Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, a afirmat, referindu-se la scandalul tezelor de doctorat plagiate, că a fost o ambiţie a unor politicieni să îşi scrie pe cartea de vizită ”doctor”. El susţine că puţin peste 200 de teze s-au dovedit a fi plagiate, precizând însă că toată lumea discută urât despre doctorate şi a fost atârnată o greutate pe această zonă.
“A fost o ambiţie a unora dintre politicieni să îşi scrie acolo pe cartea de vizită ”doctor”. În unele cazuri, ca urmare a unor verificări, au fost dovedite aceste plagiate. Nu sunt atât de multe pe cât se preconiza. Sunt probabil câteva sute. Din ce ştiu eu, chiar puţine sute, spre 200, 200 şi ceva de teze dovedite a fi plagiate, însă, păcat este că s-a atârnat o greutate nefastă pe zona aceasta şi lumea chiar discută urât despre doctorate. Mă duceam la o teză de doctorat la Timişoara acum un an şi o distinsă doamnă pe aeroportul din Timişoara: ”Ce căutaţi pe la noi, domnule profesor?” Am o teză de doctorat. La care doamna zice: ”Domnule profesor, să nu fie de aia cu…”. Adică lumea crede că orice teză are problemele ei”, a declarat Anton Hadăr, luni, la Prima News.
El a precizat că vina pentru lucrările dovedite a fi plagiate aparţine şi conducătorului de doctorat.
“Eu vă pot asigura că din 2015, de când s-au introdus acele obligativităţi de verificare a similitudinilor tezelor de doctorat, cu greu mai găseşti o lucrare care să fi fost suspectată măcar a fi lucrare plagiată. Ne spălăm cu greu la faţă pentru că în zona aceasta a lucrărilor dovedite a fi departe de deotologia noastră profesională, departe de corectitudine se află oamenii care ne-au condus şi care ne conduc. Sunt convins că în vremurile care vor urma vom intra în normalitate şi că nu va mai fi posibil să se plagieze. Aici vina o are şi conducătorul de doctorat. Dacă tu lucrezi cu doctorandul aproape şi îi verifici orice pas, orice lucrare, dacă el vine lângă tine şi îşi face teza, nu aşa, te vezi cu el o dată la un an şi îi spui să prezinte raportul ştiinţific pe care tu nu l-ai girat decât în faza susţinerii. Nu se poate aşa ceva”, a mai afirmat Anton Hadăr.