Primarul comunei Lechința, Romeo Florian, vrea să înfiinţeze un nou club de handbal feminin.
Aceasta după ce Viitorul Lechinţa a ajuns între primele cinci echipe ale clasamentului ligii a patra.
„De asemenea îmi doresc foarte mult și sper să îi conving, mai ales că am fost la Bistrița la prezentarea noii echipe de handbal a județului, și Lechința este o mare pepinieră de fete, deci avem echipă de handbal foarte-foarte bună, care pot genera de aici foarte multe junioare și fete care să poată să meargă să joace la Bistrița având această echipă pe care o susține Consiliul Județean la Bistrița, putem genera și noi. Și atunci vreau să înființez un club sportiv general școlar, cu echipă de handbal fete. Lechința în fiecare an s-a calificat la faza națională-handbal fete. Am fost și campioni naționali la handbal fete, acum patru ani. Nu mai știu exact locul patru sau cinci. Deci putem genera de la Lechința, având doi profesori serioși care se ocupă. În fiecare zi fac antrenament serios cu fetele, deci putem genera fete bune care să joace în echipa de la Bistrița”, a precizat primarul comunei Lechința, Romeo Florian.