Masonerie nu este o societate diferită de restul lumii şi, ca peste tot, există şi uscături. Istoricul Marius Eppel, co-autor al volumului „Masonerie în Transilvania”, a explicat pentru cititorii Gazetei de Cluj câteva din tainele masoneriei contemporane, dar a vorbit şi despre dificultatea cu care este înţeles fenomenul în România.
Oameni mai dedicaţi, oameni mai puţin dedicaţi
„Fiind o societate care se bazează şi ea pe oameni, masoneria are inevitabil în sânul ei şi oameni mai dedicaţi şi oameni mai puţin dedicaţi. Dar asta depinde de efortul individual al fiecăruia. În masonerie nimeni nu-ţi pune pe masă şi nimeni nu îţi dă nişte privilegii pe care apoi să le utilizezi. Masoneria nu îţi dă niciun privilegiu, singurul privilegiu pe care ţi-l deschide este auto cunoaşterea şi culoarul de deschidere spre evoluţie individuală. Îţi oferă nişte borne, unele încriptate în simboluri care până la urmă necesită o anumită cultură ca să ajungi la înţelesul lor. Cam asta ar fi situaţia generală în care masoneria se află în raport cu cei care vor să intre, cu societatea. Nu sunt oameni care vor să intre în masonerie numai din interes. Ideea este în felul următor: să nu confundăm lucrurile: masoneria cu cluburile. Nu vorbesc decât din punctul de vedere al obedienţei pe care o cunosc: Marele Orient al României, obedienţă liberală şi adogmatică”, explică Marius Eppel.
Un mason pe stradă
„Nu putem recunoaşte un mason pe stradă. O persoană nu se recunoaşte decât dacă poartă însemne pe el. În rest, există libertatea fiecărui membru de a-şi face cunoscută apartenenţa sau nu la masonerie. Este o libertate personală şi este respectată”, continuă istoricul.
Dezvăluirea apartenenţei la masonerie
„Unul şi cel mai importante motiv întâlnit chiar şi în societatea occidentală, în Franţa, cei care fac parte din masonerie sunt cunoscuţi, ies afară. Chiar şi consilierul preşedintelui Sarkozy era un vechi mare maestru al Marelui Orient al Franţei. Ce se întâmplă? În societatea Occidentală s-a produs următorul lucru: societatea civilă, statul vine în întâmpinarea masoneriei şi aduce expertiza pe care o au. Oamenii din masonerie vin cu o experienţă în plus pe care ceilalţi nu o au. Prin urmare, societatea Occidentală conlucrează cu masoneria. Din păcate la noi societatea este în continuare una extrem de tradiţionalistă, extrem de închisă. După atâta vreme când masoneria a fost considerată societate secretă şi introdusă pe „lista neagră” a organizaţiilor, aceasta mentalitate se schimbă foarte greu. Dacă observaţi orice emisiuni sau dacă vedeţi comentariile sunt în proporţie de peste 50% oameni care cred că masoneria este o societate conspiraţionistă şi atentează la siguranţa naţională. Din păcate aceasta este cauza principală pentru care în continuare membrii săi sunt destul de rezervaţi în a-şi face cunoscută apartenenţa la masonerie. Repet, se respectă libertatea individuală”, consideră Eppel.
Adrian Năstase şi masoneria
„Eu nu ştiu dacă Adrian Năstase este în „adormire”. Sunt subiecte care şi pe mine mă depăşesc. Să spun cum stă treaba: există prevederi constituţionale. Nu e vorba că nu eşti forţat să nu mai ieşi. Tocmai am vorbit de libertatea personală absolută: nu poţi fi om liber dacă eşti constrâns. De ce nu mai ieşi? Pentru că vei rămâne tot timpul marcat de nişte lucruri pe care vrând nevrând le-ai învăţat acolo. În sensul intelectual vei rămâne legat de nişte valori în care ai crezut. Majoritatea celor care ies le pare într-un fel rău. Pe lângă asta, constituţia prevede că un frate poate să îşi ia un concediu de un an de zile dacă nu mai poate să participe la lucrări. În general se vorbeşte de intrarea în adormire a unei loji. Obedienţa este formată din mai multe cluburi mici, numite loji”, mărturiseşte Marius Eppel.
