România va lua poziție de drepți și va trimite alte trupe

Americanii au o serie de calități care îi fac incomparabili cu restul lumii. Dar au un defect care îi costă și ne costă foarte mult: incapacitatea de a recunoaște că greșesc. Și nu îi lasă nici pe alții să încerce soluții alternative.

În urma atentatelor din septembrie 2001, SUA au decis că se pot angaja singure în războiul împotriva Al-Qaeda și al regimului taliban din Afganistan și că nu au nevoie de NATO sau UE .În  timp s-a dovedit contrariul.

Întregul mapamond a fost alături de americani atunci când au decis declanșarea ofensivei militare împotriva regimul taliban (regim sprijinit de CIA, cu arme și specialiști, pentru a lupta împotriva URSS), dar prea puțini au știut care va fi valoarea sprijinului pe care SUA îl vor solicita participanților.

Românii s-au angajat în acest efort încă din anul 2002, convinși fiind că prin acest gest vom fi mai repede admiși în Alianța nord-atlantică. (…) Prezența noastră în război a însemnat trimiterea a 400 de militari, în rotații de câte șase luni, fiind angajați în operația Enduring Freedom, acționând în Kandahar, sub comanda SUA.

România s-a comportat în acest conflict după o tipologie predictibilă, aceea a neimplicării și a executării ordinelor altora.

Nimeni nu poate emite pretenții ca o țară de mărime medie să facă mari strategii de reconstrucție a unui stat aflat în colaps, dar ideea de a intra și de a te menține cu un efort material și uman consistent pentru mai mult de 15 ani, pare să fie ieșit din orice normalitate.

Dacă participarea din anul 2002 a presupus o misiune de pază a facilităţilor din Kandahar, cu efectivele unui batalion de infanterie (405 militari), în anul 2006, la un scurt bilanț, se constata că România dislocase un număr de 3.200 de militari (rotind un număr de 8 batalioane de infanterie).

Începând cu anul 2006, militarii români preiau aria de responsabilitate Zabol (la început cu un numar de 400  de militari) și ajung în anul  2010 să disloce un task-force format din elemente de comandă, structuri de manevră, informaţii și logistică, ale căror efective depășeau 1.700 de militari.

Până în anul 2013, România continuă acțiunea (în cadrul ISAF, dar sub comanda unei brigăzi americane), cu același număr de 1.700 de militari, urmând ca din anul 2013 să reducă numărul la aproximativ 500 de militari.

Un scurt bilanț arăta că până în 2014 fuseseră angajați în teatrul de operații aproximativ 14.000 de militari (cifra este impresionantă, având în vedere bugetul apărării în acea perioadă).

Dacă facem un minim calcul al anilor care au urmat, constatăm că cifra militarilor dislocați trece ușor de 18.000 de militari (vorbim doar de unitățile de manevră și mai puțin de structurile de instructori militari sau de forțele MAI).

Un calcul sumar (în care se includ doar diurnele de delegare, costul cazării și hrănirii) cu privire la cheltuielile României în cei 15 ani de participare în Afganistan, ne duce la suma de aproximativ 150 de milioane de euro. Cu această sumă se puteau achiziționa 110 de tancuri românești sau 25 dintre cele mai moderne tancuri de pe piața internațională.

Dacă analizăm care au fost contribuțiile SUA în domeniul militar (investiții în infrastructura și logistica instruirii), constatăm că în 20 de ani suma se ridică la aproximativ 325 milioane de euro, adică un sprijin echivalent cu cheltuielile noastre în Afganistan.

Se poate pune întrebarea legată de câștigul României, dacă privim și spre ceea ce presupune achiziția de sisteme de armament moderne (6 miliarde de euro pentru Patriot și sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă, precum și un miliard de euro pentru sisteme de artilerie), având în vedere că investițiile americane în România sunt la un nivel modest,SUA ocupând poziţia a 14-a în topul statelor cu investiţii străine în țara noastră (2,06% din totalul investiţiilor străine).

Sintetizând, constatăm că pentru SUA, care știu să-și negocieze interesele, suntem un bun partener pentru că dăm mult (scutul de la Deveselu, achiziții de armament, prezență permanentă în teatre de operații) și cerem extrem de puțin (un ajutor financiar militar situat la jumătatea valorii celui acordat Poloniei, o prezență americană semnificativă și investiții economice minore).