Încă o țara din Asia se adaugă pe lista de destinații a românilor. Este vorba despre China, o destinație turistică de renume, pentru cultura sa, peisajele superbe, mâncarea fabuloasă și istoria sa bogată.

Astfel, începând cu 30 noiembrie până în la 31 decembrie 2025 România intră pe lista țărilor ale căror cetățeni nu mai au nevoie de viză pentru a intra în China, alături de Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări.

De asemenea, cetățenii Români, precum și cei care beneficiază deja de intrare fără viză, vor putea rămâne în China, în scopuri turistice, de afaceri, pentru a vizita rude și prieteni sau pentru tranzit, pentru o durată maximă de 30 de zile.

Perioada de şedere fără viză a fost extinsă de la 15 zile la 30 de zile pentru cetăţenii tuturor celor 38 de ţări din cadrul programului său fără vize.

Amintim că din România nu există zboruri directe spre China. Cea mai scurtă rută, de la Cluj la Beijing este cu escală la Istanbul, cu o durată a călătoriei de aproximativ 12 ore. Prețul unui bilet dus-întors pe ruta Cluj – Beijing prin Istanbul pornește de la 3200 de lei. 

Citește și:Aquabis reușește să extindă utilitățile la Colibița, jonglând printre arii protejate și împotrivirea unora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.