Controversele masoneriei
„Există foarte multe discuţii şi controverse. În masonerie intri cu o anumită smerenie. Pentru că nu cunoşti realităţile care sunt superioare ţie şi nu te cunoşti nici pe tine suficient. De aceea orice evoluţie în masonerie nu este îmbrăcată într-o chestie hiperbolică în care eşti avansat. Se numeşte mărire de salariu, orice avansare. Dar asta este încă un motiv în plus de a fi totuşi smerit în evoluţia ta pentru că nu cunoşti tot adevărul. Şi chiar şi cei care ajung în ultimul grad, 33, au datoria de a îmbrăţişa smerenia. Cei care o fac altfel, îmi permit să spun că nu sunt în spiritul masonic. Ca peste tot, sunt şi astfel de oameni. Pentru că altfel nu mai am fi liberi. Masoneria nu este o şcoală. Ea nu îşi propune ca un anumit număr de oameni să ajungă la gradul 33. Sunt oameni care nu au înţeles de fapt pentru ce au intrat şi ce este masoneria şi care vor fi nişte oameni tot timpul pierduţi şi pentru ei şi pentru organizaţie. Vor fi simpli membri care vor privi această organizaţie ca nişte oameni profani şi există astfel de cazuri”, explică istoricul.
Iniţierea în masonerie: 6 luni – 1 an
„Marele Orient merge după următoarea pornire: la iniţiere şi la acceptarea unui frate este o selecţie riguroasă şi un proces care durează între şase luni şi un an de zile. Aspirantul îşi depune candidatura, însă se întâmplă şi să fie chemat cunoscând viaţa morală sau deschiderea intelectuală a unei persoane, însă această practică este mai puţin uzitată. Cei care vin din proprie iniţiativă rămân totuşi cei mai lucrativi pentru că înseamnă că în sinea lor a fost un proces care i-a adus aici. Nu este un obiectiv în planul de lucru, ci acei ajung doar prin forţa lor şi prin deschiderea pe care o fac. În masonerie nu se înaintează pe relaţii sau pe cunoştinţe.
Fiecare mason are datoria ca odată pe an să prezinte o lucrare în atelier. Tema este de obicei un subiect pe tema filozofie ocultă sau unul cu care se confruntă societatea, pe de altă parte este studiul şi exerciţiul pe fiecare trebuie să îl facă pe plan intelectual şi pe plan social. Scara lui Iacob , în care îngerii coborau şi urcau, seamănă cu masoneria: masonul are datoria să fie smerit după ce urcă în grade şi să se întoarcă între semeni, între profani şi să împartă lumina pentru că altfel masoneria ar fi o societate sterilă, închisă. Ori nu este, ci lucrează cu persoanele care sunt capabile să lucreze pentru binele comun. Niciodată nu vor rezista în masonerie persoanele egoiste şi narcisiste”, conchide Eppel.
Reporter: Le este frică masonilor cu propria persoană?
Marius Eppel: Masoneria lasă libertatea individului, a persoanei de a-şi face cunoscută apartenenţa. Este doar o prevedere de a face cunoscută sau nu această calitate.
Rep.: Există constrângeri când intri în masonerie?
Marius Eppel: Dacă ar fi constrângeri nu ar mai fi o societate liberală. Omul intră în masonerie pe a se naşte liber, ori omul liber înseamnă că eşti eliberat de orice constrângeri.
Orice organizaţie are anumite reguli pentru că altfel ar fi o debandadă. Există un statut, un regulament general în care fiecare trebuie să respecte această constituţie masonică, care nu e făcută pentru a fi în ateliere sau în biblioteci. Este făcută pentru a fi înţeleasă, acceptată şi respectată.
Rep.: Care sunt principalele prevederi ale acestui constituţii?
M.E.: În primul rând, masoneria îşi propune ca să aducă o contribuţie la evoluţia societăţii. Este o caracteristică generală.
Rep.: Toate articolele sunt publice?
M.E.: Dacă vrei să le cauţi, le poţi găsi la biblioteci. Ca orice organizaţie, are secretele ei, evidente. Există aceste secrete ale meseriei pe care le învaţă oricine. Nici eu nu spun cum scriu cărţile. Masoneria este o societate discretă cu secrete.
Ideea este în felul următor: masoneria tot timpul va avea secretele ei care nu vor fi deschise şi nu vor fi cunoscute nici de către cei din interior decât pe măsură ce ei evoluează în cunoaştere.
Rep.: Sunt secrete care nu sunt cunoscute de mari maeştrii?
M.E.: Nu, sunt secrete care nu sunt cunoscute de ucenici. Nu poţi să cunoşti ca ucenic secretele gradului următor. Dacă am şti ce se întâmplă la gradele următoare, noi nu am mai munci atât de mult pentru că nu ar mai fi o dorinţă de a accede mai departe. Există această percepţie, cum a spus-o şi Horia Nestorescu Bălceşti la o emisiune TV că în masonerie se intră, dar nu se mai iese.
Tiberiu Hrihorciuc
