timp. Tocmai de aceea, familiile aflate in aceasta situatie au avut prioritate, proiectele sociale fiind finantate in mare parte de Guvernul Romaniei si partial Primaria Bistrita.
Persoanele nevoiase mutate in Subcetate, central istoric, partial eliberat
40 de familii au primit locuinte in cartierul Subcetate pe baza unor anchete sociale, in urma carora s-a considerat ca au nevoie de aceste apartamente, dar ca au toate sansele sa le poata mentine salubre.
Apartamentele din Subcetate arata impecabil: gresie in bai, parchet melaminat, termopane. Fiecare locuinta are centrala proprie, idee sustinuta de directorul Directiei Patrimoniu, tocmai pentru a preintampina actele de violenta in cazul rau platnicilor din cauza carora ar putea avea loc debransarea intregului bloc. Dar chiar si asa au existat nemultumiri legate de faptul ca nu s-a amenjat un spatiu de joaca pentru copii sau ca sunt persoane cu handicap locomotor care au primit apartament la ultimul etaj al blocurilor sociale.
De fata cu presa locala, Ovidiu Cretu a inmanat personal cheile apartamentelor iar cele 40 de familii s-au mutat in casa noua. Chiria variaza intre 96 si 120 de lei, iar persoanele nevoiase achita zece la suta din venit. Cu toate astea, chiriasii pot fi evacuati daca nu respecta normele de oranduire sociala sau nu achita chiria si cheltuielile curente. Majoritatea persoanelor mutate in Subcetate au locuit in imobile care au fost retrocedate vechilor proprietari. 34 de familii sunt in aceasta situatie iar sase familii reprezinta cazuri sociale. Majoritatea familiilor locuiesc cu mai multi copii si au asteptat 5 ani pana sa primeasca un apartament.
Costul acestui bloc se ridica la 4.9 milioane de lei, iar chiriasii nu vor putea sa cumpere imobilele, fiind vorba de locuinte sociale. In total s-au construit 20 de apartamente cu doua camere si 20 de garsoniere. In urma acestei actiuni, au fost eliberate mai multe imobile din central Bistritei, de pe strazile Nicoale Titulescu, Dobrogeanu Gherea, Piata Mica, Piata Centrala, Dornei, Gheorghe Sincai.
Proiecte indraznete ale Primariei: sa modernizeze centrul istoric, din bani europeni
Aflat intr-o stare de degradare avansata, centrul istoric al Bistritei este una din prioritatile lui Cretu in actualul sau mandat. Insa va putea fi pus in aplicare abia dupa evacuarea persoanelor nevoiase care locuiesc in buricul targului. Primaria a demarat un amplu proiect de modernizare a centrului istoric, din fonduri europene. Proiectul are o valoare nerambursabila de aproximativ 8 milioane de euro si face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana, care prevede modernizarea Parcului Municipal, modernizarea strazilor din zona central a Bistritei si reabilitarea unor cladiri de patrimoniu. Daca aceste proiecte vor primi finantare, Bistrita ar capata o alta imagine si Cretu si-ar indeplini unele obiective.
Spre nemultumirea locuitorilor ANL, in cartierul Subcetate se construiesc inca doua blocuri sociale care vor fi date in folosinta in cursul acestui an. Pentru a pune capat acuzatiilor nefondate, Vasile Marina a venit cu o idee noua si va imparti apartamentele inainte de a fi construite. Astfel, fiecare va sti unde se muta.
Am venit cu aceasta propunere si am avut tot sprijinul primarului Cretu. Nu vreau sa mai aud fel de fel de acuzatii ca am favorizat pe unul sau pe altul si de aceea vom imparti locuintele sociale din timp, inainte de finalizarea lor. Asa lucrurile se mai linistesc si fiecare familie va trebui sa aiba rabdare sa se termine constructia a declarat Vasile Marina, directorul Directiei Patrimoniu din cadrul Primariei Bistrita.
Viisoara devine cartier social
Pentru a rezolva definitiv problema romilor din centrul istoric, Primaria Bistrita a demarat un amplu proiect de locuinte sociale, finantat de Guvernul Romaniei. La Viisoara se va construi un ansamblu de 18 blocuri sociale. In cursul acestui an se vor muta 60 de familii la Viisoara, primele doua blocuri fiind aproape finalizate.
Cartierul social scade pretul terenului in Viisoara
In mod paradoxal, odata cu ridicarea cartierului de locuinte sociale, valoarea terenurilor din Viisoara a scazut considerabil pe piata libera. O parte din investitori isi vad afacerea ruinata, deoarece pretul terenului este in continua scadere si nu exista cumparatori in aceasta zona rezidentiala a Bistritei.
Cladirile din centrul istoric, mine de aur pentru baietii destepti
Dupa ce persoanele de etnie roma vor fi mutate din centrul istoric, Primaria Bistrita va trebui sa gaseasca o solutie in privinta imobilelor ce le detine. Primarul Ovidiu Cretu sustinea ca in centrul orasului trebuie sa stea persoane care-si permit o chirie de centrul orasului. Exista o singura problema: valoare de restaurare este foarte ridicata si de aceea doar persoanele instarite vor putea sa le modernizeze si sa le puna in valoare. Deocamdata nu exista o directie clara de concesiunare sau de vanzare prin licitatie a imobilelor din buricul targului, proprietate a Primariei Bistrita si prioritara pare a fi mutarea cazurilor sociale la perferia orasului.