Home Societate România, țara deșeurilor. Mii de kilograme de cauciucuri uzate și îmbrăcăminte second-hand...

România, țara deșeurilor. Mii de kilograme de cauciucuri uzate și îmbrăcăminte second-hand au fost găsite la Vama Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș nu au permis intrarea în ţară a două camioane încărcate cu peste 33.000 kilograme de cauciucuri uzate și îmbrăcăminte second hand, informează ziare.com.

Camioanele erau conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate și haine second hand de la o societăți comerciale din Germania pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu peste 33.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate și haine second hand, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version